USR: Proiectul pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor a fost scos de pe ordinea de zi cu voturile PSD, PNL, UDMR, Pro România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

USR susţine că proiectul privind eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor a fost scos de pe ordinea de zi a plenului reunit de joi cu voturile PSD, PNL, UDMR, Pro România. ”Domnule Ciolacu, domnule Roman, cum le explicaţi românilor?”, întreabă liderii USR.

”Acum. PSD şi PNL şi-au dat din nou mâna pentru a vota împotriva proiectului USR de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor, care trebuia să fie votat astăzi în plenul reunit de la ora 13:00.

Proiectul a fost scos de pe ordinea de zi cu voturile PSD, PNL, UDMR, Pro România. Domnule Ciolacu, domnule Roman, cum le explicaţi românilor?

Chiar dacă ieri s-a votat impozitarea pensiilor speciale în plată, pe viitor ele pot fi eliminate, dar parlamentarii nu vor să renunţe la privilegii.

De 3 ani şi jumătate, proiectul USR de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor aşteaptă un vot în plenul reunit, dar toate solicitările USR au fost respinse. Amintiţi-vă la următoarele alegeri cine vrea cu adevărat şi cine doar mimează că vrea eliminarea privilegiilor pentru parlamentari”, arată USR pe Facebook. 

Legea adoptată miercuri prin consens de Parlament stipulează că pensiile speciale cuprinse între 2.001 lei şi 7.000 de lei vor fi impozitate cu 10%, în timp ce pensiile speciale care depăşesc 7.000 de lei vor fi taxate cu 85%. Legea se aplică tuturor pensionarilor speciali: judecători, procurori, parlamentari, diplomaţi, aviatori, poliţişti, militari şi foştii şefi ai statului. Proiectul nu afectează pensia obţinută pe baza contributivităţii

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite