Când începe noul sezon „Gospodar fără pereche“: Anamaria Prodan le prezintă telespectatorilor noii concurenţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel de-al doilea sezon „Gospodar fără pereche“ debutează pe 24 mai, de la ora 21.30, la PRO TV cu un prim episod în care telespectatorii îi vor cunoaşte pe fermierii dornici de a-şi face un rost în viaţă alături de sufletul pereche! Anamaria Prodan Reghecampf va prezenta pe rând cei 13 gospodari cu pasiunile, dorinţele, familiile, gospodăriile şi obiceiurile lor.

Fiecare gospodar va avea parte de un portret complet prin care cei de acasă să îi cunoască cât mai bine, să vadă cum trăiesc, care sunt principalele lor activităţi zilnice, dar şi cum îşi doresc ei să fie femeia alături de care să îşi petreacă viaţa. Astfel, cele de acasă interesate de gospodarii prezentaţi se pot înscrie după ce şi-au făcut deja o părere despre cine ar fi cel mai potrivit pentru ele. 

În urma acestui prim episod urmează o perioadă de câteva luni în care are loc selecţia persoanelor interesate de aceştia, apoi show-ul continuă cu etapele în care fermierii aleg cele mai potrivite posibile perechi şi evoluţia relaţiilor dintre ei. 

Astfel, în prima ediţie a show-ului Gospodar fără pereche, difuzată joi, 24 mai, la 21:30 la PRO TV, telespectatorii vor vedea cine sunt fermierii, cum arată gospodăria fiecăruia, care sunt visurile lor şi cum îşi doresc să fie femeia ideală, alături de care să întemeieze o familie. 

Dacă eşti un gospodar în căutarea sufletului pereche şi nu ai apucat să te înscrii, mai ai timp să o faci până pe 17 mai la numărul de telefon 0728.188.511 sau pe gospodarfarapereche.protv.ro pentru a-ţi găsi jumătatea.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite