Există viaţă după moarte? Noile tehnici de resuscitare ne schimbă părerea despre adevăratul moment al morţii

Există viaţă după moarte? Noile tehnici de resuscitare ne schimbă părerea despre adevăratul moment al morţii

Tehnicile moderne de resuscitare pot readuce un om la viaţă chiar şi după ore întregi de la stopul cardiac FOTO Shutterstock

Graniţa dintre viaţă şi moarte nu mai este atât de clară pe cât era în vechime. Acum, tehnologia şi metodele de resuscitare au făcut posibile „învieri“ ale unor oameni chiar şi la ore bune de când li s-a oprit inima şi au fost declaraţi morţi.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Din punct de vedere istoric, când inima unui om se opreşte şi el nu mai respiră, înseamnă că e mort. Înainte nu puteai face nimic să schimbi asta“, spune profesorul Sam Parnia de la Universitatea de Stat din New York, SUA. Totuşi, în procesul descifrării misterelor morţii la nivel celular, oamenii de ştiinţă au învăţat că moartea nu are loc într-un singur moment, ci este un proces mai lung. De fapt, abia după ce o persoană a murit (conform definiţiei noastre despre moarte), celulele organismului îşi încep propriul proces de moarte. „Acest proces poate dura ore întregi şi în acest timp moartea este reversibilă“, adaugă Parnia.
 
Procesul morţii
 
Odată, se credea că dacă inima nu mai pompează sânge în tot corpul, o persoană mai are doar câteva minute înainte de a avea leziuni permanente pe creier (cauzate de lipsa de oxigen şi de nutrienţi în celulele cerebrale). Această noţiune este, acum, depăşită, susţin oamenii de ştiinţă citaţi de „Huffington Post“.
 
Atunci când inima nu mai bate, procesul morţii este abia la început. Leziunile cerebrale cauzate de lipsa oxigenului au loc în mai multe etape. În câteva secunde, activitatea cerebrală este afectată, dar doar câteva minute mai târziu celulele încep procesul decesului.
 
„Atunci când cineva a rămas fără oxigen, ştim că există o grămadă de semnale transmise celulelor care le «instruiesc» să moară. Aşa că avem ocazia să modificăm puţin această programare a celulelor“, adaugă profesorul de medicină de urgenţă, Lance Becker, de la Universitatea din Pennsylvania, SUA.
 
Informaţiile despre cum să întârzii procesul morţii s-au obţinut chiar de la oamenii care au fost resuscitaţi după ore întregi de când n-au avut activitate cerebrală sau cardiacă şi care au rămas cu foarte puţine leziuni cerebrale, sau chiar deloc. Cheia succesului resuscitării acestor oamenii, pe lângă o echipă de medici buni, este hipotermia. Hipotermia este o stare în care temperatura corpului este cu câteva grade mai mică decât cea normală (37 grade Celsius).
 
Hipotermia şi cât de mult poate rămâne un om fără puls
 
Studiile au descoperit că hipotermia protejează creierului prin scăderea nevoii lui de oxigen şi prin „deprogramarea“ celulelor, împiedicându-le să moară. Totuşi, există nişte limite. Deşi tehnicile de răcire a corpului au îmbunătăţit şansele de recuperare a multor pacienţi după stopul cardiac, există un moment în care leziunile sunt prea severe şi omul nu mai poate fi resuscitat, susţin experţii.
 
Mai mult, cercetătorii au învăţat că o recuperare de succes depinde şi de cum este tratat pacientul după ce i s-a repornit inima şi de cum este încălzit corpul după hipotermia indusă. „Ce învăţăm acum este bulversant. Cu toţii ştim că dacă nivelul oxigenului este scăzut, trebuie să administrăm oxigen. Dacă tensiunea este prea scăzută, trebuie s-o creştem“, spune Becker.
 
În realitate, dacă un pacient răspunde îngrijirilor iniţiale şi inima sa este repornită, o viteză prea mare a sângelui şi prea mult oxigen către creier pot înrăutăţi situaţia şi provoca mult mai multe leziuni cerebrale. De fapt, o cantitate moderată de oxigen poate fi crucială în resuscitarea unui om.
 
Resuscitare „ca la carte“
 
Ideea răcirii organismului după un stop cardiac nu este nouă, are cel puţin câteva decenii, dar oamenii de ştiinţă nu au fost siguri că este într-adevăr benefică pentru pacienţi. În ultimii ani, totuşi, studiile au scos la iveală faptul că hipotermia îmbunătăţeşte şansele de supravieţuire şi de recuperare a pacientului, iar organizaţiile de sănătate, cum este Asociaţia Americană a Inimii, o recomandă.
 
Cu toate acestea, nu toate spitalele au implementat hipotermia ca parte a protocolului de resuscitare. „Este foarte trist să ştii că informaţia este acolo, că tehnologia este disponibilă şi că nu este implementată“, mărturiseşte Parnia. Mai puţin de 10% din americanii care ar putea beneficia de pe urma terapiei de răcire sunt salvaţi în acest fel.
 
Într-o lume ideală, protocoalele resuscitării ar implica maşinării şi nu oameni care să facă masajul cardiac atât de mult cât e nevoie şi pentru a asigura cantitatea necesară de oxigen către creier. Răcirea şi reducerea oxigenului după ce inima a fost repornită sunt printre factorii care ar trebui să crească şansele de „înviere“ fără leziuni pe creier.
 
Probleme etice cu noul înţeles al morţii
 
Un lucru bine cunoscut în practica medicală este să nu resuscitezi un pacient care a suferit leziuni cerebrale majore şi care ar supravieţui doar într-o stare de comă fără sfârşit. Să încerci să „învii“ un om la ore întregi după stopul cardiac prezintă riscuri mari de leziuni cerebrale, fapt care pune o problemă de etică.
 
Totuşi, oamenii de ştiinţă sugerează că informaţiile actuale despre leziunile cerebrale şi despre moarte sunt incomplete şi că nu este întotdeauna clar cât de mari sunt distrugerile şi dacă sunt reversibile sau nu. „Am ajuns să credem că noţiunile de ireversibilitatea a leziunilor cerebrale sunt complet greşite. Dacă iei decizii pripite, fără să încerci totul, pur şi simplu ajungi să condamni la moarte pe cineva“, spune profesorul de neurologie Stephan Mayer de la Universitatea din Columbia, SUA.
 
Deşi nu în toate cazurile este potrivită prelungirea vieţii în mod artificial, medicii ar trebui să pună în aplicare orice metodă cunoscută în cazul în care se decide resuscitarea. „Dacă vrem să facem ceva, păi atunci trebuie să facem totul pentru a salva persoana respectivă. Aşa că, întrebarea importantă este de ce ai vrea să salvezi pe cineva doar pe jumătate?“, adaugă şi dr. Becker.
 

Citeşte şi:
 
 
Oare putem să citim gândurile? Oamenii de ştiinţă sunt convinşi că ne aflăm tot mai aproape de momentul acesta. Deocamdată, cercetătorii au reuşit să-şi dea seama din activitatea cerebrală dacă ne gândim sau nu la numere.
 
 
O memorie slabă nu este doar apanajul vârstei şi îţi poate afecta munca, dar şi viaţa personală. Dacă în şcoală ne foloseam de tot felul de trucuri pentru a învăţa lecţiile, ca adulţi trebuie să descoperim alte mecanisme care ne pot ajuta să „învăţăm“ mai bine lucrurile de care avem nevoie, cum ar fi numele persoanelor abia cunoscute, locul unde sunt cheile de la casă sau chiar unde am parcat maşina.
 
 
Consumul de etnobotanice i-a distrus lui Emily Bauer o mare parte din creier. Cu toate acestea, după nouă luni, fata a reuşit ceva ce părinţii nu mai sperau să vadă vreodată: s-a întors la şcoală. Emily nu mai poate citi sau scrie şi merge de la un curs la altul cu ajutorul unui scaun cu rotile.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: