Un pact între două vedete politice autohtone

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu cred că în cazul fuziunii dintre PD şi a PLD şi al apariţiei Partidului Democrat Liberal este vorba despre un rebranding, ci mai degrabă despre un proces de "merging". Nu există un brand

Nu cred că în cazul fuziunii dintre PD şi a PLD şi al apariţiei Partidului Democrat Liberal este vorba despre un rebranding, ci mai degrabă despre un proces de "merging". Nu există un brand care să se repoziţioneze, pur şi simplu un peşte mare înghite un peşte mic în speranţa că primul se va întări, preluând puterile celui de-al doilea.

În acest caz este vorba de PD, care va impune regulile "jocului", având în continuare, aşa cum s-a şi comunicat, 70% din "acţiunile" noului actor de pe scena politică. Pentru electorat, aceste modificări politice nu înseamnă mare lucru, acest fapt s-a văzut de curând, când la referendum nu a mers la vot nici măcar jumătate din alegători.

Românii sunt puţin sofisticaţi (aş spune chiar puţin educaţi) în ceea ce priveşte politica, fiind cam confuzi ori de-a dreptul dezinteresaţi de platforma ideologică a vreunui partid. Pentru marea majoritate, PD-ul este, în continuare, Traian Băsescu (şi, într-o mai mică măsură, Emil Boc), PLD-ul este Theodor Stolojan. Această unire între cele două partide este percepută mai degrabă ca un pact între două vedete politice autohtone, în vederea obţinerii unui loc cât mai bun la viitoarele alegeri.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite