Leacuri pentru tratarea zonei zoster

Leacuri pentru tratarea zonei zoster

Unguentul cu ulei de lavandă este eficient pentru atenuarea mâncărimilor

Problemele create de zona zoster, o maladie cauzată de recidiva virusului varicelo-zosterian, pot fi îmblânzite cu ajutorul unor remedii naturale. Ceaiurile preparate din plante, sucurile extrase din legume şi din plante, dar şi uleiurile esenţiale au proprietăţi calmante, sedative şi antiinfecţioase.

Se unge zona afectată cu cremă de gălbenele, după care se tamponează locul respectiv cu bitter suedez în fiecare zi.În trei-patru săptămâni, simptomele dispar.

Hameiul, sedativ al sistemului nervos

Infuziile preparate din conuri de hamei au efect sedativ la nivelul sistemului nervos datorită uleiului eteric pe care îl conţin. În cazul zonei zoster, specialiştii au constatat că, pentru combaterea stresului, unul dintre factorii favorizanţi ai bolii, o cură cu ceaiuri din conuri de hamei este foarte eficientă. Efectul calmant se instalează foarte repede după ce se consumă o ceaşcă de ceai. Infuzia se prepară dintr-o linguriţă de conuri de hamei uscate şi dintr-o cană cu apă clocotită. În general, se administrează câte două căni de ceai pe zi, un interval de minimum trei săptămâni.
       
Salvia tratează ulceraţiile pielii

Dacă veziculele provocate de această boală se vindecă foarte greu sau dacă se sparg, zona bolnavă se spală cu un tampon înmuiat în infuzie de salvie, ce  are efecte antiseptice şi cicatrizante. După aceea, pielea se unge cu ulei preparat tot din salvie. Tratamentul se repetă de trei ori pe zi, un interval de trei săptămâni. Substanţele active pe care le conţine salvia (mai ales uleiul volatil şi camforul) grăbesc cicatrizarea erupţiilor dureroase.   

Lavanda calmează mâncărimile

Un alt remediu care grăbeşte vindecarea herpesului zoster şi care atenuează mâncărimile este uleiul de lavandă. Specialiştii recomandă acest unguent, care poate fi aplicat direct pe tegument, ca fiind eficient pentru toate tipurile de piele şi pentru persoanele de orice vârstă. Leacul are proprietăţi calmante, cicatrizante şi antiseptice şi se aplică zilnic, de-a lungul traiectului nervos acoperit de erupţii, până când acestea dispar.

Compresele calmante, seara

Pentru a resimţi cât mai puţin neplăcerile provocate de această boală infecţioasă (mâncărimile, durerile sâcâitoare şi insomniile) sunt indicate compresele alternative cu suc de morcov şi cu infuzii de plante cum ar fi busuiocul, rozmarinul sau cimbrişorul de grădină, remedii care se administrează seara.  Cu suc de morcov se umezeşte o pânză şi se aplică pe zonele bolnave. În seara următoare, pânza se umezeşte cu infuzia călduţă de plante.

Urechelniţa, cel mai bun analgezic

Planta numită urechelniţă este un remediu care calmează rapid durerile cauzate de boală. În timpul verii, sucul se extrage din frunzele cărnoase ale plantei cu ajutorul storcătorului. Există şi un alt mod de a aduna sucul din frunze: se taie în lungime cinci frunze de urechelniţă şi se pun pe o farfurie. Lichidul care se scurge se adună pe un tampon de vată şi cu acesta se ung locurile bolnave. Iarna se prepară un decoct dintr-o linguriţă de plantă uscată şi dintr-o cană cu apă clocotită. Ceaiul se fierbe cinci minute, se lasă la răcit şi se foloseşte pentru umezirea unei comprese, care se aşază pe locul dureros.

Ginsengul stimulează imunitatea

În caz de surmenaj fizic şi psihic, ginsengul siberian este o sursă de energie pentru persoanele care se confruntă cu zona zoster. Specialiştii spun că afecţiunea apare când sistemul imunitar este slăbit şi când persoana în cauză suferă de o boală nervoasă. Terapia cu ginseng siberian este de mare ajutor acestor bolnavi: pe lângă faptul că revigorează organismul şi creşte rezistenţa la infecţii, este şi un remediu hepatoprotector.  

Specialistul nostru

Dr. Ruxandra ­Constantina
medic de familie competenţă în apifitoterapie, reflexoterapeut

În primul rând, se administrează plante care cresc imunitatea organismului şi previn apariţia recidivelor: echinacea, tinctură sau comprimate, administrată timp de 21-30 de zile, tinctură de propolis (intern şi aplicaţii locale pe zona afectată), timp de 15 zile, câte o cură de 30 de zile cu lăptişor de matcă în amestec cu miere şi cu suc natural de aloe, cu efect detoxifiant şi antiviral.

Pentru atenuarea simptomatologiei, se administrează plante cu acţiune antalgică şi antiinflamatoare: scoarţă de salcie şi gheara-diavolului. Local, se folosesc creme pe bază de aloe vera (cu efect calmant, antiseptic şi regenerant), de gălbenele şi de tătăneasă cu propolis. De asemenea, se fac aplicaţii locale cu ulei şi cu tinctură de sunătoare, cu unguente de untul pământului, de echinacea şi de rostopască. Sunt eficiente compresele cu infuzie concentrată de mentă, de salvie şi de cimbru.

Prudenţă

Persoana cu zona zoster este contagioasă pe toată durata bolii, până la apariţia crustelor.  

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: