Interviu Rolul crucial primit de România în Coaliția de Voință pentru Ucraina și riscurile asumate. „Rusia testează terenul în acest moment”

Politologul Mihnea Stoica (UBB Cluj) explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, care ar urma să fie rolul României în cadrul Coaliției de Voință pentru Ucraina, dar și care sunt riscurile.

România va găzdui o parte din trupele care vor oferi garanții Kievului FOTO: Inquam Photos/ G. Călin

Adevărul: Reuniunea Coaliției de Voință de la Paris a luat sfârșit cu câteva concluzii interesante, dar nu putem să nu remarcăm că, până la urmă UE a „îndulcit” ultimul pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, iar Bulgaria a avut un cuvânt de spus. Cum s-ar putea explica faptul că Sofia a avut atâta putere de convingere, inclusiv în privința scoaterii Patriarhului Kirill de pe lista celor interziși în UE?

Mihnea Stoica: Perioada aceasta, de când a început războiul din Ucraina, din 2022 și până azi, a însemnat un constant balet între sancțiuni cât mai dure și, pe de cealaltă parte, încercarea de a îmblânzi relația cu Rusia. De multe ori, dacă ne uităm la Statele Unite și Europa, au existat și atitudini de apropiere sau încercări de apropiere față de Rusia. Și avem cel mai bun exemplu aici summitul care a avut loc în Alaska, între Donald Trump și Vladimir Putin. Și, pe de cealaltă parte, am avut și multe sancțiuni împotriva Rusiei. Și am văzut că și europenii au vorbit foarte mult despre reluarea relațiilor cu Rusia și despre reluarea negocierilor, indiferent că asta a venit de la Paris, Berlin, Bruxelles sau Roma. Și i-am avut și pe Merz și Macron militând, în anumite momente, pentru asta.

Acum, dacă e să privim strict această listă a persoanelor care figurează pe lista sancțiunilor și vrem să înțelegem de unde vin anumite reticențe sau de ce s-a opus Bulgaria, de exemplu, lucrurile pot fi înțelese, o dată, dintr-o perspectivă, hai să-i spunem, religioasă. Bulgaria e o țară majoritar ortodoxă și există o predispoziție spre un discurs ceva mai conservator religios dinspre Sofia. Și atunci a fost argumentată cel puțin această scoatere de pe listă a Patriarhului Kirill dintr-un motiv religios. De altfel, dacă bine rețin, a existat și o intervenție din partea Italiei care a spus că totuși n-ar fi cea mai bună idee ca un lider religios să fie sancționat.

Nevoile economice ale Europei versus discursul politic

Așa este, dar, pe de altă parte, avem și România și Grecia, state majoritar ortodoxe, care nu au cerut asta. În plus, am avut și alte voci în Europa, premierul Belgiei și cel al actual al Ungariei, care au vorbit despre reluarea negocierilor și au spus că UE trebuie să reia importurile de gaze și petrol din Rusia după încheierea războiului. De unde această atitudine din partea unor lideri care nu pot fi suspectați că ar fi pro-ruși?

Până la urmă, statele nu funcționează doar cu discurs politic. Este foarte important și acesta, clar, dar pe de cealaltă parte există și anumite nevoi obiective ale statelor. Și din păcate vedem că uneori discursul politic sau public intră în contradicție cu nevoile obiective ale statelor respective, și atunci nu există o altă cale. Din păcate, pentru că Rusia are resurse, acesta este adevărul, are resurse pe care UE nu le are și de care europenii au mare nevoie. În aceeași măsură, Europa are alte resurse, hai să spunem aici financiare, de care are nevoie și Rusia. Și mai degrabă sancțiunile trebuie să fie realiste, să pună un soi de echilibru, să fie într-un soi de echilibru cu satisfacerea acestor nevoi despre care spuneam anterior. Și nu este o întâmplare faptul că statele membre ale Uniunii Europene au importat în primul semestru din 2026 cantităţi record de gaze naturale lichefiate din Rusia, în pofida discursului dur și în ciuda faptului că au aplicat o serie de noi acțiuni Moscovei.

Și atunci pare de fapt conflictul între discurs, care poate este mai puternic decât vedem ceea ce se întâmplă efectiv. Doar că ceea ce se întâmplă efectiv ține de aceste nevoi obiective ale Uniunii Europene și ale unor state europene și atunci e dificil de păstrat această balanță. Care e de fapt problema fundamentală? Noi suntem dependenți unii de ceilalți, pentru că suntem în proximitate geografică, pentru că pur și simplu resursele există undeva, în cazul de față doar în Rusia, nu există în altă parte. Și atunci, din nou, planul acesta despre care spuneam, al discursului politic, este un plan subiectiv. Dacă privim lucrurile în planul obiectiv, schimbările în ceea ce privește nevoia de energie a Europei nu pot fi făcute de pe azi pe mâine. Sunt procese îndelungate, orice ar spune unii sau alții. Iar Uniunea Europeană nu poate trăi fără gaze și fără petrol. Asta este realitatea. Ori până când și dacă se va rezolva această situație privind nevoia de energie a Europei, alternativele ar fi mult, mult prea costisitoare în acest moment. Este realitatea obiectivă. Specialiștii din domeniul energiei știu să explice cel mai bine, dar lucrurile trebuie privite astfel.

Sancțiunile împotriva Rusiei și riscul extremismului în UE

Totuși, nici în UE nu se vorbește o limbă comună. Avem analiști și ONG-iști conectați cu Kievul care cer sancțiuni mult mai dure, dar și anumiți colaboratori ai Rusiei sau, hai să le spunem, unii care pur și simplu nu cred în acest război. Între cele două tabere, ar mai exista o a treia categorie de europeni care par să țină cont de raportul dintre câștiguri și pierderi. Să fie ultimele mai mari, în cazul unei rupturi radicale față de Rusia?

Cred că lucrurile trebuie privite cât se poate de realist. Realitatea este neplăcută, dar trebuie să o privim în față dacă chiar vrem să înțelegem motivele reale. Sigur că în luările de poziție publice este foarte ușor de etichetat oricine din cele trei tabere, dar cred că lucrurile trebuie aplicate realist, privite realist. Și realitatea, că ne place, că nu ne place, nu poate fi schimbată de pe azi pe mâine. Dacă ar fi existat alte soluții și dacă găseam aceste gaze lichefiate în cantități îndestulătoare și la prețuri acceptabile în altă parte nu am niciun dubiu că nu se mai cumpărau din Rusia. La fel ca mulți alții, sunt perfect de acord că Rusia trebuie să plătească pentru acest război. Dar trebuie să pui în balanță costurile pe care le ai și tu dacă mergi 100% în direcția sancțiunilor sau a ruperii, că de fapt despre asta e vorba, a ruperii totale față de ceea ce Rusia poate să ofere. Ce să zic, suntem prizonierii geografiei și trebuie să trăim, nu?

Mihnea Stoica e politolg la Vrije Universiteit Amsterdam și UBB Cluj. FOTO: Arhivă personală

Și aici este și un alt aspect. Ruperea asta și mai radicală, adică sancțiunile și mai dure față de Rusia pot fi și sunt în unele cazuri o armă cu dublu tăiș. Pentru că dacă rămânem fără energie, fără gaze, fără petrol, costurile sociale vor fi cu adevărat enorme. Și vedem că Germania este în recesiune de ani de zile, inclusiv din cauza energiei tot mai scumpe. Franța și Italia nu se simt nici ele bine, dar mai sunt și alte state cu probleme. Asta înseamnă, cum spuneam, costuri sociale enorme, care pot duce la situații periculoase. Inclusiv creșterea partidelor radicale, pe care o vedem deja, pe fondul problemelor financiare și a nemulțumirilor populației. Nu poți închide chiar toate fabricile că nu ai energie și să-i lași pe oameni fără muncă. Vă dați seama ce s-ar întâmpla, ce probleme ar fi. Și marea problemă este că până la urmă tot Rusia ar urma să beneficieze de aceste nemulțumiri, pentru că am văzut foarte bine că Moscova știe să utilizeze retorica populistă, retorica antieuropeană. Deci cred că aici trebuie văzut foarte atent că există un raport sensibil între cauză și efect. În acest caz trebuie să fii foarte atent la ce vrei, care e intenția ta și care ar fi efectul măsurilor respective și dacă nu cumva s-ar putea întoarce chiar împotriva ta. Pentru că altfel nu cred că există vreo persoană din Europa care să gândească limpede și care să nu considere că Rusia ar trebui sancționată. În fine, dacă privești lucrurile, pe un agresor cine l-ar ține în casă și cine ar vrea să-i fie prieten?

De fapt, vedem că există în UE, inclusiv în țările importante, susținători ai Rusiei sau cel puțin politicieni și analiști care mai cred încă faptul că Putin a fost obligat chiar de ucraineni sau de NATO să atace această țară.

Asta așa este, dar pentru cei care nu găsesc astfel de scuze, nu cred că există cineva care să nu înțeleagă faptul că Rusia trebuie să plătească. Dar, pe de cealaltă parte, aici intervin mici diferențe în interiorul acestei categorii de persoane. Diferențe de perspectivă între cei care vor să meargă până la capăt cu cele mai dure măsuri și ceilalți care înțeleg că lucrurile nu sunt, din păcate, doar în alb și negru, apropo de discuțiile noastre despre nuanțe.

Rolul României în Coaliția de Voință

Există și un alt aspect al discuțiilor de la Paris, pentru că s-a spus clar că ne aflăm pe ultima sută de metri și cu pregătirea acelei forțe multinaționale din cadrul Coaliției de Voință. Și întrebarea ar fi: ce rol ar putea să aibă România din perspectiva acestei Coaliții de Voință, din care și face parte?

Aș spune că, în principiu, cred că poziția României rămâne relativ constantă, în sensul în care a decis că nu va trimite trupe în Ucraina. În opinia mea, rolul României, contribuția care a fost anunțată este mai degrabă aceea de suport logistic, pentru că pe teritoriul nostru se vor antrena acești militari din forțele multinaționale. Deci din acest punct de vedere, deocamdată cel puțin, nu cred că putem discuta despre mai mult din partea României.

Sigur, ulterior s-ar putea ca rolul nostru să crească, depinde cum vor evolua lucrurile în Ucraina și depinde dacă și în ce fel se va ajunge acolo la pace. Sunt foarte, foarte mulți de „dacă”, dar eu cred că România va avea mai degrabă un rol sporit în ceea ce privește acel suport logistic despre care tocmai am vorbit.

Amenințările Rusiei și poziția defensivă a Bucureștiului

Ne-ar putea oare expune acest lucru unor lovituri din partea Rusiei? Mai ales că vedem că indivizi precum Dmitri Medvedev, dar nu numai el, amenință România și NATO permanent.

În această privință, ceea ce face Rusia mi se pare a fi un fel de mesaj polifonic. Adică unul este mai dur, altul mai puțin dur. Putin spune uneori că „da, trebuie să avem discuții, trebuie să vedem cum se desfășoară lucrurile” și așa mai departe. E un mesaj sau un discurs polifonic pe care îl vedem și care se manifestă în general în situații de criză. Iar războiul este prin excelență o situație de criză, iar atunci la asta apelează și Rusia.

Și vrea cumva să transmită ideea că avem un Putin care pare bătut în cuie, un dur, dar și să arate că e un om cu care totuși poți discuta logic și cu care te poți înțelege, față de alții care sunt, așa cum este Medvedev, inabordabili și vorbesc permanent despre atacuri asupra NATO. Și din această cauză, probabil, România încearcă într-o oarecare măsură să se protejeze și nu poate fi la fel de virulentă precum este uneori Polonia, care transmite mesaje dure în contrapartidă Rusiei. Suntem jumătate cât Polonia, iar forța noastră armată e cu mult mai mică. Așa că România nu-și poate permite să fie vârf de baionetă în toată această confruntare hibridă și cu aceste amenințări. Iar eu cred că, din acest punct de vedere, probabil România acționează proporțional cu ce poate să ofere. Așa cum din poziționările publice ale României am văzut, nu promite mai mult decât poate să facă. Sigur, de aici au venit anumite critici, că probabil România ar putea să facă mai mult.

Deficitul bugetar și marile lipsuri ale Armatei Române

Ce ne-ar mai lipsi, dincolo de o armată mai puternică, pentru a fi mai vizibili și pentru a contribui mai mult în această coaliție?

Dacă putem face mai mult sau nu, dacă ar trebui să facem mai mult, și aici există nuanțe și nuanțe și nuanțe. Cum am putea face mai mult? Am putea face mai mult dacă ar exista resurse financiare. Mă gândesc aici și la o finanțare mai mare în domeniul militar. Până la urmă, și finanțarea contează enorm. Dar este evident că nu putem mai mult. Și din nou, nici aici nu putem să ne așteptăm la miracole de pe o zi pe alta.

De unde bani, de unde susținere? Să nu uităm că suntem totuși țara cu cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană și că avem probleme economice grave. Suntem în recesiune, nu? și e vorba de bani, e vorba de pregătirea personalului. Nu poți să compensezi în câteva luni, hai, într-un an, doi, marile probleme care au existat în ultimii 30 și ceva de ani cu armata României, cu lipsa finanțării.

Dezechilibrul strategic de pe Flancul Estic al NATO

Contează cumva și faptul că flancul estic al NATO este profund dezechilibrat, că în Marea Baltică avem mult mai mulți soldați NATO, forțe multinaționale, decât în sudul flancului, în regiunea Mării Negre?

Evident, nu poate să nu conteze acest lucru. Polonia nu doar că are o armată mai mare, o economie mult mai puternică, dar are și o susținere mai importantă. Avem acel comandament germano-olandez, avem mult mai mulți militari străini pe teritoriul Poloniei și pe cel al statelor baltice decât în România. Acesta este adevărul, nu căutăm scuze. Iar acest detaliu nu poate să nu conteze.

Una este să ai o mie și ceva de militari americani și vreo două mii de francezi, plus câteva sute din alte state, așa cum e în cazul nostru, și alta este să ai zeci de mii de militari NATO, așa cum este cazul Poloniei și cel al balticilor. Asta pe lângă că, așa cum spuneam, Polonia are o armată și o economie net superioară. Și în zona baltică mai sunt și alte state, e și sprijinul nordicilor, este o altă situație.

Incidentele de frontieră și testarea reacției NATO de către Rusia

În contextul dat, cu amenințările Rusiei și cu această vulnerabilitate de pe sudul flancului, riscăm să devenim ținte pentru ruși? 

Păi, terenul a fost deja testat de Rusia. Și nu doar cu România. A fost testat și fizic, dacă ținem cont de evenimentele care au avut loc relativ recent în România și în Polonia. Și mă gândesc mai ales la acel incident la granița Poloniei cu Ucraina, unde au fost chiar victime, au fost morți la un moment dat.

Deci, terenul se testează, se testează și terenul percepțiilor publice, pentru că am văzut în ultima perioadă multe știri pe surse, care au apărut la publicații foarte serioase, nu doar din România, ci din întreaga lume, care spuneau că exista un plan ca Rusia să atace Polonia, mai ales. Dar vedem că apar tot mai multe materiale care se referă la România sau la țările baltice. Și mai cred că Rusia testează terenul în acest moment, dar nu știu dacă ar avea chiar curajul să lovească direct. Înclin să cred că totuși nu, că ar fi mult prea mult, și asta cred că ar duce la o escaladare foarte serioasă a conflictului, în care ar fi implicată sigur și Europa, și Statele Unite.

Indiferent de relația sau de intențiile unora, sau de discursul unora din America față de Rusia, nu cred că Statele Unite ar putea să nu ia nicio atitudine în cazul unor astfel de situații. Deci e un scenariu foarte puțin probabil, eu cel puțin nu-l văd devenind realitate. Însă, sigur că nu putem exclude în totalitate și trebuie să fim cât mai pregătiți pentru a descuraja orice intenții agresive din partea Rusiei.

Raportul costuri-beneficii pentru Moscova

Din perspectiva Rusiei, raportul costuri-beneficii ar fi cumva defavorabil?

Exact, ei ar avea mai mult de pierdut lovind România decât de câștigat. Valabil și în cazul altor state NATO. Așa că eu chiar nu îmi pot imagina un astfel de scenariu. Mai ales în acest moment.

Se vorbește tot mai mult despre garanțiile pe care Ucraina ar urma să le primească, după ce conflictul va înceta. Asta înseamnă că ne apropiem cumva de momentul încheierii războiului și că finalmente și Rusia ar putea accepta aceste garanții?

Da, până la urmă, cred că așa se va și încheia acest război. Vor trebui să existe anumite condiții pe care să le accepte și Rusia. Din păcate, nu cred că putem discuta despre un învingător și un învins absolut în această situație. Dar atât de multe sunt variabilele, atât de mult pot evolua lucrurile sau înspre bine sau înspre rău într-o perioadă de timp de câteva luni, încât garanțiile la care ne gândim acum să fie desuete peste 3 luni, 4 luni, 5 luni, în funcție de cum vor evolua lucrurile.

Dar, până la urmă, va trebui să existe un asemenea acord asupra unor garanții pe care Europa va trebui să și le asume așa cum poate, garanții pe care Statele Unite și le vor asuma așa cum vor considera de cuviință la momentul respectiv. Însă adevărul este că, fără implicarea Statelor Unite aceste garanții ar fi foarte dificil de acordat, iar Europa singură chiar nu le poate face pe toate.