Meciul pentru Palatul Victoria. Mesajul lui Vasile Dîncu către președinte: „Nicușor Dan nu poate inventa o majoritate prin voință personală”

PSD refuză să capituleze în fața președintelui Nicușor Dan de dragul stabilității de fațadă. Într-un interviu pentru „Adevărul”, europarlamentarul Vasile Dîncu explică strategia partidului în actuala criză politică și în contextul tensiunilor de securitate provocate de Rusia, punctând că viitorul premier nu poate fi un lider impus care să încerce subordonarea forțelor politice.

Europarlamentarul PSD, Vasile Dîncu. FOTO: Adevărul

Adevărul: Domnule Dîncu, ca fost ministru al Apărării, cum evaluați posibilitățile guvernului interimar de a lua decizii pentru a răspunde într-un incident de securitate extrem de grav, cum a fost cel petrecut vineri în Galați?

Vasile Dîncu: Ca fost ministru al Apărării, cred că trebuie să facem o distincție foarte clară. Un guvern interimar are limitări politice, dar statul român nu intră niciodată în interimat atunci când este vorba despre securitatea națională. Armata, structurile de comandă, CSAT, mecanismele NATO și instituțiile de securitate trebuie să funcționeze indiferent de situația politică. Incidentul de la Galați ne obligă însă să privim dincolo de răspunsul imediat. Nu discutăm doar despre o dronă care a căzut pe un bloc de locuințe, discutăm despre o vulnerabilitate strategică acumulată în timp.

Din informațiile publice reiese că drona a fost detectată, urmărită și, totuși, nu a putut fi neutralizată. Nu vreau să fac judecăți tehnice înaintea concluziilor oficiale, dar este evident că avem două întrebări legitime. Prima privește capacitatea tehnologică, a doua privește procedurile de reacție.

Nicio țară europeană nu deține un sistem perfect de apărare antidronă. Nici măcar state cu experiență militară excepțională nu au reușit să elimine complet acest risc. Există însă o diferență între dificultate și întârziere. Drona de la Galați este mai mult decât un incident, este o radiografie. Ea ne arată distanța dintre discurs și capacitate, dintre strategie și implementare, dintre promisiuni și rezultate. În ultimii ani am produs multe planuri, multe prezentări și multe anunțuri. Lumea în care trăim astăzi cere însă altceva: capacitate industrială, sisteme antidronă, integrarea tehnologiilor noi și o reacție instituțională adaptată războiului modern. Din acest motiv cred că adevărata discuție nu este despre interimatul guvernului. Adevărata discuție este dacă România a învățat suficient de repede lecțiile războiului de la graniță.

Există însă și o altă întrebare, poate chiar mai importantă decât cea tehnologică: întrebarea legată de decizie. România nu este complet lipsită de mijloace de apărare împotriva unor astfel de amenințări. Dispunem de sisteme precum Gepard și Oerlikon, care pot fi adaptate, avem aviație de luptă, avem senzori și capacități de supraveghere integrate în arhitectura NATO. Evident, fiecare incident are particularitățile sale tehnice, iar analiza trebuie făcută de specialiști.

Totuși, unele explicații publice oferite după incident ridică semne de întrebare. Am auzit invocându-se ideea prudenței, faptul că ne aflăm în timp de pace sau dificultatea luării unei decizii într-un interval foarte scurt. Toate acestea sunt argumente care merită analizate, dar ele deschid o discuție mai amplă despre capacitatea instituțiilor de a lua decizii într-un mediu de securitate care nu mai seamănă cu cel de acum zece ani.

Războiul din Ucraina ne-a arătat că granița dintre pace și conflict este astăzi mult mai ambiguă. Rusia folosește frecvent instrumente ale războiului hibrid, testează reacții, sondează vulnerabilități și exploatează zonele gri dintre descurajare și confruntare. În astfel de situații, problema nu este doar dacă ai echipamente. Problema este dacă procedurile și cultura instituțională permit asumarea unei decizii la timp.

Nu afirm că cineva a greșit și nici că o dronă trebuie doborâtă în orice condiții, dar cred că, după zecile de incidente înregistrate la granița estică a României, este legitim să ne întrebăm dacă actualele reguli de angajare, procedurile de reacție și mecanismele de asumare a răspunderii sunt adaptate realităților războiului modern. Pentru că securitatea nu este doar o chestiune de radare și armament, este și o chestiune de încredere publică. Oamenii din Galați, Tulcea sau din alte comunități aflate în proximitatea conflictului își pun o întrebare firească: dacă statul vede amenințarea, poate interveni la timp?

Această întrebare nu este îndreptată împotriva Armatei României, este o întrebare adresată întregului sistem de securitate. În războiul hibrid, efectul strategic nu este produs doar de explozie, el este produs și de îndoială, de sentimentul că adversarul testează limitele reacției noastre, de percepția că statul ezită.

Din acest motiv, după incidentul de la Galați, discuția nu trebuie să fie doar despre drona care a căzut. Trebuie să fie și despre capacitatea noastră de a decide. În securitate, uneori diferența dintre vulnerabilitate și reziliență nu este dată de tehnologie, ci de viteza cu care transformi informația în acțiune.

În condițiile în care partidele nu au reușit deocamdată să se pună de acord asupra unei formule de guvernare, ar putea PSD să susțină un guvern tehnocrat, inclusiv cu miniștri neafiliați politic? Care ar fi riscurile unui astfel de cabinet?

PSD trebuie să judece orice formulă de guvernare după interesul țării, nu după avantajele de moment ale unui partid sau altul. Un guvern tehnocrat poate reprezenta o soluție de tranziție, dar nu trebuie confundat cu o soluție politică în sine.

Experiența ultimilor ani ne arată că nu există guverne bune doar pentru că sunt formate din tehnocrați și nici guverne rele doar pentru că sunt formate din politicieni. Diferența o face existența unui mandat clar, a unei majorități parlamentare stabile și a unui program asumat public.

Pentru PSD, întrebarea esențială nu este cine ocupă funcția de premier și nici dacă miniștrii sunt afiliați politic sau independenți. Întrebarea este dacă există un proiect de guvernare credibil și legitim, capabil să răspundă problemelor reale ale României.

Dacă se discută despre un guvern tehnocrat, atunci acesta trebuie să aibă o agendă precisă și măsurabilă. În opinia mea, mandatul său ar trebui să fie concentrat pe câteva obiective majore: reducerea deficitului fără distrugerea investițiilor publice, accelerarea absorbției fondurilor europene, modernizarea infrastructurii critice, consolidarea capacităților de apărare și securitate, dezvoltarea industriei naționale de apărare, combaterea sărăciei și protejarea categoriilor vulnerabile, precum și reducerea decalajelor dintre regiunile României.

În același timp, un asemenea cabinet ar trebui să prezinte indicatori clari de performanță și termene precise pentru fiecare obiectiv. România are nevoie de rezultate, nu de promisiuni suplimentare.

Riscul unui guvern tehnocrat apare atunci când tehnocrația devine un substitut pentru legitimitatea democratică. Niciun expert, oricât de competent ar fi, nu poate înlocui contractul politic dintre cetățeni și instituțiile reprezentative. De aceea, un guvern tehnocrat nu poate funcționa în afara unei susțineri parlamentare solide și a unui program negociat transparent.

PSD poate discuta orice formulă de guvernare care pune pe primul loc interesul public, dar nu vom susține un guvern construit exclusiv în jurul unor persoane. Putem susține un proiect, putem susține obiective, putem susține un program. În vremuri complicate, legitimitatea vine din capacitatea de a spune oamenilor unde mergem, de ce mergem în acea direcție și cum vom măsura rezultatele.

„Dacă premierul vine cu misiunea de a construi o axă împotriva PSD, criza nu se rezolvă”

Un scenariu aparent în acest moment ar fi cel al unui prim-ministru susținut de președintele Nicușor Dan, în fruntea unui cabinet politic. Cum vedeți o asemenea posibilitate? 

Președintele are dreptul constituțional de a desemna un premier, dar nu poate inventa o majoritate prin voință personală. România nu are nevoie de un guvern prezidențial mascat, are nevoie de un guvern susținut real în Parlament. Un prim-ministru apropiat de președinte poate funcționa doar dacă nu devine instrumentul unei singure tabere. Dacă premierul vine cu misiunea de a disciplina partidele, de a construi o axă politică împotriva PSD sau de a produce o majoritate de imagine, criza nu se rezolvă, ci se adâncește. Un cabinet politic trebuie să aibă o bază politică transparentă, un program negociat și o împărțire clară a responsabilității. România nu mai are timp pentru experimente de laborator. Avem deficit, presiuni sociale, război la graniță, tensiuni în administrație și o nevoie uriașă de stabilitate. Președintele poate fi mediator, poate fi garantul echilibrului, dar dacă intră în logica unui joc de tabără, atunci devine parte a crizei, nu soluția ei.

Mai este însă o condiție esențială. Un premier susținut de președinte nu poate cere încrederea Parlamentului doar în numele stabilității sau al popularității. Trebuie să vină cu un proiect de țară și cu un program de guvernare care să poată fi evaluat public. România nu are nevoie de un guvern construit în jurul unei persoane, are nevoie de un guvern construit în jurul unor obiective clare.

Din acest punct de vedere, întrebarea nu este dacă premierul este apropiat de președinte. Întrebarea este dacă există un contract politic și administrativ suficient de puternic pentru a produce rezultate. În democrație, oamenii nu votează doar persoane, votează direcții, priorități și speranțe. Cred că președintele Nicușor Dan are o oportunitate importantă. Poate contribui la construirea unui consens de modernizare, poate aduce împreună forțe politice diferite în jurul unor obiective comune, dar acest lucru presupune ca proiectul să fie mai mare decât orice partid și mai mare decât orice lider.

În următorii ani, România nu va fi judecată după numele premierului, va fi judecată după capacitatea de a transforma fondurile europene în dezvoltare, reformele în instituții funcționale și stabilitatea politică în prosperitate pentru cetățeni.

Premierul interimar Ilie Bolojan a acuzat PSD că „fuge de responsabilitatea formării unui guvern”. În discuțiile purtate la Palatul Cotroceni, PSD a venit cu vreo propunere privind funcția de prim-ministru?

Nu cred că PSD fuge de responsabilitate. Dimpotrivă, decizia de a nu mai susține actuala formulă de guvernare a fost una dintre cele mai dificile decizii politice pe care le-am luat în ultimii ani. PSD nu a susținut schimbarea guvernului pentru a ocupa funcția de prim-ministru și nici pentru a înlocui un lider politic cu altul. O asemenea interpretare simplifică excesiv natura crizei prin care trecem. Am sancționat un anumit mod de a guverna și un anumit mod de a înțelege reforma. Nu am contestat necesitatea reformelor. România are nevoie de reforme, dar am contestat reducerea modernizării statului la o logică exclusiv contabilă, la o politică a tăierilor și la ideea că orice dificultate administrativă poate fi rezolvată prin transferarea costurilor către cetățeni.

Pentru noi, responsabilitatea a însemnat să spunem că actuala formulă și-a epuizat capacitatea de a produce consens, predictibilitate și rezultate. Ar fi fost mult mai comod să rămânem într-o coaliție care funcționa din inerție și să amânăm problemele. Am ales însă să spunem deschis că este nevoie de un nou contract politic.

Nu am urmărit răsturnarea unei majorități și nici schimbarea raportului de forțe rezultat din alegeri. Soluția pe care am propus-o a fost refacerea acordului politic între aceiași parteneri, în jurul unui program nou, mai clar, mai realist și mai echilibrat social. Am propus trecerea de la politica austerității la politica modernizării, de la sloganuri despre reformă la reforme măsurabile. De la promisiuni generale la obiective verificabile de către cetățeni.

România are nevoie de reducerea risipei, de digitalizare, de evaluarea instituțiilor, de profesionalizarea administrației și de investiții strategice, dar are nevoie și de coeziune socială. Reforma nu poate fi construită împotriva societății, ea trebuie construită împreună cu societatea. Din păcate, în discuțiile purtate până acum nu am găsit suficientă disponibilitate pentru renegocierea filosofiei de guvernare. S-a insistat mai degrabă pe păstrarea aceleiași formule și a aceleiași logici care au produs blocajele actuale.

În ceea ce privește funcția de prim-ministru, PSD nu a mers la Cotroceni cu obsesia unui nume, ci cu preocuparea pentru un proiect. Astăzi, problema României nu este cine ocupă Palatul Victoria. Problema este dacă viitorul guvern va avea un program credibil pentru reducerea deficitului, finalizarea PNRR, protejarea investițiilor, modernizarea administrației, consolidarea industriei de apărare și reducerea vulnerabilităților sociale.

Legitimitatea unui guvern nu vine doar din majoritatea parlamentară care îl votează, vine și din claritatea direcției pe care o propune societății. România nu mai are nevoie de încă o dispută între partide, are nevoie de un proiect care să demonstreze că eficiența administrativă și protecția socială nu sunt opuse, ci fac parte din aceeași idee de modernizare.

De aceea, nu fugim de responsabilitate. Încercăm să redefinim responsabilitatea, nu ca simplă participare la guvernare, ci ca obligație de a susține o formulă care produce rezultate și care poate fi explicată onest cetățenilor. Pe scurt, nu am dat jos un guvern pentru a schimba un premier, am retras sprijinul pentru un model de guvernare care confundase reforma cu contabilitatea și modernizarea cu austeritatea.