Combinaţia de anticorpi a Regeneron reduce riscul îmbolnăvirii cu COVID-19 cu 81%

Combinaţia de anticorpi a Regeneron reduce riscul îmbolnăvirii cu COVID-19 cu 81%

Foto EPA EFE

Combinaţia de anticorpi sintetici contra COVID-19 dezvoltată de Regeneron a redus riscul de infecţie cu până la 81%, la cei aflaţi în aceeaşi casă cu o persoană bolnavă cu virusul.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Administrarea subcutanată de casirivimab şi imdevimab reduce riscul de infecţii simptomatice cu 81% la cei care nu erau infectaţi când au intrat în cadrul testului clinic”, a transmis Roche, companie parteneră a Regeneron, conform Hotnews.

„Mai mult, persoanele tratate cu casirivimab şi imdevimab care totuşi au dezvoltat o infecţie simptiomatică, au ajuns să nu mai aibă simptome după o săptămână, spre deosebire de trei săptămâni, cum a fost cazul celor care au primit placebo”, potrivit sursei citate.

Testele clinice au implicat 1.505 voluntari neinfectaţi cu COVID-19, dar care trăiau în aceeaşi locuinţă cu o persoană confirmată cu virusul.

Combinaţia de anticorpi poate fi folosită în Uniunea Europeană şi SUA, dar nu ca produs preventiv, ci pentru tratarea pecienţilor infectaţi cu coronavirus.

Agenţia Europeană pentru Medicamente a anunţat la sfârşitul lunii februarie că a finalizat evaluarea terapiei anti-Covid dezvoltată de compania americană Regeneron şi că aceasta poate fi folosită pentru tratarea pacienţilor infectaţi cu coronavirusul în anumite condiţii.

„Agenţia a concluzionat că respectiva combinaţie cunoscută sub denumirea REGN-COV2 poate fi folosită pentru tratarea pacienţilor confirmaţi cu COVID-19 care nu au nevoie de oxigenare suplimentară şi care sunt în pericol să dezvolte forme severe ale COVID-19”, a anunţat EMA într-un comunicat.

EMA a afirmat că decizia a fost luată în urma evaluării datelor privind combinaţia de medicamente casirivimab şi imdevimab. Rezultatele preliminare au arătat că aceasta reduce cantitatea virusului din ţesături şi că a dus la mai puţine vizite medicale legate de COVID-19.

În ceea ce priveşte efectele secundare majoritatea acestora au fost uşoare sau moderate, afirmă agenţia.

Cocktailul de casirivimab şi imdevimab dezvoltat de Regeneron a fost autorizat pentru folosirea de urgenţă în SUA în noiembrie şi a fost administrat fostului preşedinte american Donald Trump.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările