VIDEO Premiile Oscar 2013: Seth MacFarlane aduce audienţe record

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ceremonia premiilor Oscar de anul acesta a avut cea mai mare audienţă din ultimii trei ani în SUA, fiind urmărită de 40,3 milioane de oameni.

Motivul pentru această creştere este alegerea comicului Seth MacFarlane ca amfitrion al evenimentului. Deşi controversat şi criticat de unii, replicile acide şi ironiile creatorului desenului animat „Family Guy“ au atras un public foarte numeros în faţa televizoarelor. Anul trecut, evenimentul a cărui gazdă a fost comediantul Billy Crystal, a fost urmărit de 39,3 milioane de oameni, în timp ce în 2011 doar 37, 6 milioane au vizionat gala.

Potrivit BBC, implicarea lui MacFarlane a atras publicul tânăr (telespectatori cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani) în faţa micilor ecrane. Conform companiei Nielsen, care se ocupă cu monitorizarea ratingului, show-ul de anul acesta a avut o creştere de 34% în rândul acestei categoriii de vârstă.

În zilele rmătoare Oscarurilor, prestaţia lui MacFarlane (39 de ani) a fost îndelung comentată. Publicul obişnuit cu faimoasele replici acide din serialul animat „Family Guy“ a rămas surprins să vadă un MacFarlane mult mai docil şi respectuos. Însă cei de la „New Yorker“ au comentat că ceremonia a fost plină de „glume sexiste şi grosolane“.

Actorul şi regizorul MacFarlane a avut mai mult succes printre colegii de breaslă, deşi mulţi dintre ei au fost ţinta ironiilor sale. Astfel, Russell Crowe şi Steve Martin l-au lăudat pentru prestaţia din noaptea Oscarurilor. Actorul din „Gladiatorul“, Russel Crowe, a spus pe contul său de Twitter despre amfitrion că „s-a descurcat foarte bine şi a făcut lucrurile cu foarte multă graţie“.

Şi Hugh Jackman a avut o reacţie pozitivă. „ Cred că a fost amuzant, relaxat şi a reuşit să creeze o atmosferă grozavă“, a declarat actorul nominalizat pentru Cel mai bun actor în rol principal.

Pe contul său de Twitter, MacFarlane a glumit pe seama prestaţiei sale. „Pisica mi-a spus că show-ul a decurs bine, dar în niciun caz nu voi mai găzdui evenimentul vreodată, chiar dacă organizatorii mă vor ruga“, a mărturisit comicul actor.

Printre cei vizaţi în glumele comicului s-au numărat Daniel Day-Lewis - cu vestita lui tehnică de a intra în mintea unui personaj şi Ben Affleck, atât de puţin cunoscut de Academia Americană de Film, încât aceasta „a uitat“ să-l nominalizeze la categoria Cel mai bun regizor.

Dintre momentele cele mai puţin gustate de publicul prezent amintim piesa lui MacFarlane despre sânii actriţelor de la Hollywood şi parodia la „Flight“ doar cu şosete (Denzel Washington e o şosetă maro).

Cronicarul Tim Goodman, de la „The Hollywood Reporter“  i-a luat apărarea, invocând presiunea uriaşă care se pune pe umerii gazdei celui mai vizionat şi important show televizat din lume. În opinia sa, reţinerea pe care a arătat-o creatorul lui „Family Guy” în a ironiza starurile a arătat că respectă mai mult decât se credea lumea de la Hollywood.

PREMIILE OSCAR 2013: Cântecul lui Seth MacFarlane care le-a înfuriat pe actriţe

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite