Sebastian Stan joacă rolul principal într-un thriller politic, alături de Samuel L. Jackson şi Christopher Plummer. „Cu o asemenea distribuţie va fi un film grozav“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorul american de origine română Sebastian Stan (34 de ani) va interpreta rolul principal în thrillerul politic „The Last Full Measure“, în care îi va avea alături pe Samuel L. Jackson şi Christopher Plummer.

Filmările pentru „The Last Full Measure“, regizat şi scris de Todd Robinson, vor debuta la sfârşitul acestei luni în Atlanta şi Costa Rica, potrivit „Variety“.

Sebastian Stan va interpreta rolul principal, iar distribuţia este completată de Samuel L. Jackson, Christopher Plummer, William Hurt, Bradley Whitford, Michael Imperioli şi Linus Roache.

Sebastian Stan va portretiza un anchetator de la Pentagon care colaborează fără prea mare tragere de inimă cu un grup de veterani ai Operaţiunii Abilene din 1966 pentru a convinge Congresul să atribuie Medalia de Onoare unui medic curajos din Aviaţia americană, William Pitsenbarger, care a salvat peste 60 de puşcaşi marini prinşi într-o ambuscadă în timpul uneia dintre cele mai sângeroase lupte din perioada Războiului din Vietnam. Pe măsură ce lupta se intensifică şi după ce ultimul elicopter a părăsit zona, medicul a continuat să salveze vieţi până când a lui a fost sacrificată.

„Când am citit excepţionalul scenariu al lui Todd Robinson şi am ascultat interviurile cu numeroşii oameni pe care William Pitsenbarger i-a salvat în realitate, am simţit că va fi un film grozav. Acum că a fost aleasă o asemenea distribuţie, sunt sigur de acest lucru“, a mărturisit Mark Damon, unul dintre producătorii filmului.

Sebastian Stan lucrează în prezent la „Avengers: Infinity War“ şi la lungmetraj biografic dedicat patinatoarei americane Tonya Harding, intitulat „I, Tonya“, în care rolul principal va fi interpretat de actriţa Margot Robbie. De asemenea, urmează să fie văzut pe marile ecrane în „Logan Lucky“, regizat de Steven Soderbergh.

Sebastian Stan este originar din Constanţa, însă a părăsit România la vârsta de 8 ani, mutându-se la Viena alături de mama sa. A devenit celebru graţie rolului James Buchanan „Bucky“ Barnes (Winter Soldier) interpretat în trei filme din franciza „Captain America“ - „The First Avenger“ (2011), „The Winter Soldier“ (2014) şi „Civil War“ (2016) - şi va apărea şi în cel de-al patrulea, care urmează să fie lansat anul acesta.

Potrivit News.ro, Sebastian Stan a studiat în Statele Unite, la Facultatea de Arte Mason Gross din cadrul Universităţii Rutgers şi la Shakespeare's Globe Theatre din Londra. După multe roluri în televiziune, inclusiv în serialele „The Covenant“ şi „Gossip Girl“, în 2009 a primit un rol principal în seria „Kings“, care i-a deschis uşile marilor studiouri de la Hollywood.

S-a remarcat în televiziune în serialul „Once Upon a Time“ şi în miniseria TV „Political Animals“, iar pe marile ecrane, în afara francizei Marvel, în filmele „Black Swan“, „The Martian“ şi „Ricki and the Flash“.

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite