Audienţe septembrie: creşteri pentru posturile generaliste. Ce cifre au înregistrat Pro TV, Antena 1 şi Kanal D
0Sezonul de toamnă a venit cu creşteri în dreptul posturilor generaliste, acestea înregistrând creşteri considerabile.
Clasamentul audienţelor posturilor generaliste pentru luna septembrie, la nivel urban, a adus schimbări de poziţii, mai ales în zona de prime-time (n.r. - interval orar de maximă audienţă), odată cu începutul emisiunilor din grila de toamnă, arată paginademedia.ro.
Pro TV, Antena 1, Kanal D şi Antena 3 au rămas în top, România TV a urcat pe locul patru, la egalitate cu Naţional TV, iar TVR 1 a urcat două locuri. Naţional TV şi Acasă TV au fost posturile cu cifre mai mici faţă de luna august, arată aceeaşi sursă citată. Postul Euforia TV, surpriza lunii august în clasamentul audienţelor, cu o ascensiune spectaculoasă în vară, s-a dus puternic în jos în septembrie. În august, urcase seara nu mai puţin de nouă locuri, până pe poziţia a zecea, cu serialul turcesc „Prizoniera dragostei“, dar în septembrie a coborât şapte locuri şi a ajuns din nou aproape de locul 20, după ce telenovela s-a terminat pe 25 septembrie.
În zona de prime-time, pe intervalul 19:00 - 23:00, la nivel urban, Pro TV a avut o medie de 680.000 de telespectatori, cu 80.000 peste august. Antena 1 a avut cea mai mare creştere, de 110.000 de telespectatori, postul având o medie de 492.000 de telespectatori. Kanal D a avut 381.000 de telespectatori, cu 100.000 mai mult faţă de luna precedentă.
Singurul post din top cinci care a scăzut a fost Naţional TV. Pe fondul acestei pierderi de audienţă, România TV a urcat la egalitate cu postul fraţilor Micula (189.000 de telespectatori). TVR 1 a urcat două locuri faţă de luna august, până pe poziţia a şaptea, cu un plus de 40.000 de telespectatori. Prima TV a fost pe locul opt (123.000 de telespectatori), Acasă TV pe locul nouă cu 116.000 de telespectatori, iar Antena Stars pe locul zece cu 84.000 de telespectatori.
După media pe zi, Pro TV a avut un plus de 30.000 de telespectatori (273.000 de telespectatori), iar Antena 1 un plus de 40.000 de telespectatori (259.000 de telespectatori). La acest segment, Kanal D s-a clasat pe poziţia a treia (163.000 de telespectatori), în faţa Antenei 3 (147.000 de telespectatori). TVR 1 a fost, în luna septembrie, pe locul şase (56.000 de telespectatori), spre deosebire de poziţia a zecea din luna august. În faţa postului public a fost România TV cu 109.000 de telespectatori. Naţional TV a fost pe locul şapte (52.000 de telespectatori), Prima TV pe locul opt (50.000 de telespectatori), B1 TV pe locul nouă (47.000 de telespectatori) la egalitate cu Antena Stars, pe locul zece.