Filmele istorice ale lui Nicolaescu, între succesul la public și minciunile promovate pentru a servi regimului comunist VIDEO

Multe dintre filmele istorice realizate de regizorul Sergiu Nicolaescu denaturează faptele și romanțează excesiv altele. Acestea conţin viziunea proprie a scenaristului asupra evenimentelor, dând naștere unor adevărate controverse.

Conform historia.ro, care a consultat un istoric pentru a afla cât de mult a fost denaturat adevărul, creaţia lui Sergiu Nicolaescu s-a împletit cu politica regimului comunist.

Imagine din filmul regizat de Serbiu Nicolaescu, cu Amza Pellea în rolul domnitorului FOTO TVR

Mihai Viteazul-„Unificatorul“

Profesorul Marius Diaconescu, lector la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, spunea într-un interviu acordat revistei „Historia“ că cea mai eronată reprezentare a unui personaj istoric se regăseşte în „Mihai Viteazul“ (1970). În film, domnitorul îi învinge pe turci intrând în luptă fără armură, în cămaşă şi cu barda în mână. Producţia cinematografică îl prezintă a fi învingătorul de la Călugăreni.

În realitate, Mihai Viteazul a dominat bătălia, după care, spre seară, s-a retras de pe câmpul de luptă. A lăsat oraşele Bucureşti şi Târgovişte pradă otomanilor şi s-a retras în munţi pentru a primi ajutor din Ungaria, de la Sigismund.

”Mihai Viteazul a provocat pierderi însemnate armatei otomane, dar seara s-a retras de pe câmpul de bătălie în munţi. Turcii au ocupat şi Bucureştiul, dar şi oraşul Târgovişte. Dacă este văzută ca o bătălie, Mihai Viteazul a câştigat la Călugăreni pentru că acolo a fost o ambuscadă. În schimb, dacă această luptă este privită în ansamblu campaniei turceşti, atunci a pierdut”, susţine istoricul. Retras în zona montană, Mihai Viteazul a aşteptat sprijinul lui Sigismund Bathory, principele Transilvaniei, cu ajutorul căruia urma să atace din nou armata otomană la Giurgiu, tot în anul 1595.

Mihai Viteazul și Unirea românilor

Un alt aspect este legat tot de Mihai Viteazul şi intrarea acestuia în Alba Iulia unde urma să se realizeze unirea celor trei ţări române. În realitate, domnitorul nu s-a gândit niciun moment la unirea tuturor românilor, deoarece în Evul Mediu nu exista un astfel de proiect. Mult mai târziu, la jumătatea secolului al XIX-lea, oamenii de cultură au invocat domnia lui Mihai Viteazul pentru a revendica dorinţa de secole a românilor de unire. Comuniştii au preluat şi au promovat ideea de unificator a lui Mihai Viteazul.

Bătălia de la Rovine, un mister

”Toată lumea ştie că Mircea cel Bătrân îl învinge pe Baiazid la Rovine. Nu este nimic adevărat, pentru că după bătălia de la Rovine, Mircea cel Bătrân stă aproape doi ani şi jumătate în Transilvania. Dacă ar fi câştigat bătălia ce căuta în martie 1395 la Braşov şi se închina regelui Ungariei, Sigismund de Luxemburg? De ce de patru ori a încercat armata ungară să îl repună pe tronul Ţării Româneşti pe Mircea cel Bătrân şi nu a reuşit pentru că au venit turcii întotdeauna şi l-au alungat pe Mircea?”, consideră Marius Diaconescu. Bătălia de la Rovine apare greşit prezentată. Ea s-a dat în octombrie 1394 într-o zona mlăştinoasă aproape de ruinele castrului roman de la Craiova dar încă mai persistă confuzia pentru că în mai 1395 se dă altă bătălie pe Argeş pe care însă Baiazid o câştigă. 

Pintea Viteazul era, de fapt, un tâlhar

Un alt film istoric controversat este Pintea Viteazul. ”În film ni se spune că românii erau asupriţi de către habsburgi şi luptau împotriva habsburgilor.

Fals! Pintea Viteazul era un tâlhar la drumul mare. Tocmai habsburgii au fost cei care i-au sprijinit pe români în conflictul care tocmai începea între ei şi unguri”, susţine Diaconescu.

"Prietenia" dintre Ștefan cel Mare și Vlad Țepeș

Un alt mit susţinut în filme şi cărţi este despre prietenia ce îi lega pe Ştefan cel Mare şi Vlad Ţepeş. Mulţi istorici încearcă să explice de ce a atacat cetatea Chilia şi automat Ţara Românească Ştefan cel Mare, atunci când Vlad Ţepeş era în plin război cu turcii. Mai toţi spun că domnitorul moldovean a vrut să salveze Chilia din mâna turcilor. Şi acest lucru este o minciună. Chilia era atacată de pe mare de către turci, iar de pe uscat era atacată de Ştefan cel Mare. Era de fapt o colaborare a celor două armate, moldoveană şi otomană împotriva lui Vlad Ţepeş.

Filmul "Mircea", o adevărată propagandă

În legătură cu falsurile din filmele istorice s-a pronunţat şi scriitorul Stelian Tănase. ”Filmul despre Mircea cel Batran e la fel de propagandistic ca şi Mihai Viteazul şi nu pot să-l văd fără să zâmbesc. Astfel în film apare Dan fratele lui Mircea cel Bătrân prezentat ca un trădător la curtea lui Baiazid când, de fapt, Dan era fratele mai mare al lui Mircea şi murise în 1386 cu mulţi ani înainte de Rovine (1394) la asediul cetăţii Târnovo. Baiazid, de asemenea, apare eronat cu mult mai tânăr decât Mircea”, susţine scriitorul. În film, personajul a fost numit Mircea cel Mare, evitându-se formularea Mircea cel Bătrân pentru a nu se face legătura cu vârsta înaintată a lui Nicolae Ceauşescu, care avea 71 de ani în 1989.

Mircea cel Bătrân era pe jumătate sârb

Mircea cel Bătrân nu a fost un român ”pur-sânge” aşa cum este caracterizat în filme. ”Mircea este greşit prezentat, ca un bastion al românismului când în acea perioada nu se putea vorbi despre asta, iar Mircea de fapt era şi pe jumătate sârb (mama sa fiind fiica cneazului Lazăr). Însă dacă eroarea lui Eminescu (în cazul lui Mircea cel Bătran) ca de altfel şi a lui Bolintineanu în cazul mamei lui Ştefan cel Mare (doamna Oltea neputând auzi de bătălia de la Războieni din 1475 pentru că era moartă şi îngropată la Probota Veche din 1465) era firească, aceştia neavând suficiente surse documentare în acest sens, eroarea comuniştilor era voită”, afirmă Stelian Tănase.

Întrunurile comuniste, folosite la filmele cu daci și cu romani

Falsuri istorice apar şi în filmele despre daci. Istoricul Ciprian Plăiaşu a analizat cele trei pelicule importante care fac referire la istoria dacilor şi a romanilor: Dacii (1967), Columna (1968) şi Burebista (1980). În aceste filme apar obligatoriu şi elemente care ţin de prezentul „Epocii de Aur”.

”Poate cel mai obositor element împrumutat din realitatea cotidiană şi prezent în pelicule sunt întrunirile. Pentru cele două filme din primii ani ai regimului Ceauşescu, proporţia acestor întruniri e la un nivel oarecum suportabil. (…) În pelicula Burebista motivul întrunirilor este obsesiv, desprins parcă din realităţile anilor în care filmul era realizat: consiliul principilor, consiliul armelor şi fortificaţiilor, întâlnirea cu emisarii străini, întâlnirea lui Magna mater, consiliul de război înainte de conflictele cu boii şi tauriscii, consiliul lui Cezar după cucerirea Galilei”, precizează Ciprian Plăiaşu. De asemenea, în aceleaşi filme este promovat excesiv cultul conducătorilor.

Tudor Vladimirescu, prezentat ca un erou național

În 1963 a fost realizat filmul ”Tudor”, prin care s-a deschis aşa numita ”Epopee cinematografică naţională”, întinsă de-a lungul ultimelor trei decenii comunist, inspirat din viaţa lu Tudor Vladimirescu. Acestea este prezentat ca un erou naţional, dăruit luptei pentru cei mulţi şi asupriţi.

”Contrar adevărului, scenaristul Mihnea Gheorghiu îl trimite pe Tudor (decorat în războiul ruso-turc din 1806-1812) la Congresul de la Viena din 1814-1815, îl arată drept familiar înaltei clase politice europene, ba chiar este primit în audienţă de către ţarul Alexandru I pentru a-i cere, cu demnitate şi curaj, sprijinul împotriva dominaţiei otomane”, afirmă scriitorul Călin Hentea într-un articol publicat mai demult în Historia.

Personajele nu corespund întotdeauna adevărului istoric

În toate filmele propagandistice din perioada comunistă apar cele două categorii de personaje care nu corespund întotdeauna adevărului istoric. ”Chiar şi în filmele istorice de aventuri (de pildă, seria Haiducilor în regia lui Dinu Cocea, ori în seria Mărgelatu, în regia lui Doru Năstase, pe scenariile lui Eugen Barbu) sau în cele cu decor de război şi intrigă poliţistă (seria Comisarului Moldovan a lui Sergiu Nicolaescu), personajele boiereşti sau cele burgheze erau ostentativ purtătoare ale unor tare morale (lăcomie, laşitate, aroganţă, perfidie), spre deosebire de eroii haiduci sau ilegaliştii comunişti, care nu puteau fi decât curajoşi, sinceri, altruişti şi simpatici”, susţine Călin Hentea.