Anumite tipuri de canabis cresc riscul tulburărilor mintale grave. Studiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Utilizarea zilnică a canabisului triplează riscul de psihoze
Utilizarea zilnică a canabisului triplează riscul de psihoze

Fumatul unor tipuri de canabis cu niveluri ridicate de tetrahidrocanabinol  - THC - creşte în mod semnificativ riscul de apariţie a tulburărilor mintale grave, potrivit unei cercetări preluate de Press Association.

Utilizarea zilnică a canabisului triplează riscul de a dezvolta psihoze, potrivit sursei citate de agepres.ro., iar fumatul varietăţilor de canabis cu niveluri ridicate ale ingredientului activ THC a crescut acest risc de cinci ori.
Cercetarea a fost efectuată în unsprezece amplasamente din cinci ţări din Europa şi din Brazilia. Oamenii de ştiinţă au conchis că cea mai puternică asociere cu psihozele a fost identificată în Londra şi Amsterdam, zone în care astfel de tipuri de canabis cu niveluri de ridicate de THC sunt mai uşor accesibile. Studiul s-a desfăşurat în Marea Britanie, Franţa Olanda, Italia şi Brazilia.
Tulburările psihotice, precum schizofrenia, pot avea efecte devastatoare, printre acestea numărându-se iluzii paranoide şi halucinaţii.

Cercetătorii au analizat istoricul consumului de droguri în cazul a 901 pacienţi care au avut un prim episod psihotic între 2010 şi 2015 şi 1.277 de indivizi sănătoşi.
„Acestea demonstrează, în premieră, modul în care utilizarea canabisului influenţează incidenţa tulburărilor psihotice la nivel de populaţie. Deoarece statutul juridic al canabisului se schimbă în multe ţări şi state şi pentru că sunt luate în calcul proprietăţile medicinale ale anumitor tipuri de canabis, este foarte important să luăm în considerare posibilele efecte adverse asociate cu utilizarea zilnică, în special a tipurilor cu potenţă ridicată“, a afirmat doctor Marta Di Forti de la King's College London.
Concluziile studiului au fost publicate în jurnalul The Lancet Psychiatry.
 

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite