Ce puteţi face în acest weekend la Balkanik Festival şi programul complet

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fanfare Ciocărlia este supranumită „bestia cu 24 de picioare“ sau „trupa de funk balcanic care a ridicat în picioare o întreagă planetă“
Fanfare Ciocărlia este supranumită „bestia cu 24 de picioare“ sau „trupa de funk balcanic care a ridicat în picioare o întreagă planetă“

Cea de-a cincea ediţie Balkanik Festival îşi deschide porţile în acest weekend, 11 – 13 septembrie, la Grădina Uranus şi The Ark, din Bucureşti. Vă prezentăm în continuare programul complet al evenimentului, dar şi ce puteţi face în cele trei zile şi trei nopţi de petrecere balcanică.

Începând de vineri, festivalul a pregătit trei zile şi trei nopţi de muzică, avându-i drept headlineri pe clarinetistul Ivo Papasov & His Wedding Band, Kocani Orkestra, Roots Revival Romania, Fanfare Ciocărlia şi Shantel.

Festivalul se deschide vineri cu Doina Revival, un spectacol în premieră, cu o singură reprezentaţie, semnat de Roots Revival Romania, proiectul muzical iniţiat de tânărul artist iranian Mehdi Aminian, alături de Maria Casandra Hauşi – voce (România) –, şi invitaţi din Spania, Iran şi Franţa.

Pentru prima dată în România, vine legendarul Ivo Papasov & His Wedding Band (Bulgaria), supranumit „Miles Davis al clarinetului balcanic“, încoronat regele muzicii de nuntă (Stambolovo). Kalyi Jag („foc negru“ în limba Romani), un grup fondat în Ungaria de către romi vlahi originari din Satu Mare, continuă seria premierelor.

image

Ivo Papasov este supranumit „Miles Davis al clarinetului balcanic“ 

Balkanik5 îi prezintă, pentru prima dată în România, pe Kocani Orkestar (Macedonia), unii dintre exponenţii cu tradiţie ai stilului Balkan brass band, răspândit în ţările din fosta Iugoslavie şi descendenţi direcţi ai muzicii cândva interpretate de către fanfarele militare turceşti. 

Fanfare Ciocărlia, „bestia cu 24 de picioare“ sau „trupa de funk balcanic care a ridicat în picioare o întreagă planetă“, va veni la Bucureşti pentru unul dintre foarte puţinele concerte pe care le susţine în România. Fiecare concert este o provocare de a euforiza publicul şi, în acelaşi timp, de a păstra viu spiritul muzicii de la Zece Prăjini.

Shantel & Bucovina Club Orkestar înseamnă reîntâlnirea publicului cu energia lui Shantel şi a celor opt membri de naţionalităţi diferite ai trupei.

Pe scena Balkanik Festival vor mai concerta Kottarashky & The Rain Dogs, Ion din Dorobanţi (Steaua de Mare, Raze de Soare), Amsterdam Klezmer Band, Lemon Bucket Orkestra.

image

Pe lângă concerte, o atmosferă de carnaval, dansuri vulcanice şi petrecerile până în zori, se pregătesc numeroase expoziţii permanente de pictură, fotografie şi sculptură inspirate din folclorul şi realităţile balcanice. Lucrările sunt realizate de artişti români renumiţi precum Paul Hitter, Eugen Raportoru, Daniel Brici, Cristian Munteanu şi Silviu Gheţie. 

La Balkanik Festival 2015 nu poate lipsi târgul meşteşugăresc ce reuneşte meşteri din toate colţurile ţării. Mesteshukar Butiq, o întreprindere socială ce revalorizează obiectele făcute de meşteşugarii romi, va aduce ibrice din cupru, platouri din lemn, coşuri împletite, bijuterii din argint, cupru şi alamă, obiecte de vestimentaţie din materiale tradiţionale rromani la modă. Participanţii la festival vor putea interacţiona şi învăţa meşteşug de la argintari, sticlari, împletitori în papură, ceramişti care au păstrat tradiţia ceramicii de Cucuteni şi Gumelniţa, dar şi arta chiromantiei şi tarotului.

Balkanik Festival 2015: Pictori subversivi atraşi de mahala şi viaţa marginalilor

Paul Hitter, unul dintre cei mai influenţi artişti gipsy şi co-fondator al mişcării expresioniste balcanice, s-a făcut remarcat printr-un stil personal, un univers artistic propriu, inspirat de folclorul românesc, de basmele şi legendele care circulă în Balcani. A devenit cunoscut prin show-urile sale acompaniate de muzica celor de la Gogol Bordello, Taraf de Haidouks, Rona Hartner şi Fanfare Vagabondu, o idee care i-a marcat cursul carierei şi i-a adus succesul internaţional. În prezent picturile lui sunt colecţionate de iubitori de artă din Kiev, Londra, Los Angeles, Paris, Milan şi Sidney.

Eugen Raportoru este un artist cu o evoluţie atipică, dar de o valoare incontestabilă, în ale cărui tablouri se regăseşte – configurată cu tuşe energice şi tonuri grave – atmosfera atemporală a mahalalelor bucureştene. Pictorul are în palmares peste 20 de expoziţii în ţară şi străinătate, iar două dintre lucrările lui au participat la Vatican sub egida UNESCO, în anul 2004. 

Daniel Brici, expoziţie „Copiii care nu se văd“ la Balkanik 2015

Expoziţia de pictură „Copiii care nu se văd“ a lui Daniel Brici abordează diferite aspecte ale vieţii sociale dificile în cazul unor copii din România, oferind informaţii statistice şi posibile soluţii despre copii din medii defavorizate. Începând din 2009, dedică subiectul majorităţii lucrărilor sale „copiilor care nu se văd“, din suburbii, de la ţară, trăind printre ei, vorbind cu ei şi încercând să îi facă vizbili. Brici foloseşte o tehnică de hiper-realism, arta lui putând fi descrisă ca având un efect de „lucrare neterminată.“

image

Expoziţia „Copiii din Carcaliu“, pentru prima dată la Bucureşti

Cristian Munteanu fotografiază din 2010 şi a fost recompensat cu Premiul Honorale Mention Sony World Photo Awards în 2013 şi în 2014. Fotografiile sale au fost publicate în National Geographic Magazine, Mediafax Foto – Best of 2013, Photo Magazine, Featureshoot, Lenscratch, Art Photo Feature Magazine, Vice, Bucureştiul meu drag. 

Fotograful Silviu Gheţie, care a publicat până acum în numeroase publicaţii româneşti (de la „Adevărul“ şi „Dilema Veche“, la „Academia Caţavencu“) şi străine (de la „Der Spiegel“ şi „Kurier“, la „Lenswork“), şi a fost ales fotograful oficial de platou al filmului „Aferim!“, expune la festival fotografii cu poporul indigen sami din Laponia, ţinut pe care l-a vizitat alături de echipa festivalului la începutului lunii februarie.

Proiectul „ArtBorescent“, care îşi propune să transmită un semnal împotriva defrişărilor ilegale prin valorificarea artistică a lemnului confiscat, ajunge în Bucureşti. Vernisajul primei expoziţii din seria ArtBorescent la Bucureşti are loc sâmbătă, 12 septembrie, de la ora 16.30, în Grădina Uranus, în cadrul Balkanik Festival 2015, în prezenţa sculptorilor Leontin Păun, Roberta Curcă, Adrian Preda, Valentin Soare, Lea Rasovszky, Alexandru Petre, Hellene Neagu, Ştefan Curelaru şi Mihai Ungureanu. 

Programul complet al Balkanik Festival 2015

Vineri, 11 septembrie, se deschid porţile Grădinii Uranus (str. Uranus, nr. 144) de la ora 14.00

Scena mare - Grădina Uranus

14.00 – Lunch balcanic, ateliere meşteşugăreşti, târg, expoziţii de fotografie, sculptură, pictură

17.30 – 19.00 – Premiera spectacolului Roots Revival

19.30 – 21.00 – Kalyi Jag

21.30 – 23.00 – Ivo Papasov & His Wedding Band

Afterparty – scena The Ark (str. Uranus, nr. 150)

23.30 – 01.00 – Kottarashky & The Rain Dogs

01.00 – 05.00 – Dj Click

Sâmbătă, 12 septembrie

14.00 – Lunch balcanic, ateliere meşteşugăreşti, expoziţii de fotografie, sculptură, pictură

16.30 - Vernisajul primei expoziţii din seria ArtBorescent la Bucureşti, în prezenţa sculptorilor Leontin Păun, Roberta Curcă, Adrian Preda, Valentin Soare, Lea Rasovszky, Alexandru Petre, Hellene Neagu, Ştefan Curelaru şi Mihai Ungureanu.

17.30 – 19.00 – Lemon Bucket Orkestra

19.30 – 21.00 – Kocani Orkestra

21.30 – 23.00 – Fanfare Ciocarlia

Afterparty – scena The Ark

23.30 – 01.00 – Cumbus Cemaat

01.00 – 03.00 – Ion din Dorobanti (Future Nuggets)

03.00 – 05.00 – Dj Sielat (Norvegia)

Duminică, 13 septembrie

14.00 – Lunch balcanic, Ateliere meşteşugăreşti, Expoziţii de fotografie, sculptură, pictură

17.30 – avanpremiera filmului „Dincolo de calea ferată“, în prezenţa regizorului Cătălin Mitulescu (la scena The Ark)

19.30 – 21.00 – Amsterdam Klezmer Band

21.20 – 23.00 – Shantel & Bucovina Club Orkestar

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite