VIDEO Dan Marinescu: „Constituţia este o lege atât de importantă care ar fi trebuit să fie dincolo de orice calcul politic“
0Moderatorul Adevărul Live, Ioana Lupea, a dezbătut problemele pe care le ridică noua Constituţie şi jocurile politice din jurul celui mai important set de legi ale statului român, împreună cu redactorul-şef al ziarului Adevărul, Dan Marinescu, senior editorului Ion M. Ioniţă şi redactorului-şef adjunct Călin Nicolescu.
Ioan M. Ioniţă.
De la început nu spui ce să revizuieşti cu ea. Am avut o Constituţie semi-prezidenţială cu un preşedinte jucător.
Este o harababură. Mai bine o lăsăm aşa cum este pentru 23 de ani a funcţionat. Preşedintele care dezgroapă referendumul din 2009. Să ne spună preşedintele ce beneficii aduce. Chestia cu costurile acoperă salariul lui Lulache (de la Nuclear Electrica). Salariile din companiile de stat le-a ştiut cineva vreodată?
Despre referendum. Ce respect am faţă de alegător dacă le pun în aceeaşi zi ambele referendumuri. Mi se pare lipsă de responsabilitate.
Când eşti în opoziţie ai foarte multe idei bune.
Ideea este să nu mai fie cineva care să conducă de unul singur.
Parlamente unicamerale nu prea există. România a fost unicamerală numai în perioada comunistă. SUA
Despre căsătoriile între persoane de acelaşi sex. Au votat în compensaţie. Au votat cu o zi înainte că discrimarea este interzisă. Băgând orietarea sexuală au venit şi au spus că au făcut o nenorocire.
Dan Marinescu
Despre salariile din companiile de stat. Cred că banii nu se duc toţi la titular.
Despre revizuirea Constituţiei: Noua Constituţie nu e făcută pentru popor. E o lege atât de importantă care ar trebui să fie dincolo de orice calcul politic. Trebuia să fie făcută de o comisie formată din specialişti. Ei nu au o filozofie de revizuire a acestui stat.
Suntem o societate misogină.
Despre căsătoriile între persoanele de acelaşi sex.Trebuie ţinut cont de sensibilitatea populaţiie în problema asta. E singurul punct unde biserica are un punct d evedere. În rest, implicarea este zero. Nu e subiect de pus în legea fundamentală. Când populaţia îşi schimbă părerea mai vedem.
Ce formă de guvern există în ţara asta?
Oamenilor ar trebui să li se explice ce înseamnă republica prezidenţială, republica semi-prezidenţială etc. Asta trebuia explicat.
Senatorii pot reprezenta judeţele.
Despre rolul preşedintelui
Să ne uităm în campania prezidenţială, ce promit preşedinţii. Populaţia te votează Şi ajungi la Cotroceni şi spui că Guvernul.... Ajungem să depindem de felul persoanei respective: e mai tăcută, e mai slab pregătită. Depindem de persoane ceea ce nu e foarte în regulă. La fiecare patru ani vine un alt tip de om.
Călin Nicolescu
Despre cele două referendumuri. E logic să le pui în aceeaşi zi. Am mai multă încredere în discernământul alegătorilor. Aşteaptă să vadă ce spune CCR şi după aia vin cu ea la vot. Demersul în sine nu e corect pentru că nu urmăreşte îmbunătăţirea Constituţiie în sensul benefic cetăţeanului.
Adevărul LIVE: care sunt hibele din noua Constituţie
Despre căsătoriile între persoane de acelaşi sex
Pentru că această minoritate are probleme, nu-şi va putea impune punctul de vedere în faţa majorităţii. Nu suntem egali în drepturi. Nu ma fost niciodată. Societatea occidentală se luptă să rezolve această problemă. Acum 100 de ani, femeile nici nu aveau drept de vot. Nu ne putem preface că trăim într-o lume ideală. Acum se discută doar. În Occident dezaterea s-a deschis cu 30 de ani înainte.
Cel mai nebunesc a fost că dacă vreodată aceşti oameni se vor căsători însemna să modificăm din nou Constituţia.
Despre Parlamentul unicameral Şi eu mă întreb d ece nu am auzit discutându-se despre modelul american. Mă duc la vot votez pentru preşedinte, pe care îl trimitem la Cotroceni. Iar guvernul este condus de un om ales dintr-o combinaţie politică.
D0acă vrem preşedinte decorativ, să-l voteze Parlamentul. Guvernul trebuie votat de popor şi după patru ani să i se ceară socoteala.