VIDEO O concurentă de 10 ani de la „Next Star“ cântă alături de Roger Waters la Bucureşti
0Una dintre concurentele de la talent-show-ul pentru copii „Next Star“, Tatiana Ştefan, va cânta alături de Roger Waters miercuri seara, în Piaţa Constituţiei.
Emisiunea de la Antena 1 s-a dovedit a fi o adevărată rampă de lansare pentru micuţii concurenţi. Astfel, dacă Ana Stănciulescu a primit o bursă de 28.000 de euro la o şcoală privată, o altă micuţă foarte talentată a primit de curând o veste extraordinară.
Tatiana Ştefan, fetiţa care la doar 10 ani a încântat juriul „Next Star“, dar şi pe telespectatori cu o interpretare senzaţională a piesei „Boy Does Nothing“, se numără printre cei 15 copii români care îl vor acompania pe Roger Waters în concertul de la Bucureşti, în timpul melodiei „Another Brick in The Wall“.
„În momentul în care am primit vestea, am fost atât de bucuroasă, încât nu ştiam ce să fac mai întâi. M-am documentat imediat despre tot ce înseamnă Roger Waters şi, spre marea mea bucurie, mi-au plăcut tare mult piesele lui. Abia aştept seara de mâine“ a declarat micuţa Tatiana.