Vaccinul împotriva COVID-19 ar putea fi gata în septembrie

Vaccinul împotriva COVID-19 ar putea fi gata în septembrie

Universitatea Oxford a anunţat că vaccinul împotriva Covid-19 ar putea fi gata în septembrie. Milioane de doze ar fi scoase pe piaţă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cercetătorii de la Universitatea din Oxford sunt la un pas de descoperirea pe care o aşteaptă întreaga lume, scrie publicaţia italiană La Stampa, citată de G4Media. Oamenii de ştiinţă care fac parte din echipa internaţională ce încearcă să combată coronavirusul la universitatea britanică anunţă că, la începutul toamnei, vor fi gata milioane de doze de vaccin, cu condiţia ca într-o lună să fie confirmată eficacitatea şi siguranţa verificate la maimuţe.

Macacii sunt cei mai asemănători oamenilor”, explică publicaţiei Times cercetătorul Vincent Munster, care va publica raportul ştiinţific pentru a-l împărtăşi cu celelalte laboratoare de prim plan la nivel mondial care fac cercetări pentru găsirea unui vaccin. Dacă imunitatea obţinută la testele pe maimuţe este confirmată la cele pe oameni, punctul de cotitură aşteptat de umanitate va fi real.

Pentru vaccin, oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Oxford au utilizat tehnologia deja testată cu succes în trecut pe alte coronavirusuri, urmărind producerea de anticorpi şi acoperirea imună la nivel mondial, începând din luna septembrie.

În ultimele zile, miliardarul co-fondator al Microsoft, Bill Gates s-a declarat disponibil să-şi asume o parte din costurile de producţie ale vaccinului împotriva Sars-CoV2 pe care Universitatea din Oxford îl testează pe oameni, precizând că a contactat autorităţile academice britanice şi cele mai importante companii farmaceutice din lume. Un experiment, a spus magnatul şi filantropul american, care „progresează rapid”.

Gates a adăugat: „Dacă rezultatele anticorpilor vor fi la fel de promiţătoare, atunci eu, împreună cu ceilalţi ne vom reuni într-un consorţiu şi ne vom asigura că va fi produs în masă. Niciunul dintre cei care realizează vaccinul nu se aşteaptă să câştige de pe urma acestuia, va fi un bun comun”.

Elisa Granato este al doilea voluntar, şi primul italian care a testat prototipul vaccinului dezvoltat la Oxford împotriva Covid-19. Pe 23 aprilie a fost supusă testului şi a anunţat că se simte „foarte bine”.

Cercetătorul italian a inaugurat imediat după colegul său, medicul oncolog Edward O’Neill, prima fază clinică a experimentării pe om a vaccinului dezvoltat de Institutul Jenner: departamentul de virologie al universităţii. Vaccinul nu conţine Covid-19, doar o mică parte din genomul său a fost inserat într-un virus diferit care nu este nociv. Acest lucru îl împiedică să se răspândească, dar poate activa sistemul imunitar, protejându-l astfel împotriva coronavirusului. 

Pe aceeaşi temă: 

Marea Britanie. Cum se simte primul voluntar care a primit vaccinul Oxford contra coronavirusului

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: