MedLife încurajează mişcarea acasă prin programul HomeClass MedLife, antrenamente desfăşurate sub supravegherea unui specialist

Publicat:
Ultima actualizare:
d

Pentru că munca de acasă presupune mult timp petrecut în faţa laptopului, MedLife a create un program de sport dedicat celor care vor să facă mişcare sub supravegherea unui specialist.

Ora de Sport, HomeClass, a pornit în aprilie 2020 în perioada de lockdown şi a avut ca principal scop diminuarea efectelor izolării, pentru că izolarea, lipsa interacţiunii şi sedentarismul au efecte dintre cele mai neplăcute. Fiecare putea face sport în confortul căminului, fără aparatură dedicată şi sub supravegherea unui specialist care îl putea îndruma, corecta şi consilia. Pe toată perioada lockdown-ului a fost gratuit pentru abonaţi, iar ulterior cine a dorit să continue şi-a putut achiziţiona diferite pachete.

Cum a fost dezvoltat programul Ora de sport?

Mugur Balan, Business Development Manager MedLife: Ideea a fost aceea de a crea un program care să vină în special către cei de acasă. Unul dintre mesajele transmise a fost „sportul de acasă, pentru acasă”, pentru că antrenorii ţineau cursurile de acasă pentru cei aflaţi acasă. Fiecare putea face sport într-o manieră sănătoasă, în confortul căminului, fără aparatură dedicată şi foarte important, sub supravegherea unui specialist care îl putea îndruma, corecta şi consilia.

Programul a fost iniţiat pentru a veni în sprijinul abonaţilor MedLife, însă nu am exclus pe nimeni în a fi prezent la cursuri. Astfel numărul cursurilor şi diversitatea lor au crescut în acelaşi timp cu numărul de participanţi. Sportul şi mişcarea ajută tot timpul şi de ce să renunţăm la acestea când le putem face de acasă? Iar acestea nu au limita de vârstă, motiv pentru care la cursuri am avut participanţi de toate vârstele.

Care sunt beneficiile HomeClass pentru abonaţii care participă în program?

Mugur Balan: În toată această perioadă mişcarea de orice fel, gimnastică medicală, fitness, pilates, a reprezentat un avantaj pentru participanţi din mai multe motive:

  • Activitatea fizică, chiar şi din confortul de acasă dă practicantului o stare de bine, îi poate stabili un program, o rutină sănătoasă.
  • Un mod sănătos de a te proteja sau în cel mai puţin bun scenariu, de a fi pregătit în cazul infecţiei Covid 19 a fost capacitatea respiratorie, mai precis, dezvoltarea ei. Prin sport şi antrenamente cardio-pulmonare acest lucru a fost îmbunătăţit. Capacitatea pulmonară, printre cele mai afectate de boala Covid 19, a putut fi “antrenată” prin tipologia de exerciţii HomeClass.
  • O dependenţă sănătoasă: mulţi dintre participanţi ne-au scris şi mărturisit la cursuri faptul că deşi au avut abonament la sălile de sport, le-au utilizat foarte puţin spre deloc. Motivul principal: lipsa timpului. În acelaşi timp, participarea online le-a demonstrat că pot face sport într-un mod sănătos, organizat şi cu antrenori dedicati nevoilor lor. Acest lucru a creat dependenţă încât în prezent avem participanţi cu peste 200 de ore de sport efectuate. La randul lor au recomandat programul şi către colegi, rude, prieteni, iar aceştia s-au alăturat programului. Avem participanţi care şi-au declarat dependenţa de program şi cât de bine le-a prins acesta.
  • Consilierea. Participanţilor li s-a oferit posibilitatea de a avea parte de discuţii individuale cu terapeuţii, astfel încât să le ofere sfaturi, să-i consilieze şi să le indice tipuri de exerciţii adecvate stării lor de sănătate. 
  • Gimnastică Medicală cu specialistul Andrei Ionescu - Instructor Gimnastică Medicală, pentru că dacă nu ştii ce exerciţii sunt utile pentru tine şi nu le faci corect, poţi face întinderi, rupturi musculare. Durerea poate fi rezolvată destul de repede prin mişcare, dacă nu sunt afecţiuni asociate. Cel mai întâlnit tip de durere este durerea de spate, între omoplaţi, coloana, într-o parte sau în cealaltă, în spate, la cervicală.
  • Pilates pre şi postnatal pentru efectele benefice: corectează postura, diminuează durerile de spate şi articulaţii, ajută la starea de spirit, la prevenirea diastazei abdominale după sarcină, la tonifiere şi combate depresia postnatală.
  • Aici este cea mai mare dilemă a “corporatistului” mai ales când lucrează de acasă. Nu mai rămâne timp pentru alte activităţi. Ca de fiecare dată, începutul e cel mai anevoios. Însă programul le-a oferit posibilitatea de a putea face sport indiferent de orarul fiecăruia: dimineaţa, la prânz, seara şi în weekend. De exemplu, avem o abonată care este delegată în Japonia şi participă la cursuri în funcţie de fusul orar.

 Cum ar trebui să ne organizăm programul pentru a avea timp şi de mişcare?

Mugur Balan: Important este să ne stabilim o agendă pe termen scurt, să ne propunem ca pentru început într-o săptămână să participăm la un minim de 3 cursuri. Odată stabilit acest lucru, pretextul legat de “nu am timp” dispare prin disponibilitatea oferită de program. Un alt ingredient este să participăm la cursuri din plăcere, plăcere care vine după o serie de cursuri: antrenori faini, participanţi motivati si un vibe fain.

Ulterior, rezultatele nu încetează să apară şi spun asta în urma feedback-urilor primite de la participanţi: au slăbit, au reintrat în formă, se simt bine, simt că au o oră întreagă dedicată lor inclusiv mămicile care participă la cursurile de pilates pre şi post natal s-au declarat extrem de incantate. De exemplu, un tatic şi-a donat şedinţele sale soţiei care născuse recent. Astfel, acea ora este doar pentru ea, iar el sta cu cel mic.

Sfaturi sunt o sumedenie. Important este însă să ţinem cont măcar de 15% din acestea. Munca de acasă presupune mult timp petrecut în faţa laptopului, pe care, de obicei nu îl ţinem pe un birou ci foarte des, în braţe, pe canapea. Ceea ce este un obicei extrem de nociv din multe puncte de vedere. La fiecare oră lucrată corpul are nevoie de mişcare, de repaus de la activitatea desfăşurată.

Ce sfaturi practice aveţi pentru cei care lucrează de acasă şi stau mai mult la birou?

Mugur Balan: Cu toţi probabil cunoaştem teoria, însă practica e cea care ne încurcă.

Cel puţin la 2 ore sa facem 15 minute mişcare:

  • Mers: din bucatarie până în dormitor, apoi pe balcon, de la parter la etaj (unde e posibil) etc.
  • Mici activităţi care să ne scoată din starea “de birou”
  • Exerciţii: simple, dar corecte. Aceste exerciţiile sunt “predate” la cursuri în mod repetat iar repetiţia creează obiceiuri. În cazul HomeClass, unele sănătoase.
  • Specialiştii noştri recomandă scaun ergonomic cu spătar, laptopul trebuie să fie la nivelul ochilor, Să facem pauză cu rotiri de cap, stretching-uri, înclinări stânga dreapta, pentru a detensiona musculatura.
  • Trebuie să fim aproape de birou, nu trebuie să ne întindem după mouse. Dacă stăm greşit, apare sindromul de tunel carpian, pierdem din funcţia articulaţiei.

Privitul in monitor nu este deloc sănătos. Efectele lui sunt lente şi de multe ori ireversibile: probleme de vedere, migrene, letargie etc. Necesitatea unor pauze ar trebui să devină o regulă pentru toţi. Iar aceste pauze ni le putem stabili fie pe telefon, ceas, laptop, etc cel puţin o perioadă în care odată ce devin rutină, nu mai e nevoie de agendă. Vor veni din obişnuinţa care se crează după fiecare în parte.

„Pauza de monitor” presupune ca timp de cel puţin câteva minute la anumite intervale (1-2 ore) să privim în depărtare pe fereastră. Este un exerciţiu extrem de sănătos pentru ochi. Aşa îşi păstrează calităţile şi mobilitatea. La fel, acesta este organ a cărui mobilitate depinde exclusiv de muşchi. Dacă îi antrenăm ne vor răsplăti cu o vedere buna şi lipsa nevoii de ochelari sau în cel mai rău caz, proteze, decat foarte tarziu. 

Pe aceasta temă am organizat 2 workshop-uri la 2 companii, despre “mişcarea în izolare şi munca de acasă”. Aici li s-au prezentat toate tips&tricks urile menite să-i ajute.

În loc de încheiere, aş menţiona/sugera:

  • Rutina e bună doar când este una sănătoasă, iar mişcarea intră în categoria aceasta.
  • Alocarea de timp exclusiv pentru noi, dar să fie un timp de calitate care să aducă o stare de bine.
  • Să ne păstrăm mintea mereu activă şi să o antrenam constant, chiar şi prin mişcare cu acel “când nu mai pot, mai pot un pic”.
  • Să ne stabilim ţinte pe care să le atingem, chiar şi motivati de ambiţii de tipul “mi-am promis că fac, voi face! După, mă las! “ Iar acel “după” fie nu mai vine sau vine mult mai târziu.

Site-ul dedicat HomeClass (https://www.sport.medlife.ro/) îi ajută pe doritori să se înscrie indiferent de oră şi să îşi poată alege când să participe. Am putut observa că peste 80% din solicitările de înscrieri de pe site sunt făcute seara, după ora 21-22. Exact atunci când, înainte de retragerea la somn, îşi stabilesc agenda personală pentru a doua zi.

***

medlife

Articolul face parte din campania MedLife Facem România bine.

De 26 de ani suntem alături de tine şi nu ne oprim. Pentru că azi, mai mult decât oricând medicina înseamnă să te lupţi prin ştiinţă şi cunoaştere.

De la începuturile civilizaţiei, frica este primul lucru care te izbeşte într-o pandemie. Ca să o alungăm, am luat o serie de măsuri de siguranţă, am testat permanent personalul medical, ne-am asigurat că toţi pacienţii din clinicile şi spitalele noastre sunt protejaţi şi trataţi. Am dezvoltat programe şi proiecte speciale pentru toţi abonaţii noştri, care răspund nevoilor lor; le-am venit în întâmpinare cu servicii noi, ca să-i ajutăm să-şi desfăşoare activitatea în siguranţă.

Ne adaptăm continuu la prezent şi ne pregătim pentru viitor. Facem România bine.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite