VIDEO Mani Neumann, violonistul trupei Farfarello: „Muzica lui Covaci m-a lovit ca un fulger!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cunoscuţii muzicieni Mani Neumann şi Ulli Brand din trupa Farfarello au stat de vorbă cu Mircea Vasilescu, redactor-şef „Dilema Veche”, în studioul Adevărul Live.

Cei doi muzicieni germani, invitaţi în studioul Adevărul Live, au povestit despre colaborările lor muzicale.

Mani Neumann: „Muzica noastră este instrumentală, putem să cântăm în orice combinaţie, de la rock la clasic. Am cântat inclusiv cu o orchestră simfonică de o sută de oameni. Acum, când cântăm în România, suntem pe scenă cu Ovidiu Lipan Ţăndărică. Suntem prieteni de peste 30 de ani!".

Ulli Brand, pasionat de muzică clasică, spune că ascultă toate genurile muzicale: „Acasă ascultam de la Beatles la Frank Zappa. Pink Floyd au avut o influenţă asupra stilului Farfarello. Ceea ce este foarte interesant este că amândoi, şi eu şi Mani, au văzut cam aceleaşi concerte, fără să ştim unul de celălalt. Eram acolo amândoi şi ne gândeam că într-o zi vom fi acolo, pe scenă".

Mani Neuman spune că s-a cunoscut cu Nicu Covaci şi Phoenix în 1979.

L-am auzit cântând singur. A fost pentru prima dată când am auzit aşa ceva. Parcă am fost lovit de fulger! Mi-am zis că asta e interesant. Câţiva ani am făcut muzică împreună în Germania. Cu amestecul de muzică clasică şi cu influenţa lui Covaci am început să fac muzica de aziMani Neumann, violonist

Ulli Brand (foto dreapta): „În Germania nu exista Phoenix ca în România, dar există muzică. Îmi amintesc de serile când cântam la chitară cântecele Phoenix. Ne inspiram unii de la alţii. Influenţa folclorică a trupei Phoenix a contribuit la muzica noastră.“

image

Mani Neumann: „Cântam şi câte 18 ore în studio. Absolut orice, oricât de ciudat părea. Aşa am început să compunem împreună. Am avut noroc că am început destul de repede să câştigăm bani din asta, într-un club. Pornind de la Club, am ajuns repede la televiziuni din Germania, Olanda... Aşa au trecut 30 de ani. Dar acum nu mai locuiesc în sala de repetiţii. Astăzi lucrurile se întâmplă pe YouTube. Noi cântam melodiile de foarte multe ori, iar melodia la final avea mult mai multă substanţă decât cântecelele făcute pe telefon în câteva minute. Azi tinerii nu mai au timp, pe vremea noastră aveam mult timp.“

Mani Neumann (foto dreapta): „Suntem o trupă de live. Întotdeauna am stat pe scenă. Dar fanii noştri au îmbătrânit odată cu noi, iar acum îşi aduc copiii la spectacole.“

image

Muzicienii spun că tot timpul se întorc în România pentru că în Vama Veche au mâncat „cea mai bună supă din lume". Acolo au cântat pentru prima oară în formula Farfarello, acum opt ani. Cei doi vor cânta la Mamaia, dar şi la Bucureşti, la Muzeu Ţăranului Român. Pe 23 august cei doi pot fi văzuţi la Alba Iulia, la Festivalul „Dilema veche" unde vor să facă un „concert istoric", alături de Ovidiu Lipan Ţăndărică.


Mircea Vasilescu, redactor-şef „Dilema Veche”, de vorbă cu chitaristul Ulli Brand şi cu violonistul Mani Neumann, în studioul Adevărul Live FOTO David Muntean

image
Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite