A fost lansat trailerul pentru continuarea „Fantastic Beasts“: Jude Law, în rolul lui Dumbledore, şi scene care au loc la Hogwarts VIDEO
0Primul trailer al filmului „Fantastic Beasts: The Crimes of Grindelwald“, continuarea filmului din 2016 desprins din universul „Harry Potter“, a fost lansat.
„Fantastic Beasts“, spinoff-ul seriei „Harry Potter“, care va include cinci filme, are o acţiune care se petrece cu aproximativ 70 de ani înainte ca vrăjitorul Harry Potter să ajungă la şcoala Hogwarts.
Personajul principal este Newt Scamander, interpretat de actorul britanic Eddie Redmayne, un magizoolog exmatriculat de la Hogwarts care ajunge în Statele Unite cu scopul de a găsi şi de a studia creaturile magice.
Cel de-al doilea film din serie va continua acţiunea din „Fantastic Beasts and Where to Find Them“ şi prezintă ce s-a întâmplat după capturarea lui Grindelwald, personaj interpretat de Johnny Depp.
Fanii francizei „Harry Potter“ pot vedea scene care au loc la şcoala de magie şi vrăjitorie Hogwarts, conectând, astfel, direct povestea la celebrul univers magic, potrivit News.ro. Din trailer vedem şi primele imagini cu Jude Law în rolul tânărului Albus Dumbledore, care îşi va uni puterile cu Newt Scamander pentru a lupta împotriva lui Geller Grindelwald.
De asemenea, trailerul conţine şi părţi din celebra coloană sonoră a filmelor „Harry Potter“. Filmul „Fantastic Beasts: The Crimes of Grindelwald“ va avea premiera pe 16 noiembrie.
J.K. Rowling, autoarea cărţii „Fantastic Beasts and Where to Fiind Them” şi a seriei „Harry Potter“, a spus că îl vede pe tânărul Dumbledore drept homosexual, îndrăgostit de vrăjitorul Gellert Grindelwald, care apoi s-a dovedit a fi malefic şi violent.
În trailer, Dumbledore apare într-o clasă din Hogwarts, după care îi cere lui Newt Scamander să lupte împotriva lui Grindelwald, pentru că el nu o poate face.
Pe lângă Johnny Depp, Eddie Redmayne şi Jude Law, în a doua parte a seriei Fantastic Beasts îi vom vedea şi pe actorii Exra Miller, Zoë Kravitz şi Katherine Waterson. Lungmetrajul este regizat tot de David Yates, care s-a ocupat şi de regia pentru primul film al seriei şi de ultimele patru din franciza „Harry Potter“.
FOTO Warner Bros
Primul film al francizei „Fantastic Beasts“ („Fantastic Beasts and Where to Find Them“), al cărui scenariu a fost scris de J.K. Rowling, a înregistrat încasări de 814 milioane de dolari la nivel mondial, după ce a fost lansat în noiembrie 2016. Cele opt filme din franciza „Harry Potter“ au generat încasări de 7 miliarde de dolari la nivel mondial.