USR vrea chemarea la raport a minstrului Sănătăţii: Să vină şi să prezinte măsurile de combatere a COVID-19
0
USR a reuşit să obţină chemarea la raport a ministrului Sănătăţii, Victor Costache, în faţa Parlamentului, acest lucru urmând să aibă loc de îndată ce vor fi găsite soluţiile tehnice pentru a participa la o dezbatere la distanţă.
„USR a solicitat în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor ca ministrul Sănătăţii, Victor Costache, să fie invitat pentru a oferi explicaţii în cadrul „Orei Guvernului”. Vrem să ştim ce măsuri ia pentru protejarea cadrelor medicale, în condiţiile în care avem peste 100 de medici, asistente şi infirmiere infectate deja în România. Vrem să aflăm şi cum pot fi testate mai multe persoane. Şi ce va face ministerul pentru ca Direcţiile de sănătate publică să acţioneze cu mai multă promptitudine, iar anumite categorii de persoane, precum bolnavii cronici şi cei ieşiţi din izolare la domiciliu, să nu mai fie expuse riscului prin ore întregi de stat la cozi”, se arată într-un comunicat al USR.
De asemenea, cei din USR vor să afle dacă vor fi făcute caravane medicale. „Şi, nu în ultimul rând, vrem să aflăm de la ministrul Sănătăţii dacă sprijină şi se implică în organizarea caravanelor medicale propuse de USR şi Asociaţia Caravana cu Medici, astfel încât să ajungă în mediul rural echipe de medici şi asistente care să informeze oamenii şi să efectueze teste de depistare a infectării cu coronavirus. Biroul Permanent a acceptat solicitarea USR şi odată ce va fi găsită modalitatea tehnică pentru ca ministrul Sănătăţii să poată participa la dezbatere de la distanţă, aşteptăm de la domnul Victor Costache detalii concrete despre măsurile pe care intenţionează să le adopte în combaterea epidemiei cauzate de noul coronavirus”, se mai arată în comunicat.