Lord of the Dance, la Arenele Romane: coregrafii complexe, paşi de dans uimitori, muzică şi efecte 3D
0An de an, dansatorii ”Lord of the Dance” aduc în România magia luptei dintre bine şi rău şi a folclorului irlandez, transmisă prin dansul specific. Printre cele mai atractive spectacole ale anului 2019 se numără show-ul dansatorilor irlandezi, ”Dangerous Games”, produs de celebrul coregraf şi regizor Michael Flatley, care va fi prezentat publicului din capitală, în ar liber, pe 22 iunie, la Arenele Romane, începând cu ora 20:30.
Analiştii ”fenomenului Flatley” sunt de părere că ”dacă ar exista un Premiu Nobel pentru dans, acesta ar trebui sa-i fie acordat lui şi spectacolului său”. Cu milioane de fani în fiecare colţ al lumii, Michael Flatley este privit ca un geniu al artei sale, titulatură dobândită în urma performanţelor sale coregrafice extraordinare, precum şi pentru clasarea dansului popular irlandez pe cea mai înaltă poziţie, la nivel internaţional.
Lord of the Dance: Dangerous Games, spectaculoasa punere în scenă a binecunoscutei capodopere, aduce în prim plan lupta dintre forţele Binelui şi cele ale Răului prin intermediul dansului şi al tehnologiei de ultimă generaţie. Zeci de personaje fanstastice vor purta imaginaţia publicului într -o lume de basm, în care spiritele bune şi spiritele rele se vor lupta, pentru a câştiga bătălia dusă în războiul pentru libertate.
Spectacolul include tehnologie de ultimă oră, un ecran plat gigantic Radiant, care acoperă lăţimea scenei, lumini şi efecte speciale, proiecţii 3D, roboţi dansatori, acrobaţii de talie mondială şi muzică live antrenantă, întregite de o coregrafie extrem de precisă care vor impresiona chiar şi cele mai exigente aşteptări ale spectatorilor. După numeroase reprezentaţii sold-out susţinute pe marile scene din SUA, Canada, Irlanda, Germania, Africa de Sud, Australia, Noua Zeelandă sau Mexic, fascinanta poveste va ajunge în 2019 şi la Bucureşti, în premieră pe o scenă în aer liber.
Deşi, ne mai despart câteva luni de momentul spectacolului, organizatorii informează că dansatorii irlandezi Lord of the Dance sunt foarte bine primiţi de publicul din ţara noastră,fiind obişnuit să îşi cumpere biletele cu mult timp înainte. Astfel, până la acest moment, peste 50% din totalul biletelor puse în vânzare au fost deja epuizate, cererea constantă fiind în special pentru biletele disponibile la preţurile de 350 lei şi 100 lei.
Biletele pot fi achiziţionate în continuare atât în format electronic pe www.iabilet.ro cât şi din reţeaua fizică Iabilet.ro: Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, lângă casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Expirat Halele Carol (în intervalul orar: 18:00 - 22:00), Magazinele IQ BOX - Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Hard Rock Cafe, Berăria H, Agenţiile Perfect Tour, Magazinele Uman şi pe terminalele self-service SelfPay din toată ţara. Preţul unui bilet variază în funcţie de categoria de loc, astfel: cat. 1 - 350 lei, cat.2 – 300 lei, cat.3 – 250 lei, cat.4 – 200 lei, cat.5 – 150 lei şi cat.6 – 100 lei.
