„Din culisele cinematografiei“. Cum a ajuns fostul fotbalist Rică Răducanu vedetă de cinema: „O trezeam pe nevastă-mea şi o puneam să mă întrebe, să repet scenariul...Greu, dom’le...“

Rică Răducanu

Regizorul Mircea Daneliuc i-a oferit celui poreclit „Tamango“ rolul unui afacerist veros, Maricel, în filmul „Legiunea străină“, povestea tragicomică a trei tineri dintr-o localitate din Moldova în care este declarată gripa aviară. Pentru fostul portar a fost a doua oară când a cochetat cu cea de-a şaptea artă, după ce şi-a jucat propriul rol în filmul lui Andrei Blaier, „Totul pentru fotbal“.

Rică Răducanu, pe numele său adevărat Răducanu Necula, este cel mai pitoresc personaj din istoria fotbalului românesc. Victor Socaciu i-a dedicat o melodie, „Portar sub Podul Grant“, Sorin Satmari a scris despre el cartea „Un portar prea mare pentru un careu atât de mic“, iar regizorii Andrei Blaier şi Mircea Daneliuc i-au oferit posibilitatea de a intra în istoria filmului românesc ca interpret, Rică cochetând totodată şi cu Teatrul de Revistă „Constantin Tănase“.

Filmul „Totul pentru fotbal“, în regia lui Andrei Blaier, a avut premiera la 18 decembrie 1978, la vremea respectivă Rică Răducanu fiind încă jucător activ. „Tăticu’, a fost uşor rolişorul, m-am jucat chiar pe mine. Am avut actori mari la film. Sebastian Papaiani, Jean Constantin, Gheorghe Dinică, Nicu Constantin. Am rămas prieten cu mulţi artişti. După ce m-am lăsat de fotbal, am fost angajat la teatru, la «Tănase». Şase luni am mers prin toată ţara, cu spectacolele. Îţi dai seama, tată, Stela Popescu făcea pe arbitrul, iar eu jucam cu Bibanu’ (n.r. - Dem Rădulescu) şi cu nea Fănică (n.r. - Ştefan Bănică). Umpleam stadioanele! Aveam replici şi cu Nae Lăzărescu“, şi-a reamintit, amuzat, Rică Răducanu. La aproape 30 de ani de la debutul său cinematografic, mai exact la 22 februarie 2008, avea loc premiera filmului „Legiunea străină“, regizat de Mircea Daneliuc, povestea tragicomică a trei tineri dintr-o localitate din Moldova în care este declarată gripa aviară. De data aceasta, Rică Răducanu a avut parte de un rol mult mai consistent: verosul afacerist Maricel, „investitor“ în fier vechi, interesat să plaseze două furgonete cu „găini olandeze“ şi care-i amăgeşte pe protagonişti că-i va sprijini să se înscrie în celebra unitate de elită Légion étrangère.

„L-am lăsat să improvizeze pe textul pe care l-am scris deja“

„Da, tăticu’, drept să-ţi spun, prima dată am luat-o ca o glumă. Când m-au chemat la interviu, să dau probe. La fotbal e ceva, la film e altceva. E greu, nenicule. Până am învăţat rolul...mi-a fost foarte greu. Am vrut să cedez după un timp, se stătea mult la filmări şi nu ieşea nimic. Le-am spus, la filmare: Nu mai vin, că vă încurc aici...«Taci mă, nu încurci pe nimeni!» Dar pe urmă mi-a plăcut. M-a ajutat cu stilul lui, Mircea Daneliuc. Ai văzut, eram un «barosan», Maricel, cu Jeep, şofer şi bodyguard după mine. Ai văzut ce ghiul aveam, ce lanţ la gât, treabă serioasă...Când am văzut cât aveam de învăţat, nu mai dormeam noaptea! O trezeam pe nevastă-mea şi o puneam să mă întrebe, să repet scenariul...Greu, dom’le...“, a povestit fostul fotbalist.

Rică Răducanu a avut parte şi de numeroase experienţe amuzante la filmări: „Ăia de stropeau în film pentru aviară, îmbrăcaţi în salopete albe, erau chiar figuranţi de prin comuna în care am filmat. I-a văzut lumea îmbrăcaţi aşa, nu i-a recunoscut nimeni, şi gata, au sărit toţi pe ei. Până la urmă au venit la mine, că mă cunoşteau: «Nea Rică, v-aţi dat cu ăştia, să ne furaţi găinile, cu aviara asta?!». Până le-am zis: Stai, dom’le, că nu-ţi iau găina, e film! Mai erau faze în care oamenii din sat veneau peste noi în timp ce filmam, mai băgau capul în cadru, mai vedeai câte un ochi în plus care apărea. Trebuia să o luăm de la capăt. Şi până la urmă m-am enervat, am strigat: Bă, vă ia mama dracului!“.

La rândul său, regizorul Mircea Daneliuc povesteşte că distribuirea lui Rică Răducanu în rolul afaceristului Maricel i s-a părut firească. „Am ales actori necunoscuţi dintr-un motiv care ţine de autenticitate. Am vrut să evit anumite deprinderi de teatru sau de cinema care sunt câştigate deja de actorii cunoscuţi din teatru sau film. Am vrut să am experienţe cu oameni care sunt proaspeţi, fie că sunt tineri, fie că sunt în vârstă, care nu au mai avut de-a face cu cinematograful şi se comportă într-un fel diferit. Pe de alta parte, provin dintr-o zonă în care se vorbeşte cu un profund accent moldovenesc, astfel selecţia pe care am făcut-o era mai mică. Dar am avut noroc. Rică s-a conformat aceloraşi raţiuni. Îmi trebuia să am un personaj care să aibă datele lui Rică Răducanu, pe genul de şefi rurali, şefi ad-hoc, care sunt extraşi dintr-o populaţie rurală şi pe care scrie că nu s-au desprins în totalitate de locurile în care trăiesc.Un investitor cu ghiul care s-a orientat repede pe-aici şi care mai pleacă prin Spania, prin Occident, mai vine, mai duce forţă de muncă. Un tip de categoria asta, de care România nu duce lipsă, ca să zic aşa. Însă nu am vrut să-mi iau un actor! Din aceleaşi raţiuni pe care vi le-am explicat. Am încercat cu Rică, o persoană cu care am lucrat într-un fel mai special. L-am lăsat să improvizeze pe textul pe care l-am scris deja şi l-am adus spre text numai acolo unde era neapărat nevoie să-mi spună exact ce era scris. În rest, l-am încurajat să improvizeze şi a făcut o figură foarte, foarte frumoasă!“, a povestit Mircea Daneliuc, care a mărturisit că a avut serioase emoţii până să reuşească finalizarea lungmetrajului: „Am fost obligat să găsesc în jurul Bucureştiului toate locaţiile, ca să nu mă deplasez prea mult. Am filmat cu nişte actori care nu sunt foarte pretenţioşi din punct de vedere pecuniar, a trebuit să filmez pe video în loc de peliculă...Povestea era mai amplă, a trebuit să scot din ea o linie de conflict pentru că nu ajungeau banii. Filmul devenit mai suplu, ca să zic aşa. De altfel, meseria de regizor de film a devenit una lipsită de demnitate. Tot timpul trebuie să baţi pe la uşi, să cauţi, să aduni bani...“.

Pe lângă Rică Răducanu, distribuţia filmului i-a inclus şi pe Cătălin Paraschiv (Aurel), Radu Ciobănaşu (Stelică), Radu Iacoban (Mitu), Oana Piecniţă (Lilica), Despina Stănescu (Vergina), Nicodim Ungureanu (Colonelul), Puiu Gheorghe Dănilă (Şeful de post), Cuzin Toma (Poliţistul) şi Oxana Moravec (Doctoriţa).

Poveşti d’ale lui Rică...

Apăruse la un moment dat moda purtării de mănuşi la volan, iar Rică s-a gândit şi el să-şi ia o pereche. „Fătucă, dă-mi nişte mănuşi de maşină“, îi spune el vânzătoarei. Aceasta l-a întrebat: „Ce număr?“. La care Rică răspunde: „2 - B - 4453“.
Se povesteşte că, la o teză de istorie, s-a dat subiectul „Comuna din Paris“. Profesorii erau îngăduitori cu o vedetă ca Rică, aşa că închideau ochii când el mai copia din cărţile ascunse sub bancă. Numai că Rică nu găsea lecţia. Aşa că „Tamango“ îi spune profesorului: „Daţi-mi o altă comună, mai din apropierea Bucureştiului, naiba s-o ia de comună din Paris, că n-o găsesc în carte“.
La un meci jucat de echipa naţională în Ţara Galilor, un lord englez a fost plăcut impresionat de jocul tricolorilor, aşa că a vrut să aibă autografe de la toţi. A scos o agendă şi stiloul lui de aur, rugându-i pe toţi jucătorii să semneze, pe rând. La sfârşit, la lord a ajuns agenda, dar în loc de stilou un pix de 5 lei. „Ne-a întrebat omu' unde-i stiloul. I-am zis că peniţa e la mine, capacul e la Liţă Dumitru, corpul la Dobrin şi aşa mai departe“, a povestit Rică.
La un turneu al naţionalei de tineret, selecţionerul Cornel Drăguşin îi obliga pe jucători să ţină un jurnal. Rică a copiat cuvânt cu cuvânt din agenda colegului său de cameră, aşa că începutul suna cam aşa: „Suntem bine şi e frumos aici. Stau cu Rică Răducanu în cameră...“.
Pe la mijlocul anilor ‘80, Rică s-a dus într-o zi la directorul CFR şi i-a zis: „Nu mai pot sta, dom’le, la Rapid, că nu mi-am mai luat salariul de vreo patru luni“. Directorul a sunat la unitatea CFR situată chiar în spatele Stadionului Giuleşti, unde Răducanu era încadrat ca maistru, după care i-a zis: „Auzi, Rică, dar nici nu te-ai dus să-ţi ridici banii!“. La care „Tamango“ răspunde: „Să mi-i aducă, bre, la club, că doar mă cunosc!“.

Sandu Boc a jucat cu Toma Caragiu şi Violeta Andrei

Un alt fost internaţional român, Alexandru Boc, care a jucat la Petrolul Ploieşti, Dinamo Bucureşti, Rapid Bucureşti şi Universitatea Craiova, a făcut parte din distribuţia filmului „Nu filmăm să ne amuzăm“, regizat de Iulian Mihu, care a avut premiera la 23 martie 1975. Lungmetrajul a reunit o pleiadă de vedete ale marelui ecran, precum Toma Caragiu, Gheorghe Dinică, Jean Georgescu, Gina Patrichi, Violeta Andrei, Flavia Buref, Aimée Iacobescu, Aristide Teică, Ovidiu Schumacher şi Jean Constantin.

Din cauza filmărilor care s-au prelungit, clubul Rapid Bucureşti a încercat să oprească pelicula, pentru ca fotbalistul ei, Alexandru Boc, să revină la echipă. Între timp, însă, Boc alegea să plece la Universitatea Craiova. „Îmi aduc aminte am luat 25.000 de lei de pe urma rolului şi am cheltuit 30.000 de lei..Am stat o lună şi jumătate la mare, se terminase şi pauza competiţională şi eu tot nu mă întorceam. Cei de la Rapid au făcut nişte demersuri până au ajuns la Comitetul Central al Partidului Comunist Român, ca să se oprească filmările...Şi au primit răspuns că nu se pot opri filmările pentru că s-au investit foarte mulţi bani. Şi până la urmă am ajuns la Universitatea Craiova. A fost extraordinar, am câştigat campionatul atunci! Revebind la film, există o secvenţă care face toţi banii. Eram la cadru cu Toma Caragiu şi trebuia să pronunţ toate cuvinte pe care le ştiam în engleză, fără să fac pauză. A fost nostim“, a povestit Boc.