Voronin susţine că Băsescu i-a sunat pe oficialii de la Chişinău în stare de ebrietate. Băsescu, despre Voronin: „Pe unul ca el nu te poţi supăra“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Băsescu şi Vladimir Voronin FOTO Reuters
Traian Băsescu şi Vladimir Voronin FOTO Reuters

Liderul Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin, a declarat pentru postul de televiziune TV7 că preşedintele Traian Băsescu îi sună pe politicienii moldoveni în stare de ebrietate.

UPDATE  Preşedintele Traian Băsescu a apreciat, miercuri, că declaraţia lui Vladimir Voronin indică faptul că acesta este furios pentru implicarea sa în favoarea integrării europene a ţării vecine.

"Cred că Voronin a devenit foarte furios aflând că a reuşit soluţia desemnării unui prim-ministru, în Republica Moldova. Nu ascund că am avut foarte dese convorbiri cu liderii politici de la Chişinău, am avut la fel de dese convorbiri cu responsabili de Parteneriatul Estic şi de relaţiile internaţionale, de la Bruxelles", a afirmat Băsescu.

El a arătat că a făcut "toate eforturile" pentru ca procesele de apropiere a R.Moldova de UE să nu se întrerupă, inclusiv sprijinul financiar oferit de Bruxelles şi continuarea negocierii acordului de asociere şi acordului de liber schimb.

"Deci m-am implicat şi, atunci, sigur că domnul Voronin se supără. Eu nu mă pot supăra pe el, pentru că, pe unul ca el, nu te poţi supăra", a spus preşedintele.

Băsescu s-a arătat însă deranjat că presa românească a preluat declaraţia lui Voronin "cu uşurinţă şi plăcere". "Eu mă întreb, cu câtă uşurinţă şi plăcere a preluat-o mass-media românească. Preşedintele dumneavoastră este jignit. V-a plăcut să faceţi breaking news-uri cu jignirea la adresa preşedintelui. O.K, sunt obişnuit. Vă mulţumesc", a mai spus el.


„Eu ştiu de apelurile telefonice ale lui Băsescu. Sună seara aflându-se în stare de ebrietate", a declarat Voronin, în limba rusă, în cadrul emisiunii Politica.

Întrebat despre ce vorbesc oficialii moldoveni cu preşedintele român, Voronin s-a limitat să spună că acesta "se amestecă, dictează, vine cu cerinţe".

Întrebat apoi pe cine sună Băsescu, Voronin a răspuns: "Pe cine să sune? Pe toţi îi sună. Pe rând.". El a precizat însă că pe el nu l-a sunat.

O primă reacţie la declaraţia lui Voronin a venit din partea primarului Chişinăului Dorin Chitoarcă. 

„Am vorbit şi eu la telefon săptămâna trecută cu preşedintele Băsescu despre riscurile mari, pe 10 ani înainte, pe care le comportă situaţia actuală de la Chişinău pentru integrarea europeană a Republicii Moldova“, a declarat Chirtoacă.

Chirtoacă a mai spus că discuţia „a corespuns nivelului şi statutului instituţiei prezidenţiale, spre deosebire de replicile de cartier ale lui Vladimir Voronin" şi că preşedintele român este „mai preocupat de integrarea europeană a Republicii Moldova decât fostul preşedinte al R.Moldova (care de fapt vrea în uniunea euroasiatică), ceea ce este grav“.

Contactat de „Adevărul“, purtătorul de cuvânt al şefului statului, Bogdan Oprea, a declarat că nu comentează o astfel de informaţie.

Recent, într-un interviu pentru caleaeuropeana.ro, Traian Băsescu vorbeşte cu afecţiune despre Republica Moldova, dar critică acţiunile politicienilor. 

„Republica Moldova şi cetăţenii ei reprezintă parte a sufletului naţiunii române, parte a culturii noastre, parte a istoriei noastre şi mai reprezintă un Pact Ribbentrop – Molotov pe care românii îl condamnă şi astăzi. Acestea sunt premisele pe care s-a aşezat politica noastră externă şi susţinerea, fără rezerve, în toate împrejurările, a proceselor de apropiere şi, ulterior, de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Din păcate, evoluţiile politice din ultima vreme de la Chişinău sunt de natură să discrediteze toată munca din ultimii ani a politicienilor şi, mai ales, sacrificiile populaţiei pentru apropierea de Uniunea Europeană“, spune şeful statului.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite