Melodii celebre ale lui David Bowie VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

David Bowie a murit. David Bowie a lăsat în urma sa o serie de melodii care au intrat în istorie şi care încă fac furori printre fanii săi. Publicaţia „The Telegraph“ a întocmit o listă a celor mai bune şi celor mai celebre piese pe care Bowie le-a lansat. Între cele mai cunoscute compoziţii se numără „Fame“, „Heroes“ şi „Space Oddity“.

David Bowie a murit la vârsta de 69 de ani, după „o luptă curajoasă cu cancerul pe care a dus-o timp de 18 luni“, se specifică pe pagina sa de Facebook. David Bowie lansase un nou album de studio - al 28-lea din carieră -, intitulat „Blackstar“, în ziua în care a împlinit 69 de ani. Potrivit presei internaţionale, noul material discografic i-a impresionat pe criticii din industria muzicală şi reflecta pe deplin dorinţa artistului de a explora noi tendinţe muzicale.

Anunţul referitor la decesul muzicianului a fost confirmat de fiul artistului, Duncan Bowie, prin intermediul unui mesaj publicat pe Twitter: „Îmi pare foarte rău şi sunt întristat să vă confirm faptul că vestea este adevărată. Voi fi offline pentru o vreme. Vă iubesc pe toţi“. Reprezentanţii artistului au solicitat să fie respectată intimitatea familiei în aceste momente dureroase. Anunţul decesului lui David Bowie a fost primit cu tristeţe de fanii artistului. Mulţi dintre aceştia au comentat pe reţelele sociale, sperând ca acest anunţ să fie o farsă.

David Bowie lansase un nou album de studio - al 28-lea din carieră -, intitulat „Blackstar“, în ziua în care a împlinit 69 de ani. Potrivit presei internaţionale, noul material discografic i-a impresionat pe criticii din industria muzicală şi reflecta pe deplin dorinţa artistului de a explora noi tendinţe muzicale.

Mai jos, lista celor mai cunoscute piese lansate de David Bowie.

Melodii celebre ale lui David Bowie. „Black Country Rock“

„Black Country Rock“: cântec scris de David Bowie în stilul blues-rock în 1970. Este inclus pe albumul „The Man Who Sold the World“, care s-a lansat pe 20 noiembrie 1970 în Statele Unite ale Americii, şi în aprilie 1971 în Marea Britanie.

Melodii celebre ale lui David Bowie. „Andy Warhol“

„Andy Warhol“: cântec scris de David Bowie în 1971 şi inclus pe albumul „Hunky Dory“. Piesa vorbeşte despre artistul Andy Warhol, personalitate a curentului artistic cunoscut ca Pop Art din Statele Unite şi care a reprezentat o inspiraţie pentru David Bowie.

Melodii celebre ale lui David Bowie. „Life on Mars“

„Life on Mars“, sau „(Is There) Life on Mars?“ este integrat pe albumul „Hunky Dory“ din 1971. Criticii de specialitate au calificat piesa „Life on Mars“ drept „o îmbinare între un musical de pe Broadway şi o pictură de-ale lui Salvador Dalí“. Lansat ca single în 1973, „Life on Mars“ a urcat pe locul trei în topurile din Marea Britanie, unde a rămas timp de treisprezece săptămâni.

Melodii celebre ale lui David Bowie. „Moonage Daydream“

„Moonage Daydream“ a fost scris în 1971. Iniţial, cântecul a fost lansat alături de trupa Arnold Corns. O nouă versiune a piesei, înregistrată de David Bowie împreună cu formaţia The Spiders from Mars, a fost inclusă în 1972 pe albumul „The Rise and Fall of Ziggy Stardust and the Spiders from Mars“.

Melodii celebre ale lui David Bowie. „Fame“

„Fame“ este o  piesă compusă de Bowie în 1975, care a urcat pe locul 1 în topul Billboard Hot 100 al aceluiaşi an. Cântecul este inclus în topul „The Rock and Roll Hall of Fame’s 500 Songs that Shaped Rock and Roll“.

Melodii celebre ale lui David Bowie. „Wild Is the Wind“

„Wild Is the Wind“ este un cover al piesei compuse de Dimitri Tiomkin şi Ned Washington. „Wild Is the Wind“ a fost interpretată de mai mulţi artişti, inclusiv de Nina Simone. David Bowie, un admirator al stilului cântăreţei, a hotărât să interpreteze piesa după ce a întâlnit-o pe artistă în Los Angeles.

Melodii celebre ale lui David Bowie. „Sound and Vision“

„Sound and Vision“ apare pe albumul „Low“ din 1977. Piesa a fost folosită ca soundtrack pentru trailerele postului BBC.

Melodii celebre ale lui David Bowie. „Heroes“

„Heroes“ a fost compus în colaborare cu Brian Eno în 1977. Deşi la momentul lansării nu a reprezentat un mare succes, astăzi este considerată una dintre cele mai bune piese ale lui David Bowie, devenită foarte cunoscută şi datorită faptului că apare în numeroase reclame.

Melodii celebre ale lui David Bowie. „Sense of Doubt“

„Sense of Doubt“ este o piesă instrumentală scrisă de David Bowie în 1977 pentru albumul „Heroes“. Considerată drept o piesă misterioasă, „Sense of Doubt“ a fost folosită în filmul din 1981 „Christiane F“.

Melodii celebre ale lui David Bowie. „Space Oddity“

„Space Oddity“, scris de David Bowie, a fost lansat ca single în iulie 1969 şi inclus pe albumul „David Bowie” din 1972. În anul 2013, cântecul a ajuns din nou în atenţia publicului, atunci când astronautul canadian Chris Hadfield a interpretat piesa în timp ce se afla la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale.

        

Melodii celebre ale lui David Bowie. „Under Pressure“

Muzică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite