Eurovision 2021 - Reprezentanţii celor 41 de ţări, live pe scena de la Rotterdam. Delegaţiile participante, restrânse
0Reprezentanţii celor 41 de ţări înscrise la Eurovision Song Contest 2021 vor participa live în competiţia de la Rotterdam, stabilită pentru luna mai, au în vedere organizatorii evenimentului.
Organizatorii ESC au spus că este necesar ca artiştii să călătorească în Olanda pentru concurs.
„Nu este o călătorie de vacanţă, este chiar o muncă ce trebuie făcută”, a declarat Martin Osterdahl, director al Eurovision, pentru BBC.
Ediţia de anul trecut nu a avut loc, din cauza pandemiei. Osterdahl a subliniat că cele mai recente planuri au fost făcute după discuţii între organizatorii Eurovision şi ai altor evenimente live internaţionale.
„Am fost în legătură strânsă cu organizatori care Formula 1, turnee de tenis, asociaţii de golf şi am avut de învăţat din cele mai bune experienţe. Ne-am comparat planurile cu cele ale ION (Internaţional Olympic Committee)”, a mai spus el.
Pentru moment, nu este stabilit dacă semifinalele şi finala de la Rotterdam vor avea loc în prezenţa publicului.
„Cu puţin noroc, vom avea nişte spectatori. Ar face o diferenţă uriaşă în atmosfera transmisiunii dacă am avea nişte oameni prezenţi”.
El a mai spus că delegaţiile ţărilor participante vor fi mai restrânse decât de obicei - limitate la 20 de oameni (faţă de o medie de 38, din anii trecuţi) -, iar măsurile de siguranţă stabilite vor fi „foarte dure”.
Eurovision Song Contest 2021 va avea loc la Rotterdam, sub sloganul „Open Up”, cu semifinalele pe 18 şi 20 mai şi finala pe 22 mai. La ediţia cu numărul 65 a concursului, participă - alături de România - alte 40 de ţări. România va fi reprezentată de Roxen.
Atât semifinalele, cât şi finala internaţională a ESC 2021 vor fi transmise live de TVR.
Precedenta ediţie a competiţiei muzicale a fost câştigată de Duncan Laurence, reprezentantul Regatului Ţărilor de Jos, cu piesa „Arcade”, în 2019. Ediţia 2020 a Eurovision Song Contest a fost reprogramată de către organizatori, în contextul pandemiei provocate de coronavirus.