A apărut primul trailer al filmului biografic despre ultimii ani din viaţa lui Michael Jackson: povestea spusă de gărzile de corp ale Regelul Pop VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Televiziunea americană Lifetime a lansat primul trailer al filmului biografic despre Michael Jackson, intitulat „Searching for Neverland“, în care megastarul este interpretat Navi, auto-proclamat „cel mai bun imitator al Regelul Pop din lume“.

Filmul, bazat pe cartea lansată în 2014 de gărzile de corp ale lui Michael Jackson, Bill Whitfield şi Javon Beard, urmăreşte ultimii ani de viaţă ai artistului, când legenda pop încerca să găsească un echilibru între rolul de părinte şi faimă, arată Rolling Stone.

„El nu voia să fie Regele Muzicii Pop. El voia doar să fie Mike, un tată american normal“, spune unul dintre bodyguarzi. „Să cresc aceşti copii singur, a fost cel mai greu lucru pe care a trebuit să-l fac“, mărturiseşte Michael în trailer.

Cu toate acestea, trailerul oferă indicii şi despre partea mai întunecată a ultimilor ani din viaţa lui Michael Jackson, atunci când anchetatorii îi interoghează pe bodyguarzi despre Dr. Conrad Murray, medicul care i-a administrat doza mortală de Propofol în orele dinaintea morţii artistului.

„Michael Jackson: Searching for Neverland“ are premiera în data de 29 mai, pe canalul Lifetime.

Cartea scrisă de Whitfield şi Beard detaliează experienţa de a lucra cu Michael Jackson şi de a-i proteja familia de urmările procesului în care a fost acuzat de molestare sexuală, din 2005,  până la moartea sa din 2009. În film, Whitfield este jucat de Chad L. Coleman, cunoscut pentru rolul din „The Walking Dead“. 

Michael Jackson este cea mai recentă celebritae care a devenit subiectul unui film produs de Lifetime, după ce compania a mai realizat filme biografice despre Brittany Murphy, Anna Nicole Smith, Toni Braxton, Whitney Houston şi Britney Spears.

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite