Victor Ponta, prezentat ca „Tony Blair al Balcanilor“, în ajunul vizitei în SUA

0
0
Victor Ponta, în timpul unui interviu pentru Reuters FOTO Reuters
Victor Ponta, în timpul unui interviu pentru Reuters FOTO Reuters

Un raport al unui think-tank american,  „Democracy Institute”, prezintă o evaluare a situaţiei politice şi economice din România şi laudă, în acelaşi timp, activitatea premierului Victor Ponta în zona economică.

„Fără îndoială, eforturile premierului Victor Ponta de a creşte transparenţa şi de a se angaja într-o luptă mai eficientă împotriva corupţiei ar trebui să sporească încrederea investitorilor în mediul de afaceri românesc“, scriu autorii raportului.

Una dintre secţiunile raportului îi este dedicată premierului Victor Ponta, care „continuă să fie foarte activ în promovarea personală a atractivităţii ţării sale ca destinaţie de investiţii“.  „Premierul Ponta susţine un model de creştere economică bazat pe investiţii, mai puţine taxe, mai puţină birocraţie, privatizare, bugete echilibrate, cheltuieli guvernamentale disciplinate”, susţin autorii.

De asemenea, în secţiunea cu titlul “Blair al Balcanilor? Factorul Ponta”, autorii vorbesc despre vizita pe care liderul Guvernului o va efectua, în curând, în Statele Unite.

“În scurt timp, va fi în Washington, unde va explica avantajele României pentru companiile energetice de top din Statele Unite. Observatorii din afară, care se gândesc la interesele României, ar trebui să spere că premierul Ponta rămâne devotat politicii economice care menţine România deschisă către investitori“, arată raportul.

Documentul consideră că situaţia economică a României oferă perspective favorabile pentru viitorul apropiat. „Cu o creştere solidă a PIB, o rată redusă a inflaţiei şi un deficit bugetar care poate stârni invidia multor state ale UE, situaţia actuală a României s-a îmbunătăţit semnificativ în ultimii an, punând bazele unei fundaţii pe care viitorul economic al ţării poate fi edificat”.

România, un posibil “tigru economic” din Balcani

Raportul dat publicităţii de către “Democracy Institute”, condus de Patrick Basham, este favorabil proiectului Roşia Montană şi avertizează că respingerea în Parlament a proiectului ar putea transmite un semnal negativ investitorilor internaţionali. „Dacă decizia parlamentară blochează proiectul, investitorii se vor gândi atent înainte de a investi sume mari în România“, mai scriu autorii.

Primul capitol explorează potenţialul economic al ţării noastre, al doilea vorbeşte despre rolul pe care statul român l-ar putea juca în comunitatea globală de investitori, în timp ce al treilea se referă la “politica economică obscură care ameninţă progresul economic al ţării”, cu referire la proiectul privind exploatarea minieră de la Roşia Montană.

In cuprinsul celui de-al patrulea capitol, autorii susţin că România se află în faţa unei alegeri dificile şi pot lua fie o decizie care să transforme ţara într-un “tigru al Balcanilor” din punct de vedere economic, fie să meargă pe calea impusă de elita coruptă a politicii româneşti.

În concluzie, autorii susţin că “guvernul condus de Victor Ponta a demonstrat capacitatea de a face bine unele lucruri importante”, în condiţiile în care “economia României creşte astăzi mai repede decât cea  SUA sau a Marii Britanii”.

Alte evaluări, ale “The Economist” şi “Business Monitor International”, lăudau, la rândul lor, activitatea premierului, dar acest ultim raport  insistă asupra efortului pe care Statele Unite trebuie să îl depună pentru a susţine România.

Politică


Ultimele știri
Cele mai citite