Opt din zece femei se infectează cu HPV

Infecţia cu Human Papilloma Virus (HPV) se produce mai ales în primii ani de la debutul vieţii sexuale. ,,După primul an de activitate sexuală, orice femeie trebuie să-şi facă testul Babeş Papanicolau ori testarea ADN HPV şi ulterior să se testeze regulat”, a precizat Prof. Univ. dr. Radu Vlădăreanu, preşedintele Societăţii Române de HPV.

Până la 80% dintre femeile active sexual se infectează la un moment dat în cursul vieţii cu HPV.  În majoritatea cazurilor, virusul dispare. Dar există posibilitatea ca virusul să rămână în organism şi să facă ravagii, dacă este vorba de una sau mai multe tulpini cu risc oncogen!

,,Infecţia cu virusul HPV este cea mai frecventă infecţie virală transmisibilă sexual şi care poate evolua nefavorabil spre cancer de col uterin. Virusul începe treptat, în interval de câteva luni, ani să transforme celulele colului cervical. Este posibil ca de la contactare până la apariţia unui cancer invaziv să treacă, puţin (doar câţiva ani) sau să treacă mult (chiar peste 10 ani)”, a subliniat prof.univ. dr. Radu Vlădăreanu.

Mai bine test decât stres

Cancerul cervical este unul dintre puţinele tipuri de cancer care pot fi prevenite, iar screeningul, adică testarea regulată, chiar poate depista la timp infecţia HPV, înainte să apară leziuni pe colul uterin.

În România există acum o nouă metodă pentru prevenirea cancerului de col uterin. Easy HPV Test poate să identifice prezenţa virusului papiloma uman (HPV) cu o precizie de aproape 100% şi poate spune ce tulpini ai. Testul, lansat recent în România, poate fi comandat online, îl poţi face acasă singură, urmând instrucţiunile din ambalaj, şi apoi să-l trimiţi la laborator, iar rezultatul îl primeşti acasă. Fără alergătură, fără stres.

„Este vital să depistăm infecţia cu HPV cât mai devreme, înainte de a cauza leziuni serioase. Este binevenită orice iniţiativă care contribuie la identificarea timpurie a infecţiei HPV, aşa cum este Easy HPV Test. Astfel putem creşte semnificativ şansele de diagnostic, tratare şi vindecare a leziunilor colului uterin”, a afirmat  preşedintele Societăţii Române de HPV, la lansarea testului în România.

Easy HPV Test a fost testat în studii clinice care au implicat peste 6000 de femei şi aproape 50 de doctori, iar concluzia a fost că are o precizie mai mare decât testul citologic tradiţional.