A început Festivalul Enescu! Oana Marinescu, director de comunicare al Festivalului, la Adevărul Live

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oana Marinescu Foto: Adevărul
Oana Marinescu Foto: Adevărul

2.500 de artişti străini şi 500 de artişti români, 58 de concerte în săli şi alte evenimente în aer liber. În premieră la Bucureşti, după 15 ani de discuţii, Orchestra Filarmonicii din Berlin va urca pe scena Sălii Palatului, pe 3 septembrie 2015. A început Festivalul Enescu! Oana Marinescu, director de comunicare al Concursului şi Festivalului Enescu, vorbeşte la Adevărul Live, despre surprizele celui mai aşteptat eveniment cultural din România.

INTRĂ ÎN DISCUŢIE şi urmăreşte emisiunea în modulul Adevărul LIVE

Cea de-a XXII-a ediţie a Festivalului „George Enescu“ aduce în Bucureşti artişti şi formaţii de prim rang la nivel mondial, care vor concerta pe scenele bucureştene timp de 22 de zile. Pe lângă Orchestra Filarmonicii din Berlin, anul acesta, în premieră la Festival, pe scenă va urca orchestra americană de prestigiu San Francisco Symphony, care va interpreta o lucrare de George Enescu. Oricum, 20 dintre concertele Festivalului vor conţine, în programul lor, muzica lui George Enescu.

„Acest lucru face parte din modul în care Festivalul Internaţional «George Enescu» îl promovează pe marele compozitor român. Marile orchestre vin în România nu doar cu repertoriul lor, dar cântă lucrările lui George Enescu. Acest lucru este extrem de important, pentru că în felul acesta reuşim să introducem în repertoriul orchestrelor din străinătate lucrări ale marelui compozitor român“, spunea Oana Marinescu anul trecut, în conferinţa de presă care anunţa programul Festivalului „George Enescu“.

Oana Marinescu este coordonatoarea strategiei de comunicare a Festivalul „George Enescu“ din octombrie 2012, prin firma sa, OMA Vision. Mai târziu, a dezvoltat strategia de prezentare pentru Bucureştiul Creativ. Luni, de la ora 12.00, la Adevărul Live, va vorbi despre aşteptările, izbânzile şi piedicile unuia dintre cele mai bune brand-uri de ţară: Festivalul „George Enescu“.

Showbiz



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite