SUA anunță că o grupare de hackeri chinezi s-a infiltrat în rețelele informatice ale Departamentului Justiției, NASA și Rezervei Federale | adevarul.ro

SUA anunță că o grupare de hackeri chinezi s-a infiltrat în rețelele informatice ale Departamentului Justiției, NASA și Rezervei Federale

Publicat:
0
1 live

Autoritățile americane au anunțat că au neutralizat o operațiune de spionaj cibernetic atribuită unor hackeri chinezi, despre care susțin că au pătruns în rețele informatice aparținând unor instituții federale sensibile, inclusiv Departamentul Justiției, NASA, Rezerva Federală și Senatul SUA.

SUA sunt îngrijorate de perfecționarea abilităților hackerilor chinezi
SUA sunt îngrijorate de perfecționarea abilităților hackerilor chinezi Foto: Shutterstock

Departamentul Justiției a transmis că a preluat controlul asupra unor domenii folosite de două platforme de hacking, denumite „QScan” și „QTRouter”, care ar fi fost utilizate în cadrul campaniei informatice. Potrivit documentelor depuse în instanță, printre ținte s-au numărat și Departamentul Energiei, Departamentul Sănătății și Serviciilor Umane, Institutul Național de Sănătate (NIH), precum și patru companii din Statele Unite și Coreea de Sud, potrivit Reuters.  

Ancheta americană arată că infrastructura utilizată în atacuri era operată de compania chineză Nanjing Xinjiuwei Network Technology Company. Departamentul Justiției susține că printre clienții firmei s-ar fi aflat Ministerul Securității Statului din China și Armata Populară de Eliberare.

Potrivit autorităților americane, infrastructura informatică a grupării ar fi fost folosită încă din 2018 pentru compromiterea unor infrastructuri critice și a altor rețele sensibile din Statele Unite și din alte țări.

Ambasada Chinei la Washington nu a comentat imediat acuzațiile, notează Reuters. Beijingul a respins în mod repetat, în trecut, implicarea în operațiuni de hacking sponsorizate de stat.

Experții în securitate cibernetică spun că autoritățile chineze apelează frecvent la companii private specializate pentru desfășurarea unor operațiuni informatice complexe. 

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite