MedLife a testat gratuit mii de cadre didactice şi angajaţi din industria hotelieră, alăturându-se luptei împotriva Covid-19

Publicat:
Ultima actualizare:

Încă de începutul pandemiei, MedLife a căutat soluţii pentru a veni în sprijinul comunităţilor şi a companiilor din România. În această perioadă clinica a lansat programe naţionale de testare gratuită pentru depistarea anticorpilor specifici COVID-19, destinate cadrelor didactice şi angajaţilor din industria hotelieră, dar şi programe gratuite de testare şi evaluare a stării de sănătate pentru donatorii de plasmă.

Sprijin pentru industria hotelieră din România

Imagine indisponibilă

În plin sezon de vacanţe, date fiind restricţiile internaţionale, românii au ales în principal destinaţii turistice autohtone. Pentru a veni în sprijinul angajaţilor din industria hotelieră, care, în ciuda contextului epidemiologic, au intrat zilnic în contact direct cu numeroase persoane, în perioada în perioada 7 – 22 iulie 2020, MedLife a lansat un program naţional de testare gratuită pentru depistarea anticorpilor specifici COVID-19.

Astfel, în cadrul programului, MedLife a pus la dispoziţie mii de teste gratuite care detectează prezenţa anticorpilor specifici COVID-19, produşi ca răspuns la infecţia cu noul coronavirus, pentru angajaţii care intrau în contact direct cu turistii: recepţioner/ă, camerist/ă, ospătar/ ospătăriţă, lucrător spa, hotel etc. Aproximativ 800 de angajaţi au beneficiat de testare gratuită.

Testele serologice IgG arată dacă o persoană a intrat în contactul virusul, indiferent dacă a avut sau nu simptome specifice.

„Prin acest demers, MedLife a ajutat atât angajaţii, cât şi angajatorii să îşi desfăşoare activitatea cu încredere şi responsabilitate, oferindu-le posibilitatea de a afla dacă personalul a intrat în contact cu virusul”, a declarat Mihai Marcu, CEO MedLife.

Susţinerea siguranţei în şcoli, prin testarea gratuită a învăţătorilor 

Mai mult, MedLife şi-a propus să măsoare gradul de imunizare a cadrelor didactice din ciclul primar, venind în completarea măsurilor luate de autorităţi pentru a mări gradul de siguranţă în şcoli, odată cu reînceperea cursurilor.

Astfel, în perioada 1 -14 septembrie 2020, învăţătorii au beneficiat de testare gratuită a anticorpilor specifici COVID-19, program desfăşurat în peste 140 de centre de recoltare MedLife.

  • Au fost completate 2680 de formulare pe site şi 1176 de învăţători din peste 50 de oraşe din ţară s-au prezentat la analize.
  • Din totalul de 1176, 53 de probe au fost pozitive, însă nu au fost identificate focare. 
  • Vârsta medie a învăţătorilor testaţi pozitiv este de 43 de ani, cu preponderenţă feminină.
  • Mobilizarea a fost naţională, cele 1176 de probe au fost recoltate în 93 de puncte de recoltare din toata ţara.

Prin parcurgerea unei proceduri extrem de simple, cadrele didactice au putut afla dacă au intrat în contact cu virusul şi dacă au dobândit, pentru o anumită perioadă, imunitate naturală pentru SARS-CoV-2.

Rezultatul obţinut în urma testării a arătat că gradul de imunizare naturală a învăţătorilor pentru COVID-19 este foarte mic, de 4,5%. 

MedLife: „Luptăm până la ultima picătură de plasmă ÎMPREUNĂ, prin sprijinirea donatorilor“

Imagine indisponibilă

O serie de studii internaţionale au demonstrat eficienţa tratamentului cu plasmă convalescentă, mai ales la pacienţii cu forme grave ale bolii, inclusiv o scădere semnificativă a mortalităţii. Acest tip de tratament a fost aprobat de către Comisia Europeană încă de la începutul lunii aprilie, iar în România a fost introdus în protocolul de tratament pentru COVID-19 spre finalul lunii mai. Plecând de la aceste date, MedLife a lansat o campanie de informare despre donarea de plasmă şi importanţa donării, pentru a creşte numărul de donatori. Astfel, informaţiile au ajuns la circa 5 milioane de români.

MedLife le-a oferit donatorilor posibilitatea de a beneficia gratuit de un test RT-PCR pentru confirmarea vindecării, în cazul în care nu au avut un asemenea test, şi de un test IgG, în cazul persoanelor asimptomatice care nu au fost confirmate printr-un test RT-PCR pozitiv

De asemenea, donatorii au beneficiat în mod gratuit, după donare, de două screening-uri medicale complete pentru evaluarea în dinamică a stării de sănătate. 

În acest demers s-au înscris circa 2000 de români, iar până la data redactării acestui articol, 200 au făcut deja dovada faptului ca au donat.

Continuăm să Facem România bine

„Primele demersuri de testare le-am pornit pentru a veni în sprijinul comunităţilor din România în era COVID şi de a le ajuta să îşi desfăşoare activitatea, pe măsură ce acest lucru a fost posibil. Avem intenţia de a continua astfel de programe, ne dorim să venim în sprijinul şi altor comunităţi, ajutându-le în desfăşurarea activităţilor în siguranţă”, a declarat Ina Badarau, PR Manager MedLife.

Articolul face parte din campania MedLife Facem România bine

MedLife: De 26 de ani suntem alături de tine şi nu ne oprim. Sprijinim sistemul medical şi oamenii din România în pandemie. Pentru că azi, mai mult decât oricând, medicina înseamnă să te lupţi prin ştiinţă şi cunoaştere. Ne adaptăm continuu la prezent şi ne pregătim pentru viitor. 

Articol susţinut de MedLife. 

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite