Astăzi are loc cea de-a 46-a ediţie a Galei Premiilor Uniunii Cineaştilor din România. Iată nominalizările

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premiile UCIN, un eveniment de tradiţie
Premiile UCIN, un eveniment de tradiţie

Ajunsă la cea de-a 46-a ediţie, Gala Premiilor UCIN 2018, unul dintre cele mai aşteptate evenimente ale anului, va avea loc pe 28 mai 2018, la Teatrul Naţional Bucureşti şi va reuni, pe scenă si pe covorul roşu, mari nume ale cinematografiei şi televiziunii româneşti.

Gala Premiilor Uniunii Cineaştilor din România, devenită unul dintre evenimentele marcante ale anului, îşi propune să celebreze şi să sprijine valorile cinematografiei prin premierea tuturor celor care în anul precedent au excelat în acest domeniu, au reprezentat România în lume şi au adus o contribuţie importantă în industria cinematografică. 

Manuela Hărăbor, una dintre cele mai frumoase actriţe românce din toate timpurile, este amfitrioana Galei Premiilor UCIN 2018, eveniment organizat de Uniunea Cineaştilor din România şi Revolver Events. Mirela Zeta, Dragoş Buliga, Gabriel Fătu, Ana Ularu, Dan Nuţu, Ioana Flora, Vlad Păunescu şi George Ivaşcu sunt doar câteva dintre personalităţile care vor fi invitate pe scenă de către Manuela Hărăbor pentru a decerna premiile câştigătorilor la cele peste 20 de categorii nominalizate de Uniunea Cineaştilor din România.

În plus, Anca Turcaşiu, Aurelian Temişan, Mihai Mărgineanu, Cristian Iacob, Adriana Trandafir, Cristina Juncu şi Adrian Nour "joacă roluri" speciale în spectacolul galei, pregătind momente artistice surpriză atât pentru publicul din sală, cât şi pentru cei care vor urmări difuzarea Galei Premiilor UCIN 2018 de către TVR.

Pita

Din juriul acestei ediţii fac parte unele dintre cei mai importante personalităţi din domeniu: Vlad Păunescu, director de imagine, producător, regizor şi CEO Castel Film Studios, Dana Duma, critic şi istoric de film, profesor universitar, secretar al Asociaţiei Criticilor şi Filmologilor din cadrul UCIN şi redactor-şef al revistei FILM, Radu Corciova, scenograf multi premiat şi vicepreşedinte UCIN, Dana Dogaru, actriţă, Bogdan Ficeac, scriitor, scenarist şi jurnalist, Şerban Marinescu, regizor şi scenarist de film de ficţiune şi documentar, profesor universitar, Magda Mihailescu, critic de film, jurnalist, Laurenţiu Damian, regizor de film documentar şi de ficţiune, critic de film, doctor în cinematografie şi media, scenarist ficţiune, profesor universitar UNATC, preşedintele Uniunii Cineaştilor din România.

Juriul este prezidat de renumitul regizor şi scenarist multi premiat în ţară şi în străinatate, Dan Piţa (foto).

Nominalizările celei de-a 46-a ediţii a Galei Premiilor UCIN sunt:

Marele Premiu şi Trofeul Uniunii Cineaştilor
"Fixeur", regia Adrian Sitaru
"Ana, mon amour", regia Călin Peter Netzer
"Un pas în urma serafimilor", regia Daniel Sandu

Premiul Special al Juriului
"Ana, mon amour", regia Călin Peter Netzer
"Perfect sănătos", regia Anca Damian
"Breaking News", regia Iulia Rugină

Premiul pentru regie
Daniel Sandu pentru filmul "Un pas în urma serafimilor"
Călin Peter Netzer pentru filmul "Ana, mon amour"
Adrian Sitaru pentru "filmul Fixeur"

Premiul pentru scenariu
Daniel Sandu pentru filmul "Un pas în urma serafimilor"
Dan Chişu pentru filmul "Aniversarea"
Anca Miruna Lăzărescu pentru filmul "La drum cu tata"

Premiul pentru imagine
Andrei Butică pentru filmul "Ana, mon amour"
Oleg Mutu pentru filmele "Perfect sănătos", "Vara s-a sfârşit"
Pătru Păunescu pentru filmele "Limba paternă", "Portrete în pădure"

Premiul pentru costume
Cireşica Cuciuc pentru filmul "Un pas în urma serafimilor"
Doina Levintza şi Adina Bucur pentru filmul "6,9 pe scara Richter"
Velica Panduru pentru filmul "Aniversarea"

Premiul pentru decor
Andreea Popa pentru filmul "6,9 pe scara Richter"
Călin Papură pentru filmul "Octav"
Alexandra Alma Ungureanu pentru filmul "Perfect sănătos"

Premiul pentru interpretare feminină
Ela Ionescu pentru rolul Ana din filmul "Dimineaţa care nu se va sfârşi"
Diana Cavallioti pentru rolul Ana din filmul "Ana, mon amour"
Ana Radu pentru rolul Meda din filmul "Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor"
Voica Oltean pentru rolul Simona din filmul "Breaking News"

Premiul pentru interpretare masculină
Mircea Postelnicu pentru rolul Toma din filmul "Ana, mon amour"
Anghel Damian pentru rolul Andrei din filmul "Perfect sănătos"
Aaron Tudor Istodor pentru rolul Radu din filmul "Fixeur"

Premiul pentru interpretare feminină rol secundar
Diana Spătărescu pentru rolul Anca din filmul "Fixeur"
Ana Ciontea pentru rolul Maria din filmul "Mariţa"
Amalia Ciolan pentru rolul Maria din filmul "Offstage"

Premiul pentru interpretare masculină rol secundar
Ali Amir pentru rolul Aid din filmul "Un pas în urma serafimilor"
Emanuel Pârvu pentru rolul Sandu din filmul "Aniversarea"
Adrian Văncică pentru rolul din filmul "Ultima zi"

Premiul pentru montaj
Cătălin Cristuţiu pentru filmele "Breaking News" şi "6,9 pe scara Richter"
Dana Bunescu pentru filmul "Ana, mon amour"
Ştefan Pârlog pentru filmul "Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor"

Premiul pentru coloana sonoră
Mihai Orăşanu pentru filmele "Portrete în pădure" şi "Lovesc, deci exist"
Frederic Thery pentru filmul "Perfect sănătos"
Florin Tăbăcaru pentru filmul "Breaking News"

Premiul pentru muzica originală "Adrian Enescu"
Marius Leftărache pentru filmul "Un pas în urma serafimilor"
Mihai Pocorschi pentru filmul "Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor"
Vladimir Cosma pentru filmul "Octav"

Premiul pentru scurt metraj de ficţiune
Andrei Huţuleac pentru filmul "Offstage"
Adrian Silişteanu pentru filmul "Scris/Nescris"
Conrad Mericoffer pentru filmul "Când afară ninge"

Premiul pentru film documentar de lung şi scurt metraj
Andrei Teodorescu pentru filmul "Muzică de petrecere"
Francisc Mraz pentru filmul "Combinat de ateliere"
Andrei Dăscălescu pentru filmul "Planeta Petrila"

Premiul pentru film de animaţie
Sergiu Negulici pentru filmul "Splendida moarte accident"
Ioachim Stroe pentru filmul "Cord"
Serghei Chiviriga pentru filmul "Cel mai bun client"

Premiul pentru film de televiziune
Liviu Tofan pentru filmul "Braşov 1987. Doi ani prea devreme"
Ruxandra Ţuchel pentru filmul "Memoria fluturilor"
Andreea Ştiliuc pentru filmul "Provenţa, paradisul posibil"

Premiul de debut Opera Prima "Alexandru Tatos"
Emanuel Pârvu pentru filmul "Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor"
Cristi Iftime pentru filmul "Mariţa"
Daniel Sandu pentru filmul "Un pas în urma serafimilor"

Premiul pentru machiaj
Dana Roşeanu pentru filmele "Aniversarea", "Breaking News"
Bianca Boeroiu pentru filmul "Un pas în urma serafimilor"
Christina Paul şi Heike Erstfeld pentru filmul "Ana, mon amour"

În 2018 Uniunea Cineaştilor din România sărbătoreşte 55 de ani de la înfiinţare. Asociaţia Cineaştilor din România a luat naştere în anul 1963, la iniţiativa unor cineaşti legendari precum Victor Iliu, Ion Popescu Gopo, Mihnea Gheorghiu, Liviu Ciulei, Paul Călinescu şi Mircea Drăgan.

În 1990, asociaţia a devenit Uniunea Cineaştilor din România, iar din 1972, Uniunea a început să decerneze anual premii, prin intermediul galelor UCIN care recompensează performanţele cinematografice ale anului anterior.

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite