National Geographic vine cu un nou sezon „Geniul“: Martin Luther King și Malcolm X. Când este premiera
0National Geographic prezintă seria antologică premiată cu Emmy® „Geniul: Martin Luther King Jr. Și Malcolm X”, ce va avea premiera pe 7 februarie, la 22:00.
În cele 8 episoade, seria explorează în mod simultan anii de formare, realizările de pionierat, filozofiile contrastante și relațiile personale cheie atât ale Dr. Martin Luther King Jr. (interpretat de Kelvin Harrison Jr.), cât și ale lui Malcolm X (interpretat de Aaron Pierre). În timp ce King a promovat egalitatea rasială prin activism nonviolent, Malcolm a pledat pentru emancipare, identitate și autodeterminare pentru persoanele de culoare. Serialul le aduce în prim-plan și pe soțiile acestora, Coretta Scott King (interpretată de Weruche Opia) și Betty Shabazz (interpretată de Jayme Lawson), prezentându-le ca piloni formidabili ale acestei Mișcări. Deși King și Malcolm s-au întâlnit o singură dată și și-au contestat adesea opiniile, cei doi vizionari, împreună cu soțiile lor, s-au ridicat în cele din urmă la rangul de lideri ai unei mișcări care trăiește și astăzi.
Serialul Geniul: Martin Luther King Jr. și Malcolm X reușește să ofere o perspectivă captivantă asupra vieților și influenței celor doi lideri remarcabili ai mișcării pentru drepturile civile din America, precum și a impactului profund pe care l-au avut asupra societății contemporane. Cu o interpretare profundă și o poveste bine construită, acest serial pune în lumină nu doar lupta pentru dreptate și egalitate, ci și complexitatea relațiilor personale și a contextului social în care au activat aceste simboluri istorice.
Geniul: Martin Luther King Jr. și Malcolm este nu doar o călătorie prin istorie, ci și o reflectare asupra idealurilor și luptelor care continuă să inspire și să influențeze lumea de astăzi.
Primele două episoade „Examen de maturitate” și „Cine suntem noi” urmăresc modul în care atât anii de formare ai lui Martin Luther King Jr. și Malcolm X cât și experiențele și relațiile lor din copilărie și adolescență i-au modelat și au influențat parcursul lor. Eliberarea lui Malcolm din închisoare și absolvirea lui King de la Universitatea din Boston au fost punctul de plecare al călătoriilor lor de schimbare a națiunii, dar și a rivalității lor amicale.
În al doilea episod, Malcolm îl întâlnește pe onorabilul Elijah Muhammad, cel mai important lider al Națiunii Islamului, care îl ia sub aripa sa după ce a văzut potențialul tânărului, dar tentația unei iubiri vechi și legăturile de familie îi pun încrederea la încercare. Tot în acest episod, Martin o prezintă pe Coretta, viitoare sa soție, familiei sale și se confruntă cu o decizie grea în cariera sa.
Noi episoade sunt difuzate săptămânal pe National Geographic în fiecare miercuri de la ora 22:00.