Ultimele calcule pentru rectificarea bugetară. Ședință la Palatul Victoria

0
Publicat:

Mai mulți lideri ai coaliției de guvernare s-au reunit luni, la Palatul Victoria, pentru a finaliza ultimele discuții pe rectificarea bugetară. Proiectul va fi publicat în cursul zilei.

Proiectul ar putea fi aprobat miercuri sau joi FOTO Guvernul României
Proiectul ar putea fi aprobat miercuri sau joi FOTO Guvernul României

Premierul Ilie Bolojan, liderul PNL, Sorin Grindeanu, președintele interimar al PSD, Cseke Atilla (UDMR), reprezentantul USR, Ionuț Moșteanu, și Varujan Pambuccian, șeful Grupului minorităților naționale din Legislativ au discutat luni, la Palatul Victoria, ultimele detalii privind rectificarea bugetară. 

Potrivit informațiilor „Adevărul”, proiectul va fi pus în transparență decizională luni. Bugetul mai multor ministere urmează să fie tăiat pentru a asigura banii de salarii și pensii.  

Președintele Nicușor Dan a subliniat anterior că discuția centrală a săptămânii va fi cea privind ajustările bugetare, care trebuie să transmită credibilitate atât investitorilor, cât și instituțiilor financiare.

Potrivit acestuia, rectificarea convenită și proiectul legii bugetului pentru 2026, programat pentru elaborare în noiembrie, vor arăta angajamentul autorităților față de stabilitate.

Premierul Ilie Bolojan a indicat că aprobarea modificărilor bugetare ar putea avea loc marți, în cadrul unei ședințe speciale a guvernului. Cel mai probabil însă, inițiativa va ajunge pe masa Executivului într-o ședință a programată miercuri sau joi. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a avut vineri o întâlnire cu premierul Ilie Bolojan, în cadrul căreia s-a discutat calendarul actualizat al rectificării bugetare, în contextul solicitărilor multiple de finanţare adresate Ministerului de Finanţe. Potrivit oficialului, proiectul va fi publicat luni în consultare publică.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite