Motivul pentru care directoarea liceului unde un profesor a întreținut relații sexuale cu o elevă n-a raportat imediat incidentul
0Ancheta declanșată la Liceul Tehnologic de Vest din Timișoara, unde un profesor este acuzat că a întreținut relații intime cu o elevă de 14 ani, se extinde. Directoarea instituției este, la rândul ei, cercetată după ce a raportat incidentul abia la patru zile de la aflarea lui.

După ce o elevă de 14 ani de la Liceul Tehnologic de Vest din Timișoara i-a mărturisit consilierului școlar că ar fi avut o relație intimă cu unul dintre profesori, ancheta declanșată în unitatea de învățământ a căpătat amploare.
Cazul a ajuns în atenția Poliției, Parchetului și Direcției pentru Protecția Copilului, care au deschis investigații oficiale pentru a stabili circumstanțele incidentului şi natura relației dintre profesor și elevă.
Pe lângă profesorul acuzat, care şi-ar fi recunoscut vinovăţia, este anchetată şi Deliana Mircea, directorul Liceului Tehnologic de Vest din Timișoara, care a raportat situaţi abia după patru zile de la momentul când a fost informată despre cele întâmplate, notează OpiniaTimişoarei.
Întrebată de jurnalişti când a aflat despre relaţia dintre cadrul didactic şi eleva minoră, de 14 ani, directorul Deliana Mircea a recunoscut că a fost informată chiar în ziua în care eleva a făcut dezvăluirea.
Cu toate acestea, ea nu a informat autorităţile, aşa cum prevede legea, ci a aşteptat patru zile înainte de a raporta situația Inspectoratului Școlar Județean Timiș. Motivația ei este una de-a dreptul incredibilă: a încercat să afle adevărul pe cont propriu, pentru a nu afecta „imaginea liceului”. Situaţia era una delicată, spune ea, cu atât mai mult cu cât soţia profesorului este, la rândul său, cadru dicactic în acelaşi liceu.
Despre gravitatea faptei şi despre vulnerabilitatea elevei de 14 ani, niciun cuvânt.
„Din secunda în care am aflat că este, într-adevăr real, am anunţat aceste instituţii. Pentru că noi am trecut anul acesta printr-un alt scandal, am considerat că aşa era nevoie, să investigăm noi dacă chiar este adevărat. Trebuia să aflu adevărul...”, le-a spus ea jurnaliştilor.
În ceea ce-l priveşte pe profesorul acuzat de minoră, directorul afirmă că acesta şi-a recunoscut fapta.
„A recunoscut acuzaţiile care i s-au adus. (...) Demisia a venit de la el. Îl cunosc de atâta timp şi nu am considerat că reprezintă un pericol nici pentru pentru fată, nici pentru şcoală, nici pentru nimeni”, a mai spus ea, precizând că acesta lucrează în liceu de 9 ani, de când a terminat facultatea.
Cercetată pentru întârzierea cu care a raporta cazul
Abia la patru zile după ce cazul a ajuns la conducerea școlii, directorul a informat Inspectoratul Școlar, iar instituția a sesizat imediat Poliția și Direcția pentru Protecția Copilului Timiș.
În acest context, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș a deschis un dosar penal, iar specialiștii de la Protecția Copilului au însoțit eleva la Institutul de Medicină Legală pentru evaluare și confirmarea eventualelor fapte, în timp ce profesorul acuzat și-a depus demisia, invocând motive medicale.
Acțiunile directorului Liceul Tehnologic de Vest din Timișoara, Deliana Mircea, sunt acum analizate separat, atât de Inspectoratul Școlar, cât și de autorități, întrucât legislația obligă conducerea unităților de învățământ să raporteze în aceeași zi orice suspiciune de abuz asupra unui elev.
Faptul că ea a anunţat incidentul abia după 4 zile de la momentul la care a fost informată de consiliul şcolar ridică suspiciuni privind încălcarea atribuțiilor manageriale și posibila obstrucționare, chiar involuntară, a investigației.
Scandalul vine pe fondul unor probleme anterioare ale instituției. În primăvara acestui an, un control al Primăriei Timișoara a descoperit că mai multe camere din internatul liceului erau închiriate ilegal, ceea ce a dus la demisia fostei directoare. Deliana Mircea preluase conducerea abia toamna aceasta, iar scandalul de acum pune o presiune suplimentară asupra imaginii școlii și a modului în care sunt protejați elevii.























































