„America Express“: concurenții vor organiza un carnaval în orașul natal al Shakirei, îmbrăcați în costume românești FOTO

0
Publicat:

Patru ediții ne mai despart de aflarea câștigătorului, dar, până atunci, echipele finaliste au sarcini tot mai dificile.

America Express ediția 38 6 JPG

Săptămâna finalei „America Express“ a început cu bătălia pentru ultima amuletă și ultimul Joker din acest sezon. După o luptă strânsă, echipa câștigătoare a fost cea alcătuită din Cătălin Bordea și Nelu Cortea, într-o ediție lider de audiență pe toate segmentele de public. În seara aceasta, competiția continuă cu o misiune explozivă: concurenții trebuie să organizeze propriul carnaval chiar în orașul în care are loc al doilea cel mai mare carnaval din lume.

Reality-show-ul de la Antena 1 continuă în această seară cu o explozie de culoare, muzică, dansuri și costume extravagante. Concurenții au parte de o misiune de proporții: trebuie să organizeze propria paradă de festival, inspirați chiar de carnavalul care se desfășoară anual în orașul unde au ajuns.

Este vorba despre Carnavalul de la Barranquilla, orașul în care s-a născut cântăreața columbiană Shakira. Acesta este al doilea cel mai mare eveniment de acest gen din lume, după cel din Rio de Janeiro.

De la cele mai zgomotoase parade muzicale la cele mai colorate defilări de costume și măști, carnavalul transformă orașul natal al Shakirei în capitala mondială a muzicii și dansului timp de patru zile.

Astfel, pentru această probă de anvergură, concurenții își vor folosi toate calitățile care i-au propulsat până în etapa finală: de la răbdare și viteză la coordonare, inteligență și carismă. Dar și talentul artistic și priceperea antreprenorială, pentru că un carnaval este costisitor. Iar echipele trebuie să facă rost de resursele financiare necesare organizării unei parade creând o afacere sau folosindu-și talentele artistice în timp ce poartă costume tradiționale românești.

După ce reușesc să procure bugetul de care au nevoie, concurenții se transformă în personaje de carnaval, reinterpretând întreaga manifestare, care va fi jurizată de localnici – regi, regine, legende vii ale Carnavalului de la Barranquilla. Cum vor face față concurenții acestei provocări de amploare telespectatorii vor afla în ediția „America Express“ difuzată în această seară, de la ora 20.30.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite