VIDEO Slash va concerta la Sala Palatului în această seară. Câţiva norocoşi îl vor întâlni personal pe celebrul chitarist
0Concertul lui Slash cu Myles Kennedy şi The Conspirators de la Sala Palatului va începe de la 19.30, cu recitalul formaţiei Byron. Câţiva fani norocoşi vor avea privilegiul de a-l cunoaşte personal pe celebrul chitarist de la Guns N’ Roses.
Pentru a le oferi o dublă surpriză admiratorilor săi, cântăreţul nu a pregătit doar un spectacol vocal, ci se va şi întâlni personal cu trei fani norocoşi, aleşi aleator prin tragere la sorţi. Selecţia a fost făcută până ieri, iar câştigătorii, posesori de bilet, însoţiţi de către o persoană care are, de asemenea, tichet, vor putea interacţiona faţă în faţă cu artistul, pentru discuţii şi fotografii.
Biletele la categoriile I, IV şi VIP s-au epuizat, iar tichetele ce mai sunt disponibile au preţurile cuprinse între 160 şi 220 de lei şi pot fi achiziţionate prin reţeaua Eventim, de la magazinele Orange, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas şi Cărtureşti, de la casa de bilete de la Sala Palatului, dar şi online, de pe www.eventim.ro.
Spectacolul va începe de la ora 19.30, cu trupa românească de rock alternativ progresiv Byron. Aceştia au la activ şase ani de experienţă muzicală, transpuşi prin albume de studio şi DVD-uri.
Pe lângă noul proiect, al lui Slash, „Apocalyptic Love“, fanii chitaristului vor avea ocazia să asculte şi hiturile ce au consacrat formaţia Guns N’ Roses, precum „Paradise City“, „Sweet Child of Mine“ şi „November Rain“.
Colaborarea lui Slash cu Myles Kennedy a început în 2010, când chitaristul a înregistrat primul său album solo, pentru care a mai lucrat cu Ozzy Osbourne, Fergie, Lemmy Kilmister, Adam Levine, Iggy Pop şi Dave Grohl.
Muzician şi compozitor, Slash, pe numele său real Saul Hudson, este membrul fondator al formaţiei americane de rock Guns N’ Roses, ce i-a adus succesul la sfârşitul anilor ’80 şi la începutul anilor ’90. Chitaristul cu joben, după cum mai este cunoscut, a lucrat la cinci materiale cu aceştia, însă în 1996 el a părăsit trupa, concentrându-se pe alte proiecte alături de formaţiile Velvet Revolver şi Slash’s Snakepit.
În 2009, revista „Time“ l-a inclus pe celebrul artist în topul 10 al celor mai buni interpreţi de chitară electrică, iar în 2011, publicaţia „Rolling Stone“ l-a clasat printre cei mai buni chitarişti ai tuturor timpurilor.