Dispută politică în jurul rapperului american Kanye West. Prezenţa lui la un festival din Londra, contestată de politicieni, sponsori și lideri evrei
0Prezenţa lui Kanye West la un festival din Londra a declanşat o dispută care a depăşit domeniul muzical și a ajuns în zona politică a Marii Britanii, printre vocile care își exprimă temerile legate de artist numărându-se inclusiv premierul Keir Starmer.

Apariţia rapperului american Kanye West, cunoscut în prezent sub numele de Ye, drept cap de afiş la Festivalul Wireless din Londra, unde ar urma să susțină trei seri de concerte în luna iulie, a declanşat tensiuni politice și îngrijorări în Marea Britanie.
Artistul, în vârstă de 48 de ani, se află de mai mulți ani în centrul unor controverse legate de declarații antisemite și poziționări radicale, ceea ce face ca anunțul organizatorilor festivalului să fie primit cu un val imediat de reacții critice.
Premierul Keir Starmer a comentat situația într-o declarație pentru The Sun, exprimându-și deschis îngrijorarea.
„Este profund îngrijorător faptul că Kanye West a fost programat să cânte la Festivalul Wireless, având în vedere precedentele declaraţii antisemite ale sale şi apologia pe care a făcut-o nazismului”, a declarat Keir Starmer, punctând că de manifestări nu pot fi trecute cu vederea: „Antisemitismul, sub toate formele sale, este odios şi trebuie combătut cu fermitate oriunde se manifestă”.
O serie de critici dure au venit şi din partea reprezentanților unor organizații evreiești, dar și a primarului Londrei, Sadiq Khan, care au contestat prezența lui Kanye West în Regatul Unit, ridicând semne de întrebare cu privire la oportunitatea acceptării unui artist care a avut repetate derapaje antisemite. La rândul său, comediantul Matt Lucas și alte personalități publice au criticat decizia organizatorilor.
Un efect imediat al scandalului a fost retragerea sponsorizării de către Pepsi, compania anunțând că se distanțează de a Festivalul Wireless în contextul reacțiilor tot mai dure legate de participarea lui Kanye West.
Anunţul companiei Pepsi a accentuat presiunea asupra organizatorilor, care până în acest moment nu au oferit nicio reacție oficială.
Cum îşi justifică rapperul comportamentul
Criticile aduse lui West se bazează pe un lung șir de incidente: declarațiile sale în care spunea că „îi adoră pe nazişti”, lansarea piesei „Heil Hitler” și promovarea unor produse ce purtau simboluri naziste.
Într-o scrisoare publicată în The Wall Street Journal în ianuarie 2026, Kanye Westt a încercat să ofere o explicație asupra comportamentului său, afirmând că nu este „nici nazist, nici antisemit” și indicând că suferă de tulburare bipolară, dar și că a avut o leziune cerebrală care i-ar fi afectat comportamentul.
Aceste justificări au fost întâmpinate cu rezerve, atât de comunitățile afectate, cât și de publicul larg. Surprinzător este că, în ciuda acestui fapt, artistul continuă să atragă fani și să fie invitat la diverse concerte internaţionale.
Revenind la controversa generată de prezenţa lui în Marea Britanie, trebuie spus că aceasta nu este singulară. În marile orașe unde este programat să concerteze - de la Gelredome din Arnhem, pe 6 iunie, până la New Delhi, pe 29 martie, și Marsilia, pe 11 iunie - anunțurile au fost însoțite de proteste și critici similare. Cu toate acestea, interesul spectatorilor rămâne ridicat, biletele pentru multe dintre evenimente fiind deja aproape epuizate.






















































