Venituri de nababi în Guvern, în timp ce Puterea șovăie pe tema pensiilor speciale

0
Publicat:

Coaliția dă tot mai multe semne că n-are de gând să renunțe la pensiile speciale. Între timp, unii membri ai Executivului au asemenea venituri, unele de zeci de mii de lei, pe lângă leafa de demnitar, mult mai mică.

Marcel Boloș a anunțat că nu vor fi eliminate pensiile speciale FOTO Eduard Enea
Marcel Boloș a anunțat că nu vor fi eliminate pensiile speciale FOTO Eduard Enea

Marcel Boloș, ministru al Proiectelor Europene, a vorbit în ultimele zile despre posibilitatea menținerii pensiilor speciale, însă cu condiția punerii lor „în normalitate”, adică a diminuării lor. Însă în timp ce Puterea șovăie privind soluția acestor venituri, la nivel guvernamental sunt demnitari pensionari cu venituri de câteva ori mai mari decât ale șefului statului.

Într-o primă etapă, Marcel Boloș a anunțat că pensiile speciale nu vor mai fi eliminate. „Eu am spus de numărate ori, cu toate că am fost poate şi aspru criticat, dar îmi asum acest lucru, că pensiile speciale nu se pune în discuţie să fie eliminate. Altceva se pune în discuţie: ca aceste cheltuieli cu pensiile speciale să fie aşezate într-o anumită normalitate”, a punctat ministrul care coordonează PNRR-ul, într-o conferință de presă. Iar în PNRR e jalon care se numește „Intrarea în vigoare a cadrului legislativ pentru reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale”, data limită asumată fiind 31 decembrie 2022.

Printre specificațiile jalonului este și cea care spune că „nicio pensie specială nu poate depăși venitul obținut în cursul perioadei de cotizare”, iar actualele pensii speciale trebuie raționalizate. Spre asta pare că și Boloș înclină, potrivit altor afirmații făcute marți în spațiul public, în ciuda faptului că atât PNL, cât și PSD au clamat că vor desființarea pensiilor speciale. În tot acest timp, clasa politică se bucură de venituri multiple, pentru că și interzicerea cumulării pensiei cu salariul e o reformă moartă.

Trei cazuri de pensii de zeci de mii de lei

La nivel central sunt numeroase persoane numite politic, în prezent cu pensii speciale, mai mari sau mai mici. „Adevărul” vă prezintă trei dintre cele mai mari, în momentul de față. Nelu Ciobanu, secretar de stat la Justiție, este demnitarul cu cea mai mare pensie specială, potrivit unei analize a „Adevărul”. Fost procuror militar la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel Bucureşti, până în februarie 2017, când a fost semnat decretul de eliberare din funcție de către Klaus Iohannis, Ciobanu a cochetat cu Pro România în 2020, unde a și candidat pentru o funcție de consilier local, pentru ca Guvernul Ciucă să-l recupereze pe o funcție de secretar de stat. 415.620 de lei sunt veniturile de la Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale, din 2021. Practic, media lunară este de 34.635 de lei. În schimb, indemnizația netă de secretar de stat este de circa 9.700 de lei (la un brut de 16.640 de lei).

Silviu Barbu, acum secretar de stat la SGG, adus în funcția de șef al Corpului de control al premierului de Florin Cîțu, este un alt pensionar special al Guvernului. Fost judecător la Curtea de Apel București, Barbu a încasat ca pensie în 2021 nu mai puțin de 390.555 de lei, adică o medie lunară de 32.546 de lei. Practic, acești bani sunt de patru ori peste leafa de secretar de stat – 9.700 de lei.

Șefa ANC încă rezistă

Președinta Autorității Naționale pentru Cetățenie, Gabriela Lenghel, are, de asemenea, venituri de invidiat. Adusă pe filieră PMP la șefia ANC în timpul Guvernului Orban, fosta procuroare a avut drept venituri din pensia specială nu mai puțin 271.860 de lei, deci o medie lunară de 22.655 de lei. Comparativ cu ea, procurorul general are o indemnizație netă de 21.484 de lei, fiind incluse aici și mai multe sporuri.

Gabriela Lenghel s-a pensionat la 49 de ani, în timp ce Silviu Barbu și Nelu Ciobanu la 50 de ani. În prezent, femeile care nu fac parte dintr-o categorie specială ies la 63 de ani, în timp ce bărbații la 65 de ani.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite