O nouă structură din corpul uman ce ar avea un rol în răspândirea cancerului, a fost descoperită din întâmplare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Denumit neoficial organitul „Frodosom”, după hobbitul erou din „Stăpânul inelelor”
Denumit neoficial organitul „Frodosom”, după hobbitul erou din „Stăpânul inelelor”

Oamenii de ştiinţă tocmai au descoperit în celulele umane o structură (organit) diferită faţă de oricare alta cunoscută până acum. Denumit neoficial organitul „Frodosom”, acest organit fără membrană poate juca un rol în răspândirea metastazelor osoase sau a cancerului din alte părţi ale corpului către oase, potrivit unui nou studiu citat de Live Science.

Cu toate acestea, „Frodosom” nu este atât de rău pe cât ar părea, deoarece  ar coordona legături foarte importante în interiorul celulei, dar şi între celule şi, prin urmare, joacă probabil un rol important, dar încă necunoscut, în funcţionarea celulelor, se menţionează în studiul publicat în  această lună, în Revista Nature Cell Biology, transmite Digi24. 

Kang, profesor de biologie moleculară de la Universitatea Princeton din New Jersey  şi echipa sa au descoperit accidental această nouă structură în timp ce studiau o genă numită DACT1, legată de dezvoltarea osoasă timpurie şi apariţia cancerului. Activarea genei DACT1 pare să contribuie la răspândirea celulelor canceroase.

Grupul lui Kang a descoperit că frodosomul joacă un rol în a doua fază a răspândirii tumorii osoase. Este rău în contextul cancerului, dar joacă probabil un rol important şi în celulele sănătoase, a spus Kang. El şi echipa sa speră acum să afle care este funcţia lui normală.

Cercetătorii au descoperit celulele de cancer de sân şi de cancer de prostată care s-au metastazat până la os, frodosomi, dar acestea apar şi în celulele umane sănătoase, inclusiv celulele pulmonare.

Kang a menţionat că este prea devreme pentru a spune că această descoperire va ajunge şi va ajuta dezvoltarea unor noi tratamente pentru metastaze. 

Sănătate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite