Lara Fabian revine în România cu un concert la Craiova, în decembrie: care sunt preţurile biletelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lara a vândut peste 32 de milioane de discuri în
întreagă lume devenind, astfel, cea mai bine vândută artista de origine
belgiană din toate timpurile FOTO GettyImages/Guliver
Lara a vândut peste 32 de milioane de discuri în întreagă lume devenind, astfel, cea mai bine vândută artista de origine belgiană din toate timpurile FOTO GettyImages/Guliver

Lara Fabian (46 de ani) revine în România pentru un nou concert, susţinut, de data aceasta, la Craiova. Artista de origine belgiană va cânta pe 11 decembrie la Sala Polivalentă din Craiova, ia biletele au fost puse deja în vânzare.

Lara Fabian, celebra cântăreaţă de origine belgiană, a declarat de nenumărate ori că iubeşte România  şi că  reveni cu bucurie ori de câte ori va avea prilejul, ştiind că, numai în acest fel, va putea împlini visul fanilor săi.

După cele două reprezentaţii sold-out, susţinute în luna aprilie la Cluj-Napoca şi Bucureşti, Lara Fabian a ales o nouă destinaţie: Craiova. Această decizie a fost luată ca urmare a mesajelor şi cererilor numeroase primite din partea admiratorilor din Bănie, iar data de desfăşurare a evenimentului a fost aleasă cu atenţie, tocmai din dorinţa de a le oferi tuturor un cadou muzical preţios cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Prin urmare, mii de oameni din Craiova au motiv de bucurie, căci frumoasa Lara Fabian va susţine un concert grandios, în data de 11 decembrie, la Sala Polivalentă, de la ora 19:30. Pe parcursul celui mai aşteptat eveniment concertistic local, spectatorii o vor putea fi martorii unor momente muzicale surpriză, o vor putea acompania pe îndrăgita artistă în celebrele interpretări ale melodiilor „Je T'aime“ sau „Adagio“ şi, în acelaşi timp, vor putea continua tradiţia, ridicând în aer mii de luminiţe calde sau inimi tipărite cu mesaje de admiraţie. Cu decoruri ample, lumini mirifice sau proiecţii relevante adaptate fiecărei piese, locaţia va căpăta nuanţa unui spaţiu de poveste menit să completeze atmosfera perfectă pentru un spectacol memorabil.

Lara Fabian a dovedit cu talentul şi pasiunea sa pentru muzică şi compoziţie că poate crea conexiuni extrem de puternice între oamenii de pe întreg mapamondul, indiferent de vârstă sau naţionalitate. Iar, bucuria de a împărţi cu aceştia un strop din magia muzicii nu cunoaşte limite. Vocea suavă a Larei Fabian, ascultată în concerte live, induce spectatorilor senzaţii aparte, ce deschid larg porţile sufletului în care tronează universul iubirii.

Lara a vândut peste 32 de milioane de discuri în întreagă lume devenind, astfel, cea mai bine vândută artista de origine belgiană din toate timpurile.

Cei care îşi doresc să o asculte live pe Lara Fabian, îşi pot procura biletele atât online, accesând website-ul  www.bilete.ro cât şi de la punctele de vânzare din magazinele Inmedio, oficiile Poştei Române şi  magazinele Germanos, deschise în Craiova. Preţurile biletelor variază în  funcţie  de categoria de  loc, astfel: VIP - 395 lei, Categoria 1 - 299 lei, Categoria 2 - 260 lei, Categoria 3 - 195 lei şi  Categoria 4 - 150 lei. 

image
Muzică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite