„Anatomia lui Grey“ revine pe ecrane!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Anatomia lui Grey“ revine pe ecrane!
„Anatomia lui Grey“ revine pe ecrane!

Serialul „Anatomia lui Grey“, transmis de TVR 1, se întoarce pe micile ecrane, cu al cincilea sezon. Astfel, din 14 septembrie, în fiecare luni, la ora 22.00, vei avea ocazia să urmăreşti noile provocări şi situaţii dificile cu care se va confrunta echipa de medici şi stagiari din spitalul Seattle Grace.

Încă din primele episoade ale noului sezon, echipei se alătură un personaj cu totul special. Este vorba despre Owen Hunt, un medic militar, care s-a întors recent de pe frontul din Irak, care va fi interpretat de actorul Kevin McKidd. Owen îşi va impresiona asistenţa prin metodele radicale pe care le foloseşte în operaţiile chirurgicale, dar şi prin comportamentul pe care îl are faţă de colegi.

Obişnuit cu condiţiile vitrege de pe front şi cu posibilităţile limitate de a interveni în vindecarea pacientului, noul medic se dovedeşte a fi un tip dur, nemilos. El nu se sfieşte să perforeze cu ţeava unui pix traheea unui pacient pentru a-l ajuta să respire şi nu ezită să fie primul care acordă ajutor victimelor unui accident, deşi el însuşi este grav rănit.

Medicul militar este cel care o va salva pe stagiara Cristina Young, cu care va începe o tumultoasă şi mult încercată relaţie de dragoste. Vechile alianţe se distrug, partenerii se schimbă, dar, în ciuda vieţii lot tumultoase, rezidenţii sunt buni profesionişti şi nu pierd nicio ocazie de a demonstra acest lucru.

Katherine Heigl a decis să părăsească „Anatomia lui Grey“ pentru lungmetraje

Noul sezon aduce schimbări în ceea ce priveşte distribuţia, iar câteva dintre personaje vor părăsi serialul.
Când nu sunt la datorie, pentru a rezol­va cazuri medicale complicate, medi­cii şi rezidenţii trec prin răsturnări de situaţie surprinzătoare.

Astfel, Izzie (Katherine Heigl) este interceptată de... fantoma fostului ei iubit, Denny. Cele două personaje au o relaţie neaşteptată, lucru care îi îngrijorează pe prietenii fetei. Fantoma încearcă să-i transmită un mesaj prin care să o anunţe pe Izzie că viaţa ei este ameninţată.

În acest sezon, actorii Katherine Heigl şi T.R. Knight, cei care interpretează personajele Izzie şi George O’Malley, se vor retrage din acest proiect. Ei nu şi-au prelungit contractul cu producătorul serialului „Anatomia lui Grey“. Atât Knight, cât şi Heigl au fost prezenţe constante în serial, de la momentul lansării acestuia, în 2005. Knight intenţionează să urmeze un alt drum în carieră, în timp ce Heigl şi-a manifestat interesul pentru lungmetraje.

Actriţa Katherine Heigl a primit un premiu Emmy, în 2007, pentru personajul Izzie din acest serial. Dar aventurile din spital continuă, iar acţiunea este condimentată cu o furtună puternică şi o inundaţie care lasă în urmă mulţi răniţi şi care nu îi lasă pe rezidenţi să se plictisească.

La rândul său, medicul George O'Malley sse luptă cu examenele şi are multe lucruri de lămurit cu rudele sale. Meredith şi Derek nu sunt feriţi de probleme şi încercări, dar acest cuplu reuşeşte să fie unit oricare ar fi situaţia cu care se confruntă. Eroii acestui serial încearcă să rămână în relaţii bune, dar competiţia dintre ei este dură, iar meseria devine mai importantă decât orice.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite