Bobonete, Diţă şi Rait, prezentatori la PRO TV în locul lui Cătălin Măruţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
las fierbinti foto protv

Actorii Mihai Bobonete, Costi Diţă şi Mihai Rait vor fi marţi în platoul emisiunii "La Măruţă", de la ora 15.00, în timp ce Cătălin Măruţă se află în izolare, după ce a anunţat că s-a infectat cu SARS CoV-2.

Înaintea emisiunii, Mihai Bobonete declară: "Ne-a rugat Cătălin să-l ajutăm cu emisiunea, că el este bolnăvior şi are nevoie să stea acăsică. Am pus mână de la mână şi după ce am vorbit cu Rait şi Costi, am zis da, da, da şi cu trei de da, mergem în finală. Acum ce-o ieşi...nu ştiu că noi live n-am mai prestat aşa în trei!". 

Şi Costi Diţă admite că nu a stat prea mult pe gânduri când a acceptat propunerea: "Am zis da, hai să facem treaba asta, pentru că oricum se mula pe un plan malefic al meu, despre care nu ar trebui să vorbesc, dar în fine, vă spun. Planul este că uşor, uşor, vreau să prezint toate emisiunile de la PRO. Dimineaţa, la prânz şi seara, când te uiţi la PRO TV, să mă vezi pe mine. Asta e începutul. Acum, lăsând gluma la o parte, da, având în vedere situaţia am fost de acord să prezint alături de colegii mei. Sper ca Măruta şi Andra să treacă cu bine peste perioada asta. Am reţineri pentru că evident este o treabă la care se pricepe bine el, sper că o să facem bine, noi vom încerca să suplinim lipsa lui. Cred că o să ne descurcăm, a venit din gândul că ne dorim să ajutăm. Mă bazez pe abilitatea mea de a mă adapta şi pe colegii mei Bobo şi Mişu alături de care am trecut prin multe". 

"Nu m-am mai regăsit în postura asta, de a prezenta o emisiune live! Am acceptat provocarea lui Măruţă şi ne vom vedea astăzi! Ce-o ieşi, numai Dumnezeu ştie! Nu-mi fac griji, sunt cu colegii mei şi noi ne păzim spatele unul altuia!", a completat Mihai Rait. 

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite