Victor Ponta: „Gândirea a fost comunistă atunci când s-a mers la vot”

0
0
Premierul va vota în continuare cu NU la referendum FOTO Arhivă Adevărul
Premierul va vota în continuare cu NU la referendum FOTO Arhivă Adevărul

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, la B1 TV, că referendumul organizat în 2009 a avut doar un scop electoral, pentru realegerea preşedintelui Băsescu, iar „gândirea a fost comunistă atunci când s-a mers la referendum”. Argumentul principal este că doar comuniştii au făcut unicameralism, precizând că el va vota din nou negativ.

Întrebat cu ce drept refuză să ia în discuţie revizuirea Constituţiei în sensul exprimat la referendum, cu Parlament unicameral, premierul a răspuns că întrebarea este „un pic, totuşi, de sorginte totalitară”, adăugând că este un om liber şi are dreptul să voteze.

Pentru că eu am votat împotrivă, pentru că eu cred că unicameralismul este o formă care s-a aplicat în România numai pe vremea comuniştilor, doar comuniştii au făcut unicameralism şi gândirea a fost comunistă atunci când s-a mers la referendum. Doi, pentru că am susţinut şi am cerut colegilor mei din comisia de Constituţie să voteze că în Camera Deputaţilor, care va fi de fapt camera legislativă, să fie maxim trei sute de parlamentari”, a afirmat Ponta.

Premierul a mai menţionat că va face acelaşi lucru pe care l-a făcut şi până acum, respectiv se duce la vot la referendum şi votează „NU”, pentru că nu este de acord să se întoarcă la practici din vremea comunismului.

Dumneavoastră votaţi într-un fel, eu în alt fel, cel care are majoritate câştigă!”, a spus Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că a declanşat procedura pentru un nou referendum pentru Parlament unicameral şi maximum 300 de parlamentari, precizând însă că va emite decretul în funcţie de modul în care Parlamentul va respecta voinţa poporului exprimată în 2009.

Mai multe - Politică

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite