USR cere primarilor din toată ţara să deschidă curţile şcolilor după cursuri astfel încât copiii să poată face sport

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adrian Dohotaru, deputat USR, a făcut, miercuri, un apel către primarii din întreaga ţară să deschidă curţile şcolilor pentru ca oamenii să poată merge alături de copii să facă sport. Parlamentarul susţine că aceste curţi ar tripla cantitatea de spaţii de joacă din marile oraşe ale României.

„Există o problemă imensă în momentul de faţă, avem doar 80.000 de sportivi legitimaţi în România. De ce? Pentru că nu mai avem sport de masă. De ce? Pentru că nu mai avem o astfel de infrastructură şi una din mizele noastre este deschiderea curţilor şcolilor după-amiaza, în weekend-uri şi în vacanţe nu doar pentru elevii din acele şcoli, ci şi pentru rezidenţii care vor să vină cu copiii lor. Am un copil mic, preşcolar, mi-ar plăcea să intrăm mai des în curţile şcolilor şi să facem mişcare”, a declarat deputatul USR de Cluj Adrian Dohotaru.

Parlamentarul a explicat că a făcut un calcul împreună cu inspectoratul şcolar judeţean Cluj în urma căruia a reieşit că s-ar tripla cantitatea de spaţii de joacă într-un oraş dacă ar fi disponibile astfel de curţi.

Dohotaru a mai spus că 60% dintre români nu fac deloc activitate fizică, iar la o medie UE de 40% dintre cetăţeni care fac mişcare constant în aer liber, România stă la coada clasamentului cu 19%, faţă de ţări ca Finlanda în care 72% dintre cetăţeni fac mişcare în aer liber.

„Unul dintre motivele pentru care nu fac românii mişcare în aer liber nu ţine doar de mentalitate, ci ţine şi de lipsa unei infrastructuri. Nu avem destule parcuri şi baze sportive, nu avem curţi ale şcolilor care să fie deschise (…) Trebuie să gândim sportul în termeni de sănătate ca prevenţie şi asta este miza mesajului nostru de 1 Iunie: deschideţi curţile şcolilor ca să triplăm cantitatea de spaţii de joacă din marile oraşe ale României”, a conchis Dohotaru. 

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite