Răsturnări spectaculoase în topul favoriţilor la câştigarea Eurovision 2018. Ce loc ocupă Moldova şi care sunt ţările cu cele mai mici şanse VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eleni Foureiera, o grecoaică cu origini albaneze, reprezintă Cipru la Eurovision 2018 şi este principala favorită la câştigarea trofeului FOTO EPA/EFE
Eleni Foureiera, o grecoaică cu origini albaneze, reprezintă Cipru la Eurovision 2018 şi este principala favorită la câştigarea trofeului FOTO EPA/EFE

Două artiste merg umăr la umăr în finala Eurovision 2018, fiind principalele favorite la câştigarea trofeului ce va fi decernat sâmbătă, 12 mai, pe scena din Lisabona. Reprezentanţii Moldovei sunt clasaţi la jumătatea topului, care a suferit modificări radicale după ce au avut loc cele două semifinale, întărind zicala „cei din urmă vor fi cei dintâi“.

Reprezentantele din Cipru şi Israel sunt principalele favorite la câştigarea Eurovision 2018, potrivit Eurovisionworldcare adună cotele mai multor case de pariuri. 

În ceea ce priveşte câştigătorul Eurovision 2018, pe ultima sută de metri reprezentanta Ciprului, Eleni Foureiera, a reuşit să o devanseze pe principala favorită de până acum, isrelianca Netta Barzilai.

Eleni Foureiera (31 de ani), supranumită Cheryl a Greciei, va miza pe piesa „Fuego“. Grecoaică şi cu origini albaneze, Foureiera este şi actriţă şi designer de modă şi şi-a început cariera în muzică în 2007 ca membră a grupului Mystique. După doi ani, artista s-a lansat solo şi s-a bucurat de un real succes cu albumele lansate până acum, trei la număr. 

În finala Eurovision 2018, ea este avantajată şi de poziţia în concurs, fiind penultima, ceea ce înseamnă că prestaţia ei va rămâne proaspătă în mintea telespectatorilor care vor vota. Este interesant că, înainte de cele două finale, Cipru era la coada clasamentului favoriţilor. totodată, Cipru deţine recordul participărilor la Eurovision (34), dar nu a obţinut nicio victorie până acum. 

Pe locul doi la casele de pariuri se află Netta Barzilai (25 de ani), care reprezintă Israelul cu piesa „Toy“, cu accente de pop electronic şi ritmuri africane. Tânăra a fost cotată cu cele mai mari şanse de victorie în finala Eurovision 2018 până joi, când a avut loc a doua semifinală, după care a picat pe poziţia secundă. Melodia are versuri care fac referire, pe alocuri, la campania împotriva hărţuirii sexuale #MeToo, la actriţa israeliană Gal Gadot, care a jucat în blockbuster-ul „Wonder Woman“, dar are şi câteva „ciudăţenii“, inclusiv sunete de găină şi o coregrafie sugestivă prezentată în videoclip. 

Alături de Australia, Israel este singura ţară non-europeană din concurs şi a câştigat trofeul de trei ori, ultima dată fiind în anul 1998, cu o piesă interpretată de artista trans Dana Internaţional.  

Podiumul favoriţilor din finala Eurovision 2018 este completat de Ryan O’Shaughnessy, care cântă piesa „Together“ pentru Irlanda. La fel ca în cazul Ciprului, Irlanda era, înainte de semifinale, pe ultimele locuri în privinţa şanselor de câştig. Totuşi, Irlanda rămâne ţara care a câştigat cele mai multe ediţii Eurovision (7), dar care nu mai este prezentă pe podium de peste două decenii.

La o distanţă mică de locul trei se află duo-ul francez Madame Monsieur, care va interpreta „Mercy“, piesă inspirată de un copil refugiat salvat dintr-o barcă de pe Mediterană, scrie News.ro. 

Între primele zece poziţii din totalul de 26 se mai numără, în ordine, Suedia, Lituania, Italia, Germania, Norvegia şi Estonia, iar reprezentanţii Moldovei, trupa DoReDoS, ocupă locul 14 la casele de pariuri cu melodia „My Lucky Day“.

La polul opus, cu puţine şanse de caştig, se află artiştii din Albania, Slovenia şi Serbia. Amintim că România, prin trupa The Humans, cu piesa „Goodbye“, nu s-a calificat în finala Eurovision 2018. 

Sâmbătă, în finala Eurovision 2018, care va fi transmisă de TVR începând cu ora 22.00, vor cânta artiştii din Austria, Estonia, Cipru, Lituania, Israel, Cehia, Bulgaria, Albania, Finlanda şi Irlanda (calificaţi după prima semifinală - ascultaţi piesele) şi Serbia, Moldova, Ungaria, Ucraina, Suedia, Australia, Norvegia, Danemarca, Slovenia şi Olanda (calificaţi după a doua semifinală - ascultaţi piesele). De asemenea, în ultimul act au fost direct calificate marile state finanţatoare ale concursului - Franţa, Germania, Marea Britanie, Italia şi Spania -, precum şi ţara-gazdă, Portugalia. Jurii de specialitate şi telespectatorii (50%-50%) din cele 43 de ţări participante vor alege câştigătorul Eurovision 2018. 

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite