Red Hot Chili Peppers, muzica unei generaţii. Trei decenii de mărire şi decădere

Libertate de exprimare absolută. Asta înseamnă Red Hot Chili Peppers, formaţia care nu a acumulat doar 30 de ani de carieră, ci şi zeci de milioane de albume vândute la nivel global, scandaluri legate de sex şi droguri. Cei patru membri din formula actuală - vocalistul Anthony Kiedis, basistul Michael Flea Balzary, toboşarul Chad Smith şi chitaristul Josh Klinghoffer – sunt dovada că muzica poate schimba o generaţie.

„Energia asta explozivă, psihedelică îi prinde pe oameni la spectacole. Încep să se simtă sexy, să devină agresivi, îi mişcă ceva mult mai mare decât o banală plimbare cu maşina. Pentru o scurtă perioadă de timp, e o injecţie de putere în vieţile lor, iar noi ne pricepem la asta“. Aşa descrie vocalistul Anthony Kiedis sho-urile live ale formaţiei sale. RHCP e o avalanşă de emoţii ce „scurtcicuitează“ publicul, un manifest muzical împotriva convenţionalismului, un mod de a trăi intens, la superlativ.

Totul pe o carte
Red Hot Chili Peppers înseamnă extaz, simbioză şi contopire muzicală, dar şi risc - într-un spectacol a cărui miză nu e doar reacţia publicului, ci însăşi răsuflarea interpreţilor. „Nu trebuie să te gândeşti la muzică, trebuie doar să te mişte, asta e muzica emoţională: o simţi, poţi să plângi, să te gândeşti la cât de mult îţi iubeşti mama sau pe cel mai bun prieten sau cât de mult urăşti viaţa. Nu trebuie să-ţi pese, ci doar să-ţi transmită emoţia“, a mărturist Kiedis încă de la începuturile carierei. Artiştii joacă totul pe o carte. „E un lucru care-ţi schimbă viaţa, trebuie să te dedici cu inima, sufletul, spiritul, energia şi timpul, corpul. E un mare angajament“, a adăugat vocalistul.

Red Hot Chili Peppers a apărut pe scena muzicală în urmă cu aproape 30 de ani. Membrii fondatori, vocalistul Anthony Kiedis, chitaristul Hillel Slovak, basistul Michael Flea Balzary şi toboşarul Jack Irons s-au lansat oficial în 1983, când au susţinut un concert într-un club din California, în faţa unui public modest, de doar 30 de persoane. Sub denumirea iniţială de  Tony Flow & the Miraculously Majestic Masters of Mayhem, cei patru au abordat un stil rock cu influenţe psihedelice şi punk, ceea ce a atras instantaneu atenţia publicului.

[FOTO: Ellen Von Unwerth]

Puternic influenţaţi de Sex Pistols, Ramones, Stooges, Defunkt şi Parliament-Funkadelic, Red Hot Chili Peppers a alternat ritmurile muzicale prin apariţii scenice care ies din tiparele conformiste. Anii ’80 au însemnat exces de droguri, sex şi exuberanţa unor tineri a căror muzică avea să devină emblema unei generaţii.

Spectacolul s-a tradus prin energie, explozie, dar şi cădere. „După ce devii unul cu muzica, după toată experienţa spectacolului, uneori este grav să-ţi revii. Brusc te simţi ca şi cum ai fi căzut din zbor într-o groapă“, a explicat Flea.

„A fost o perioadă când coboram de pe scenă şi abia aşteptam să revin. Asta mă cobora şi mai jos, atât de jos încât simţeam că abia mai funcţionez, că nu am cum să mai trăiesc fără asta“, a completat basistul. Însă totul are un preţ. „La final plăteşti dublu pentru culmile pe care ai urcat şi sfârşeşti prin a coborî de patru ori mai jos. Deci te-ai ratat“, a adăugat basistul.

Trebuie să simţi chimia

Dacă primele două albume („The Red Hot Chili Peppers“ – 1984 şi  „Freaky Styley“ – 1985) au pătruns greu în topurile muzicale, pentru următoarea producţie artiştii au semnat contract cu EMI. Deschizătoare de drumuri, casa de discuri le-a pus la dispoziţie 5.000 de dolari în vederea înregistrărilor, însă interpreţii au folosit o parte dintre ei pentru heroină şi cocaină.

Formula trupei s-a schimbat de multe ori de-a lungul timpului, din cauza nenumăratelor neînţelegeri între muzicieni, dar şi pentru că nu exista chimia specifică, care să rezoneze cu un tot muzical. Totuşi, cea mai longevivă formulă a fost formată din Kiedis, Flea Balzary, toboşarul Chad Smith şi chitaristul John Frusciante, iar împreună au reuşit să înregistreze cinci albume de studio. Însuşi vocalistul Anthony Kiedis a fost dependent de droguri, ceea ce i-a afectat procesul creaţiei. Adormit la repetiţii şi lipsit de energie, Kiedis a fost nevoit să ia o pauză pentru a-şi reveni.

[FOTO: Getty: basistul Flea Balzary, toboşarul Chad Smith, vocalistul Anthony Kiedis şi chitaristul John Frusciante - 1990]

Moartea chitaristului Hillel Slovak

Al treilea album, „The Uplift Mofo Party Plan“ (1987) a coincis cu primul moment de răscruce al formaţiei. Pe lângă neînţelegerile de la înregistrări, Hillel Slovak, chitaristul de la vremea respectivă, a decedat din cauza unei supradoze de droguri. Vestea l-a afectat atât de mult pe Kiedis, încât nu numai că nu a putut participa la înmormântare, dar a preferat să plece în California, ca să uite nefericitul eveniment. „M-am simţit devastat fără măsură, aproape imposibil să accept o pierdere atât de mare“, a declarat vocalistul într-un interviu, vizibil emoţionat la amintirea prietenului său. „Însă spiritul său continuă să fie cu noi, cu formaţia“, a adăugat Flea.

Drept urmare, toboşarul Jack Irons, care s-a luptat ani de-a rândul cu depresia – a părăsit formaţia, spunând că nu mai poate să facă parte dintr-un grup în care prietenii lui mor.

„Eram un trio inseparabil“, a declarat Kiedis. Cu toate acestea, vocalistul şi basistul s-au gândit mult înainte să mai continue povestea Red Hot Chili Peppers. Formaţia nu s-a dezis de stilul consacrat şi, după mai multe permutări, chitaristul John Frusciante a intrat pe scena rockului.„E un cântăreţ cu adevărat talentat, disciplinat şi capabil să înveţe“, a spus Flea la vremea respectivă despre colegul său. „Ştie tot ce eu nu ştiu. Nu ştiu nimic despre teoria muzicală, iar el a învăţat asta pe dinafară“, a adăugat basistul.

„Înregistrări neortodoxe“
Toboşarul Chad Smith s-a alăturat trupei în 1988 şi a adus un stil aparte, reuşind să pătrundă în zona heavy metal. Acest element nu a fost neapărat şi productiv, căci cel de-al patrulea album, Mothers Milk, lansat un an mai târziu, s-a vândut în doar 500.000 de unităţi.

După ce au renunţat la serviciile EMI, formaţia s-a orientat spre un nou contract cu casa de discuri Warner Bros. Nemulţumit de modul în care s-au derulat înregistrările, producătorul Rick Rubin le-a sugerat artiştilor câteva tehnici „neortodoxe“. Drept urmare, artiştii au înregistrat albumul „Blood Sugar Sex Magik“ (lansat în 1991), în casa bântuită a unui fost magician, iar un an mai târziu a ieşit la iveală şi un film-documentar despre traiectoria formaţiei.

Succes absolut

Rubin a avut o idee excentrică, dar care a dat rezultate. Piesa „Give it Away“ a devenit primul hit care i-a adus formaţiei premiul Grammy în 1992 pentru Cea mai Bună Interpretare Hard Rock cu Vocalist. Una dintre cele mai cunoscute piese ale formaţiei, „Under The Bridge“, a urcat apoi pe locul 2 în Topul Billboard Hot 100 şi a vorbit despre greşelile pe care nu vrei să le mai repeţi, după cum a descris chiar vocalistul.

Succesul a izbucnit odată cu „Blook Sugar Sex Magik“, albumul -emblemă al anilor 90, cotat de revista „Rolling Stone“ pe locul 310 în topul 500 al celor mai bune albume din toate timpurile.

Under The Bridge

Notorietatea i-a ridicat la rangul de staruri rock, însă noul statut nu a fost uşor de asimilat. Copleşit de succes, Frusciante a părăsit formaţia, considerând că s-ar fi simţit mai bine dacă ar fi continuat să cânte într-un club retras şi nu în faţa a zeci de mii de spectatori.

După alte schimbări de componenţă, Red Hot Chili Peppers au fost invitaţi să cânte în deschiderea concertelor The Rolling Stones (ceea ce s-a dovedit a fi o experienţă oribilă, după cum susţine Kiedis). A urmat o perioadă întunecată, cu un sound trist, inspirat de nenumăratele despărţiri amoroase, dependenţele de droguri şi chiar moartea unor prieteni dragi. Printr-un sound rock-psyhedelic, „One Hot Minute“ (1995) a reflectat o etapă marcată de nemulţumiri, iar piesele „Aeroplane“ şi „Warped“ au ilustrat acest lucru.

Aeroplane

Anul următor a fost un alt moment de răscruce. După ce au renunţat la mai multe concerte din Europa, vocalistul Kiedis a suferit un accident de motocicletă în urma căruia a rămas cu mâna în ghips, dar şi cu o poftă tot mai mare de droguri. Presa le-a prezis sfârşitul, dar „a fost provocarea vieţii fără de care nu aş fi avut privilegiul să mă bucur de întregul spectacol ce a urmat“, a declarat mai târziu vocalistul.

În mod neaşteptat, salvarea a venit din partea chitaristului John Frusciante, care şi-a revenit spectaculos după o dependenţă de droguri ce l-a împins în pragul morţii. Reabilitarea fizică (rinoplastie şi înlocuirea danturii) a fost completată de revirimentul emoţional, odată ce Frusciante s-a împăcat cu Kiedis (care a refuzat iniţial revenirea chitaristului).

Reîntregirea formaţiei a rezolvat problemele, iar sfîşitul anilor ’90 a fost mai mult decît o perioadă prolifică. „Acela a fost momentul definitoriu pentru cei şase ani pe care urma să-i petrecem împreună. Atunci am ştiut că asta a fost exact ceea ce ne trebuia şi că magia avea să se întâmple din nou. Brusc, am putut cu toţii să ne ascultăm şi în loc să rămânem împotmoliţi în conflictele noastre, am redevenit cu toţii interpreţii unei orchestre universale“, a declarat Kiedis despre evoluţia de la vremea respectivă.

Drept urmare, „Californication“, cel de-al şaptelea album de studio, lansat în 1999, a înregistrat un succes colosal, cu peste 15 milioane de copii vândute în întreaga lume, şi a fost urmat de un turneu internaţional.

Californication

Artiştii nu s-au dezis nici anul următor, când discul „By The Way“, adaptat începutului de mileniu, a surprins printr-un sound diferit, mai sensibil. Schimbarea nu a durat mult, iar Kiedis a început să înregisteze zi şi noapte în ritmurile alerte care l-au consacrat. Astfel s-au născut piese precum „The Zephyr Song“ şi „Can’t Stop“, ce s-au cântat într-un turneu de 18 luni şi le-au adus zeci de mii de dolari.

Can't stop

A urmat „Stadium Arcadium“, în 2006, când Red Hot Chili Peppers au adus 28 de piese noi (deşi iniţial programaseră 38), iar „Tell Me Baby“, „Dani California“, „Snow (Hey On)“ şi „Hump de Bump“ au însemnat nu doar adrenalină, ci şi maturitate lirică.  

Hump de Bump

Perioada de maturitate

După alte turnee internaţionale şi premii Grammy, Red Hot Chili Peppers au luat o pauză, fiind extenuaţi de volumul de muncă de la „Californication“ (1999) şi „Stadium Arcadium“ (2006). Membrii formaţiei s-au orientat spre activităţi complementare: Flea a făcut studii universitare de teorie muzicală, iar Kiedis a devenit tată şi a început filmările pentru seria „Spider and Son“, în care îşi prezintă biografia.

The Adventures of Rain Dance Maggie

În 2009, Kiedis a fost distins cu premiul Stevie Ray Vaughan pentru sprijinul acordat persoanelor dependente de droguri, iar în acelaşi an Frusciante a părăsit definitiv formaţia pentru a se orienta către o carieră solo. Chitaristul a fost înlocuit de Josh Klinghoffer, care a contribuit şi la realizarea celui mai recent material, „I’m With You“, al 10-lea album de studio – „deschis interpretărilor, dar care are în general o conotaţie caldă şi de iubire“, după cum l-a descris Kiedis. Pe lângă „The Adventures of Rain Dance Maggie“, „The Monarchy of Roses“ şi „Look Around“, albumul cuprinde şi piese emoţionante, precum „Breandans Death Song“, melodie scrisă în memoria lui Brendan Mullen, care a promovat formaţia la începuturile carierei.

De ce au Red Hot Chili Peppers succes după 30 de ani?

Au inventat un nou gen muzical, spun criticii muzicali. „Cu certitudine am influenţat pozitiv societatea muzicală“, priveşte Kiedis retrospectiv. „La vremea respectivă, am oferit ceva ce nimeni n-a mai propus: o alternativă completă pentru formula obişnuită, un gen de muzică lipsit de sentimentalisme, orientat spre afaceri, conceput să producă bani“, completează vocalistul.

Au creat un sunet inconfundabil, o compilaţie de rock, funk, blues, grunge, jazz, reggae, rap şi funk. Prin interpretările alerte, cu sunet dat la maximum şi un debit verbal irepetabil, The Red Hot Phili Peppers au dat naştere şi unui nou stil muzical, rap-rock, potrivit specialiştilor. „Facem tot ce ne stă în putinţă ca să dăm ce e mai bun din noi, să lăsăm muzica să curgă şi să explodăm“, menţionează Flea.

[FOTO: Ellen Von Unwerth]

Sex fără inhibiţii

Fără să se gândească la consecinţe, de-a lungul timpului au şocat publicul prin exhibiţionism pe o scenă. Au marcat anii ’80 prin interpretări cu puternice conotaţii erotice şi apariţii controversate (într-un concert Kiedis a purtat doar o şosetă care îi acoperea organul sexual). Însă pentru Red Hot Chili Peppers sexualitatea este o formă de eliberare. „Încercăm să punem în muzică toată fericirea noastră, tristeţea, fiorul iubirii noastre, fiorul urii“, mărturiseşte Kiedis. „Să te dezbraci şi să ai contacte sexuale face parte din viaţa noastră, iar toate acestea sunt transpuse în sunet“, a explicat vocalistul.

Manifest împotriva convenţionalismului

Red Hot Chili Peppers nu au doar o istorie muzicală, dar au reuşit să depăşească şi momentele de cumpănă (dependenţe de droguri, scandaluri).
Însă ceea ce le-a adus adevăratul respect al publicului a fost sinceritatea interpretării şi curajul de a se exprima aşa cum au simţit. Prin muzica lor au pledat pentru libertatea de exprimare şi pentru o viaţă lipsită de constrângeri.
„Sper că e evident că noi compunem versuri explicite“, a spus Kiedis. „Pentru că dacă nu s-ar întâmpla aşa, am fi doar o adunătură de nenorociţi care nu se exprimă clar. Scopul nostru este să ne exprimăm clar prin muzică, versuri şi interpretarea scenică. Ideea e că n-am schimba niciodată ceea ce simţim şi ceea ce spunem doar ca să corespundem unor criterii“, a completat el.
Pentru ei nu există un secret al longevităţii, ci o curiozitate de a cunoşte mai mult, de a testa şi de a experimenta dincolo de limitele obişnuitului. Însă nu este un lucru uşor. „E foarte greu şi, în modul în care interpretăm noi, trebuie să ne pregătim intens pentru a ţine pasul. Însă în ziua spectacolului suntem copleşiti de bucurie“, a declarat Kiedis.

[FOTO: Ellen Von Unwerth]

Evoluţie şi diversitate muzicală
Pe de altă parte, au ştiut să se reinventeze şi să alterneze piesele energice, cu melodiile lente, printr-o combinaţie de spectacole mici, în grupuri restrânse, contrabalansate de concerte susţinute în faţa a zeci de mii de admiratori. „Ne distrăm la fel de mult să cântăm şi la evenimente mici, căci scopul nostru este să cântăm oriunde şi oricum“, a adăugat Kiedis.

După mai bine de 30 de ani au rămas fideli valorilor de început. „Pe mine şi pe Flea ne leagă o prietenie care a supravieţuit la bine şi la greu, e genul de legătură frăţească care e deopotrivă creativă şi distructivă. Ne încurajăm unul pe celălalt“, a explicat vocalistul. „Din punct de vedere muzical încerc să devin mai bun, să cresc, să mă schimb şi să mă provoc“, a mărturisit şi toboşarul Chad Smith. 

Mai mult, Red Hot Chili Peppers înseamnă evoluţie, iar „I’m With You“ este modelul perfect. „E o nouă eră şi e un lucru extraodinar să ai o nouă personalitate pe care să o pui în valoare prin muzică“, a declarat Kiedis. „Muzica e infinită, suntem fascinaţi de ceea ce urmează, ceea ce e dincolo, curiozitatea noastră se bazează pe iubire pentru sentimentul acesta magic“, a completat Flea.