UPDATE Preşedintele Traian Băsescu după semnarea Tratatului Fiscal: Am cerut sancţiuni în ceea ce priveşte Olanda

0
0

Preşedintele Traian Băsesc a declarat, vineri, că la Consiliul European  s-a discutat atât problema noului tratat guvernamental, cât şi problema aderării României şi Bulgariei la Schengen, problema Serbiei. În Consiliu s-au căutat soluţii şi la violenţele din Siria.

Declaraţiile de presă ale preşedintelui Traian Băsescu:

Consiliul European a stabilit că cele 5 prioriăţi de guvernare ale UE sunt: consolidarea fiscală, reluarea activităţii normale de creditare, promovarea creşterii economice şi a competitivităţii, combaterea şomajului şi consolidarea administraţiei publice.

La acest consiliu, a spus Traian Băsescu, s-a remarcat o particularitate. A fost realizat primul exerciţiu de analiză a statelor membre la nivel macro-economic, astfel încât să se treacă la starea de alertă sau chiar la alte stadii pentru situaţii de urgenţă.

„Sunt mându să spun că România nu se numără printre cele 12 state care vor trece la etapa a doua, după sistemul de alertă pirivind situaţiile de urgenţă".

În materie fiscală, deşi acordul are în vedere măsuri orientate către creşterea bazei de impozitare, România nu va schimba încă sistemul fiscal.

„Noi nu am întârziat, însă, nici măcar o clipă dobândirea statului de candidat al Serbiei"

Un alt subiect discutat a fost dobândirea statului de stat candidat al Serbiei, ca urmare a faptului că joi s-a semnat protocolul între România şi Serbia. Întrebat despre problema minorităţii româneşti din Serbia, preşedintele Traian Băsescu a răspuns:

„Şi presa din România şi cea din Serbia şi unii politicieni, fie ei în guvern sau în administraţie, au exagerat lucrurile. Noi discutăm prieteneşte de mai mulţi ani problema minorităţii româneşti din Serbia. Sigur că dată fiind situaţia, şi românii din valea Timocului nefiind recunoscuţi drept minoritate, ne-am aplecat mai mult asupra acestei situaţii. Sunt convins că nu din rea voinţă, ci din atâtea alte probleme, prietenii sârbi au uitat de acordul care trebuia semnat, deşi era deşa negociat. Cerinţa noastră era ca românii să aibă şansa la autodeterminare liberă, autoidentificare. Sigur că protocolul nu putea să evite dreptul de a învăţa în lima română, de a avea acces la mass-media în limba maternă, de a folosi limba română. Noi nu am întârziat, însă, nici măcar o clipă dobândirea statului de candidat al Serbiei. Acest protocol trebuie transformat într-un plan de acţiune care va fi stabilit de comun acord şi va avea o cadenţă rezonabilă".

Premierul Ungureanu despre Schengen: „Așteptarea este mult prea lungă"

„Am stabilit un termen limită în ceea ce priveşte aderarea la Schengen, altfel am fi aşteptat ca Olanda să nu aibă în componenţa guvernului un partid de extremă dreaptă anti-european".

La Consiliul European a fost discutată şi problema Schengen. A fost pentru prima oară când s-a stabilit un termen limită pentru luarea deciziei cu privirea la aderarea României la Schengen pentru luna septembrie. Olanda a fost cea care s-a opus şi de această dată.

„Am stabilit un termen în care să se ia decizia, atfel am fi tergiversat situaţia până când Olanda ar fi avut un guvern care să nu aibă în componenţă un partid de extremă dreaptă anti-european. Rămâne de văzut dacă Olanda se va ţine de cuvânt, având în vedere că acum nu mai are dreptul să ceară un al treilea raport MCV, ci doar pe cel de-al doilea, care va ieşi în vară. Noi îi cerem Olandei să respecte Tratatul de Aderare, având în vedere că face un abuz faţă de un membru UE. MCV este un mecanism destinat Justiţiei, nu siguranţei graniţelor.", a spus preşedintele Traian Băsescu.

Băsescu a mai spus că a cerut sancţiuni în ceea ce priveşte PVV-ul olandez(partid olandez de extremă dreaptă).

„Cei responsabili pentru masacrul din Siria vor plăti în faţa tribunalelor internaţionale"

 "A existat discuţia de a ne retrage toţi ambasadele din Siria. România nu a fost de acord cu această idee, întrucât 11.000 de români sunt rezidenţi în Siria. Deşi au început evacuările, mai ales în zona Homs, am prefera să avem încă ambasade în Siria. România a susţinut condamnarea severă a regimului de la Damasc. Am lansat un avertisment pentru cei responsabili pentru masacrul din Siria că vor plăti în faţa tribunalelor internaţionale".

Politică


Ultimele știri
Cele mai citite