Primul festival online în scop caritabil: când va avea loc şi ce artişti au confirmat prezenţa FOTO
0Global Records va organiza primul festival online pe TikTok pentru a ajuta la strângerea de fonduri pentru lupta împotriva COVID-19. InDa House Festival va avea loc ]n zilele de 17,18 şi 19 aprilie.
Global Records va organiza primul festival online pe TikTok, InDa House Festival, pentru a ajuta la strângerea de fonduri pentru lupta împotriva COVID-19, în parteneriat cu Virgin Radio România.
Festivalul va avea loc pe 17,18 şi 19 aprilie.
Artiştii şi creatorii de conţinut Global Records vor fi mai aproape de fanii lor şi le vor oferi trei zile pline de distracţie şi activităţi care-i pot ajuta să treacă mai uşor şi mai util peste perioada de autoizolare la domiciliu, dar în acelaşi timp să poată veni în sprijinul spitaleor şi cadrelor medicale.
În timpul festivalului, participanţii sunt încurajaţi să facă donaţii către Asociaţia Zi de Bine, pentru a contribui astfel la achiziţionarea echipamentelor şi materialelor necesare spitalelor din România în această perioadă.
Ce artişti participă:
Alina Eremia, BRomania, INNA, Irina Rimes, Micutzu, Roxen, Selly, Adrian POV, Andreea Remeţan, Andrei Niculae, Cristina Almăşan, Shurubel sunt printre primii anunţaţi în line-up-ul de festival, urmând ca în curând şi alţi artişti sau DJ să-şi anunţe implicarea în cadrul proiectului.